Ce as putea sa fac sa ma vindec de rautate?

Sunt o femeie de 22 de ani si ma consider o fetita mai mare. Am avut doar 2 relatii serioase in viata mea, una de aproape 2 ani in care mai mult m-am chinuit si una de 2 ani incoace in care ma simt extrem de banala. Ceea ce aseamana aceste relatii este „tactica” mea. Dupa ce… ma vad cu sacii in caruta si cred ca respectivul partener este indragostit de mine, incep sa ii aplic teste serioase in care sa ma conving ca ma iubeste facandu-l sa sufere. Daca il vad la pamant, plangand in fata cuvintelor si rautatilor pe care i le spun, simt ca ma iubeste. Si atunci simt ca il iubesc cel mai mult, la randul meu. Simt permanent nevoia de confirmare a sentimentelor lui si, pe de alta parte, frica-nevoie de a mi se confirma profetia ca ma va parasi (ii tot zic „o sa pleci intr-o zi” si fac tot ce se pot ca sa iasa asa). Oare de ce ma port asa si ce as putea sa fac sa ma vindec de rautate?

Intrebare pusa de: Irina, 22

Raspunsul psihologului:

Trebuie sa te felicit pentru „analiza” relatiilor tale si pentru faptul ca ai putut identifica un „tipar” comun in cele doua relatii pe care le-ai avut pana acum.
Cred ca acest comportament fie a fost invatat sau vazut undeva in familia ta si ar trebui plecat de acolo in a-ti analiza si mai bine reactiile si gesturile pe care le aplici propriei relatii.

Probabil ca acest tip de comportament iti ofera senzatia unui control masiv asupra celuluilat si asupra relatiei si implicit acest lucru te face sa te simti bine si puternica. De asemenea ai putea sa vezi acest „atac” si ca o „arma” de aparare. Spui ca vrei sa te vindeci de rautate, dar poate ca nu rautatea e problema, ci teama ta foarte mare de a fi parasita, teama care te face sa iti supui partenerii unor „incercari” si „chinuri” care pana la urma ii vor determina sa renunte.
Tu spui ca faci acest lucru dupa ce el iti declara ca te iubeste, ceea ce ma face sa ma gandesc ca tu te indoiesti de spusele lui oricum. Ceea ce faci tu este ca un joc de-a soarecele si pisica, de a vedea care e mai tare si care e mai rezistent, iar aceasta joaca este cea care din care iti extragi placerea, dar nu cunoasterea si intelegerea partenerului, imbogatirea si dezvoltarea relatiei.

Probabil ca scenariul „autoprofetiei indeplinite” este de asemenea un scenariu care are cauze in istoria ta personala de viata, in istoria ta familiala si ar trebui sa vezi ce anume repeti in aceasta poveste. Asta te-ar putea elibera de repetitie si ti-ar putea da un nou sens relatiei, diferit poate de istoria familiei tale.

De asemenea, ti-as recomanda o si mai profunda analiza, o discutie cu un specialist care sa te ajute sa te intelegi si sa te eliberezi de „mitul printesei” pe care il perpetuezi in relatii si sa incepi sa vezi si altfel relatiile pe care le ai si le vei avea in viata ta..

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Ce as putea sa fac sa ma vindec de rautate?

Sunt o femeie de 22 de ani si ma consider o fetita mai mare. Am avut doar 2 relatii serioase in viata mea, una de aproape 2 ani in care mai mult m-am chinuit si una de 2 ani incoace in care ma simt extrem de banala. Ceea ce aseamana aceste relatii este „tactica” mea. Dupa ce… ma vad cu sacii in caruta si cred ca respectivul partener este indragostit de mine, incep sa ii aplic teste serioase in care sa ma conving ca ma iubeste facandu-l sa sufere. Daca il vad la pamant, plangand in fata cuvintelor si rautatilor pe care i le spun, simt ca ma iubeste. Si atunci simt ca il iubesc cel mai mult, la randul meu. Simt permanent nevoia de confirmare a sentimentelor lui si, pe de alta parte, frica-nevoie de a mi se confirma profetia ca ma va parasi (ii tot zic „o sa pleci intr-o zi” si fac tot ce se pot ca sa iasa asa). Oare de ce ma port asa si ce as putea sa fac sa ma vindec de rautate?

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste