Viata relationala

Cu relatiile noastre afective (parintii copiii sau prietenii) ne petrecem cea mai mare parte a vietii. Cu o expresie americana destul de nimerita, ei sunt the significant others.

Ceea ce nu inseamna ca sunt numai lapte si miere, sursa de bucurie si caldura….  Mai intai, putem incepe prin a survola rapid „reteaua“ noastra de oameni semnificativi.

Este ea destul de densa si multumitoare pentru fiecare dintre noi? E prea-prea? Ne debordeaza? Avem fantasme legate de solitudine?

PARINTII

Presupunand ca inca sunt printre noi, ne intelegem bine cu ei? Cu unul sau cu amandoi?

In acest al doilea caz, am facut tot ce ne statea in putinta pentru a remedia noi situatia?

Daca avem lucruri de spus, de reprosat, le-am formulat clar? Ne simtim inca dependenti de ei in vreun fel?

Ne este teama sa ii vizitam, de teama vesnicelor reprosuri care ne plonjeaza din nou in statutul de fetita sau de baietel?

Oare ne-am gandit sa le vorbim cu blandete intr-un moment de destindere? Sau oare continuam a le vorbi din datorie, am pierdut speranta schimbarii unei relatii deja degradate?

In ce am dori sa le semanam? Ce anume din ceea ce ne-au transmis am vrea sa dam mai departe copiilor nostri? In fine, ca adult, mai astept ceva de la parintii mei?

COPIII

Daca nu avem inca urmasi, ii dorim oare cu adevarat sau mai degraba nutrim obiectii la ideea de reproducere? Care sunt obiectiile?

Daca suntem deja parinti, stim deja ca este o relatie care nu seamana cu nicio alta. Cea pe care o avem cu copiii nostri, le conditioneaza viitorul.

Pentru a face un examen al acestei relatii, depinde daca ei mai sunt inca acasa ori au plecat din cuib. In acest ultim caz, ne putem pune in situatia lor, imaginandu-ne copii.

Daca sunt inca dependenti de noi, probabil ca sunt putine puncte comune intre prescolarul dragalas si adolescentul introvertit care se izoleaza in domiciliul parental. La fiecare varsta, sunt probleme specifice.

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia iulie-august 2011