„Adevărul” din oglindă
A ne privi a devenit o activitate cu normă întreagă, chiar fără să vrem: în oglinzi, ferestre, sau pe nenumăratele suprafeţe reflectorizante ‑ uși de sticlă, vitrine, oglinzi retrovizoare, ecranele computerelor, ca să nu mai vorbim de întâlnirea trecătoare cu spatele unei linguri sau cu lama unui cuţit. E imposibil să ne pierdem din vedere! Ce căutăm să vedem și ce vom descoperi despre noi?
Potrivit specialiștilor în psihologia animală, speciile vii capabile să se recunoască în propria lor reflexie sunt considerate a fi cele mai evoluate. Nu există niciun dubiu că specia umană este regina evoluţiei. Ce căutau primii noștri strămoși atunci când își contemplau imaginea reflectată? Au fost fascinaţi de aceasta, asemeni lui Narcis? Au vrut doar să se asigure de propria lor existenţă, să se bucure de ea ca niște copii mici care tocmai și‑au descoperit imaginea în oglindă și care s‑au bucurat de plăcerea de a se privi? Încercau să‑și testeze puterea de seducţie, gradul de dezirabilitate? Îşi urmăreau kilogramele în plus sau ridurile deprimante? La această ultimă întrebare, cu siguranţă putem răspunde negativ. Aceste obsesii au apărut mult mai târziu.
Un articol scris de Flavia Mazelin Salvi
Traducere de Ana‑Maria Cetăţean
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei iulie-august 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
