Un ”nu” spus fara agresivitate te face respectat
A spune „nu“ nu este chiar atat de simplu, pentru ca an-treneaza mecanisme vechi de aparare si principii cenzurante de educatie. O analiza subtila a acestor mecanisme este facuta in cartea Cum sa spui „ nu“, din care redam cateva fragmente.
Multi dintre noi nu indraznim sa spunem „nu “; facem, deci, parte din grupul «Sa spun eu nu? Niciodata!», adica al celor care repeta in cor: «Nu pot sa spun nu»; «Nu am putut sa spun nu»; «Nu am reusit sa spun nu»; «Ar fi trebuit sa spun nu». Aceste discursuri monotone, pe langa banalitatea lor, reflecta o stare de disconfort si un fel de supunere in fata unui ordin mai puternic decat noi.
Exemple sunt multe: un barbat accepta o invitatie la masa desi nu are nici un chef sa se duca; o prietena isi cumpara o rochie care nu-i sta bine; un functionar se plange ca e coplesit de dosarele care i s-au dat in lucru; o femeie isi da numarul de telefon unui barbat cu care nu vrea sa se intalneasca; un sot nu-i poate refuza sotiei lui o bijuterie pe care nu-si poate permite sa o cumpere; un om de afaceri accepta sa tina o conferinta pe care nu are timp sa o pregateasca; o femeie se lasa influentata de chirurgul care ii recomanda o operatie estetica. Putem continua, nu suntem decat la inceputul listei…
Si totusi, se pare ca femeile cunosc si recunosc mai usor acest gen de probleme. In ciuda evolutiei evidente a statutului lor, multe femei sunt inca educate prin raportare la o imagine « feminina »: sa fie in slujba celorlalti, sa nu aiba opinie proprie, sa-si ascunda sentimentele, sa lase luarea deciziilor pe seama celuilalt, sa cocoloseasca pe toata lumea, mai putin pe ea.
Cand are loc o discutie, de multe ori femeile cred ca nu trebuie sa intervina sau sa-i intrerupa pe ceilalti. Intotdeauna, ele incearca sa obtina un consens sau, daca isi spun cumva parerea, aceasta va fi, evident, parerea grupului, si nu pentru ca sunt de acord cu ea, ci pentru ca este lipsit de «feminitate» sa intri in vorba sau sa exprimi o opinie divergenta. Educate sa puna pe primul plan familia si prietenii, multe femei isi neaga sistematic nevoile si dorintele. In ciuda unor progrese sociale semnificative, stereotipurile sunt foarte rezistente.
O sotie ideala este sinonima cu devotamentul si generozitatea. In acelasi mod, o mama «ideala» va uita mereu de ea in beneficiul copiilor si al sotului. In sfarsit, feminitatea «ideala» presupune intotdeauna aprobare, docilitate sau chiar supunere. Pana si in marile institutii si universitati, acolo unde unele femei se pregatesc pentru exercitarea puterii, mai functioneaza inca, subtil intretinuta, o anumita dorinta de a se conforma modelelor trecutului. Nu este, evident, nimic rau in faptul ca femeile joaca uneori, in familie sau la serviciu, rolul unui suporter de echipa, insa atunci cand aceste tendinte ajung sa fie un permanent sacrificiu sau sa acapareze toate fatetele existentei, atunci se instaleaza pe termen lung frustrarea si suferinta.
Foto: shutterstock.com
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii martie.
