Now Reading
Atana Škalko: „Credem că fiecare zi bună începe cu un moment pentru tine.”

Atana Škalko: „Credem că fiecare zi bună începe cu un moment pentru tine.”

alexandra-tudor
Atana-Škalko-credem-că-fiecare-zi-bună-începe-cu-un-moment-pentru-tine

Cum s-a manifestat piaţa cafelei într-un an atât de diferit? Cum a întâmpinat şi a depăşit Nestlé provocările anului trecut? Ce urmează pentru 2021? Despre toate acestea şi nu numai, vom discuta cu Atana Škalko, Business Executive Officer în categoria Beverage pentru piața Nestlé din Europa de Sud-Est (România, Bulgaria, Croația, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Slovenia, Macedonia de Nord, Kosovo, Muntenegru).

Psychologies: Ne aflăm în 2021, după un an care ne-a pus la grea încercare starea de sănătate fizică şi psihică. Cum s-a manifestat piaţa de cafea din Româniaîn tot acest context? Ce schimbări aţi observat în comportamentul consumatorilor?

Atana Škalko: 2020 a fost un an atât de diferit din foarte multe motive, dar mai ales pentru că am petrecut atât de mult timp acasă. Astfel, anumite sectoare au avut o perioadă dificilă, însă pentru piața de cafea, această perioadă a însemnat o evoluție pozitivă a consumului la domiciliu: oamenii au început să-și pregătească și să consume cafeaua mai mult acasă. Pentru că avem un portofoliu puternic, chiar și în aceste vremuri incerte am reușit să fim aproape atât de consumatorii noi, cât și de cei fideli, oferindu-le în fiecare dimineață un moment pentru ei înșiși cu ajutorul produselor NESCAFÉ® .

În general, una dintre cele mai importante schimbări în obiceiurile consumatorilor cauzate de situația de anul trecut se observă în consumul la domiciliu, care a crescut în comparație cu anii precedenți. De asemenea, pentru că oamenii au petrecut perioade prelungite acasă, am observat și o creștere semnificativă în e-commerce. În plus, am văzutcă, în timp ce achizițiile au devenit mai rare, acestea au crescut ca volum, iar clienții sunt mai atenți la prețuri și din ce în ce mai preocupați de sustenabilitatea cafelei lor preferate.

Psychologies: Cum a resimţit compania Nestlé acest an pandemic?

A. Š.: Lucrurile au fost semnificativ diferite, atât în ​​România, cât și la nivel global. În ultimele luni, am văzut o creștere a e-business-ului și un accent mai mare pe proximitatea locului de cumpărare, deoarece atât de mulți oameni au petrecut mai mult timp acasă. Deci, odată cu schimbările în comportamentul consumatorului a apărut o altă provocare.

Pe de altă parte, loialitatea față de brand a devenit un factor și mai important în comportamentul consumatorului: clienții continuă să cumpere brandurile pe care le iubesc deja și pe care oricum le achiziționau cel mai frecvent. Intenționăm să ne lăsăm îndrumați de clienți și de preferințele lor pentru brandurile noastre, ceea ce se va reflecta în produsele și acțiunile noastre viitoare.

Nestlé este un jucător puternic pe piața românească de cafea – în principal pentru că acoperim toate segmentele existente, de la cafea solubilă și mixuri, capsule, cafea măcinată sau boabe, dar și în afara consumului casnic. Portofoliul vast de branduri ne permite să acoperim nevoile iubitorilor de cafea și să le gestionăm într-un mod personalizat, fie prin produsele pe care le avem deja în portofoliu, fie prin produse inovative.

Diversitatea portofoliului și înțelegerea nevoilor pe care le au iubitorii de cafea din România ne-au permis să construim o prezență locală puternică pe piața de cafea care, în ultimul an, ne-a asigurat mai multă stabilitate.

Psychologies: Care a fost cea mai mare provocare pe care aţi întâlnit-o în 2020?

