Un pic de psihologie… pisiceasca
Un pui de pisica ce zgarie si distruge nu se comporta astfel ca act de sfidare sau de agresivitate. Cauzele pot fi diverse, dar se pot rezolva repede, cu putin efort (de ambele parti).
Un cuplu intra in cabinetul veterinar, cu un pisicut in cusca si un aer neconsolat. Intelegem de ce, abia dupa ce le vedem mainile pline de zgarieturi. Si totusi, animalutul de cateva luni nu ar trebui sa aiba vreun motiv de nemultumire sau neliniste. „L-am luat de pe strada acum cateva zile. Era singur si parasit sub o masina“, povesteste Elena, proaspata stapana a neastamparatului. „Dupa ce ne-am chinuit sa il luam, l-am dus acasa, unde s-a ascuns sub pat, si acolo a ramas o zi intreaga. Cand am incercat sa il scoatem, ne-a umplut de muscaturi si zgarieturi.“
Dar problemele nu se termina aici. „Se agata de mobila, isi ascute gherutele de tapiterie. Se atarna de perdele si tot ce prinde, distruge. Se poate face ceva pentru a remedia situatia sau suntem fara speranta?“, se intreaba sotul Elenei. Pisicul este agresiv, fara indoiala: musca, zgarie si nu suporta sa fie atins de nimeni.
Este un baietel, care nu are mai mult de 40 de zile, care, in cel mai probabil caz, a fost separat prea devreme de mama lui. De aceea, ii lipsesc obiceiurile pe care aceasta ar fi putut sa il invete, esentiale pentru a-si educa autocontrolul, pentru a intelege ce inseamna sa muste sau pentru a accepta contactele fizice. Pisoiul este, intr-adevar, un salbatic, dar, fiind atat de mic, cu putina bunavointa, va putea fi educat.
Foto: shutterstock.com
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii iunie.
