Bijuteria, ca descoperire și transformare de sine
Dacă este să ne luăm după faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea lui, aș deduce că principala caracteristică a omului este să fie creator la rândul său… și dacă ne uităm în jur vedem foarte multă creație umană. Asta cred eu, că fiecare avem în noi un creativ… trebuie doar descoperit, revelat, prin obiecte și elemente.
Ce vreau să spun cu elementele? Natura este împărţită în 5 elemente: apă, lemn, foc, pământ și metal. Nu am hotărât eu asta, ci chinezii cu metafizica lor. Așa văd ei lumea și mie mi s-a părut o împărțeală bună și mi-a structurat drumul. Cred că fiecare om are elementul său, locul unde se simte confortabil și ar putea să stea ore în șir fără să i se pară greu, cred că locul ăla vine cu ușurința de a face și trebuie doar descoperit de fiecare.
Arta vine și ca o formă de terapie, de vindecare a ceva din tine și de materializarea ta, de aceea alegerea materialelor mi se pare esențială. Fiecare se simte bine cu mâinile în ceva sau în altceva pentru că acel ceva îl vindecă, îi calmează mintea și sufletul fără să fie complicat. Ca și cum ai merge la cel mai bun terapeut, căruia nici măcar nu mai trebuie să îi spui prin ce treci că te înțelege din priviri și te mângâie calm și blând pe umăr. Uneori nu e nevoie de cuvinte, ci doar de mâini puse la lucru și de concentrarea minții pe ceva, ca dramele să se mai șteargă puțin. Puțin câte puțin, până îți dai seama că te trezești eliberat și liniștit.
Fie că îți place să pictezi, să faci ceramică, să plantezi flori, să desenezi, să dansezi, să te joci cu sunete sau versuri, să răsucești metale sau să împletești fire, totul este o formă de artă și terapie, o formă de retragere în tine.
Pentru mine elementul a fost metalul, argintul. Duritatea și strălucirea, materializarea minții mele în exterior, extensie a gândurilor în material… asta a fost concluzia mea văzând cât de bine mă simt cu metalul în mână și cât de atrasă sunt de structura lui. Metalul nu fuge, nu caută scăpare, nu alunecă. Asta nu înseamnă că nu mă simt atrasă și de pictură, sau ceramică, ci doar că cel mai natural îmi vine lucrul în ceară și apoi în metal. Iar bijuteria, ca formă de artă purtabilă, mi se pare cumva și utilă, pentru că o poți lua cu tine să te bucure oricând și oriunde.
Experimentați cât mai multe, jucați-vă cu voi și cu viața și vedeți unde se simte bine, unde vă e locul, fără critică, fără judecată, fără bariere și blocaje. Arta este și o formă de joacă, de revenire la copilărie. O altă credință a mea este că dacă fiecare ne-am descoperi darul și am produce din el am putea construi o societate mult mai sănătoasă și mai fluidă, cu o curgere mai bună, cu oameni mai blânzi și mai puțin frustrați.
Prin bijuterie m-am conectat atât la mine cât și la lume, am cunoscut oameni cu care rezonez și m-am vindecat prin ei. Multe bijuterii le fac pe comandă, cu cerințele clienților, dar în stilul meu, le trec prin lumile mele de zâne și spiriduși, le las să curgă și să se creeze în ritmurile lor. Uneori mă simt doar un canal de manifestare, un canal prin care trece energia și se materializează în metal, iar eu beneficiez de toată frumusețea și vindecarea ei pentru că am acceptat să vină prin mine.
Până acum am lucrat pur intuitiv, fără să am o baza de cunoștiințe artistice, fără să am influențe în arta mea. De curând simt nevoia de studiu, de aprofundare, îmi cumpăr cărți și aș vrea să dau la o facultate de arte, asta pentru că bijuteria mi-a devenit din pasiune un mod de viață și încerc să trăiesc din asta.