A. Š.: Cea mai mare provocare a anului 2020 a fost cu siguranță incertitudinea și faptul că am fost nevoiți să ne adaptăm la noi condiții și multe schimbări. Lipsa de predictibilitate ne-a îngreunat procesul, fiind mai dificil să prezicem comportamentul consumatorului.

Psychologies: Anul trecut, Nestlé a împlinit 10 ani de la lansarea NESCAFÉ® Plan, un program de susținere a producției sustenabile de cafea, ce a condus la multe schimbări pozitive în ceea ce priveşte sustenabilitatea materiei prime sau reducerea impactului asupra mediului. Ce obiective vă propuneţi să atingeţi în următorii ani?

A. Š.: Până la finalul acestui an, vom publica noul Plan de Sustenabilitate. Alături de parteneri precum Rainforest Alliance și 4C Services, continuăm să ne ajustăm rezultatele pe măsură ce progresăm, prin măsurarea constantă a impactului acțiunilor noastre și prin raportarea progreselor în mod transparent. În plus, avem un nou obiectiv de sustenabilitate: până în 2025, NESCAFÉ® își propune să obțină în mod sustenabil 100% din cafeaua folosită.

Psychologies: La începutul acestui an, a fost lansată campania NESCAFÉ® Pentru momentul tău perfect de dimineață. Ce v-a inspirat în alegerea acesteia – atât de potrivită în contextul actual?

A. Š.: Am fost mereu un partener de încredere pentru oameni, mai ales dimineața. Iar în contextul actual am învățat să prețuim mult mai mult acele momente de liniște la începutul zilei. Credem că fiecare zi bună începe cu un moment pentru tine, în care să te conectezi și să te concentrezi pe tine și pe nevoile tale, ca o scurtă sesiune de mindfulness care te energizează.

Psychologies: Care sunt tendinţele acestui an pe acest segment?

A. Š.: Printre tendințele acestui an se numără consumul de cafea rece – din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați să cunoască și să experimenteze cu ea, fie că vorbim despre cold brew sau frappe.  Atât noi, cât și consumatorii noștri suntem optimiști pentru anul acesta, pentru că tot mai mulți oameni încearcă și descoperă segmentul de cafea solubilă și tot ce are de oferit – de la gustul delicios și aroma bogată, la modul rapid și ușor de preparare.

Psychologies: Ce noi lansări pregătiţi pentru anul în curs?

A. Š.: La NESCAFÉ®, nu vom înceta niciodată să inovăm și îmbunătățim ceea ce facem pentru consumatori și parteneri, adăugând un plus de valoare pentru toată lumea. Am observat că românii apreciază inovațiile și adoră să găsească noi modalități prin care să-și înceapă dimineața, așa că suntem aici pentru a oferi și a satisface aceste așteptări.

Anul trecut, dincolo de lansările în segmentul cafelei solubile, pe segmentul Cappuccino am relansat gama NESCAFÉ® GOLD Cappuccino – o rețetă premium, cu ingrediente de înaltă calitate. Pe segmentul de capsule am venit cu inovația NESCAFÉ® Dolce Gusto® Cold Brew, produs pentru sezonul cald, realizat din boabe de cafea 100% Arabica și cicoare, ce se prepară cu apă rece, pentru o experiență revigorantă.

De asemenea, tot în 2020 am lansat în România o nouă gamă de produse în categoria de cafea sub brandul Starbucks®. Mai exact, este vorba despre 8 varietăți de capsule Starbucks® by Nespresso, unele cu denumiri emblematice, altele cu origine unică a cafelei precum Colombia și Sumatra, alături de o variantă decafeinizată. Totodată, am introdus și 8 varietăți de capsule Starbucks® by NESCAFÉ® Dolce Gusto®, dintre care trei espresso, două americano și trei specialități de cafea – cappuccino, latte macchiato și caramel macchiato. Alături de acestea, au fost lansate câte 3 produse în categoria de cafea boabe și în categoria de cafea prăjită și măcinată, cu grade de prăjire diferite și denumiri care reflectă poveștile sortimentelor.

Și pentru acest an avem câteva inițiative noi planificate, dar ne-ar plăcea să le dezvăluim când va veni momentul.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top