Când îți vorbești, ce îți spui?

Ne judecăm continuu. Suntem cei mai răi critici pe care i-am putea avea vreodată. Ne certăm continuu că am făcut sau că nu am făcut, că am văzut sau nu am văzut, că am luat o decizie sau nu am luat o decizie când trebuia, că am așteptat prea mult sau că ne-am aruncat cu capul înainte, că am terminat o relație care nu era chiar așa rea sau că am intrat într-o relație… zi după zi, după zi găsim ceva pentru care să ne reproșăm.

Am fost educați de mici să facem asta și îi învățăm și noi pe cei mici să facă la fel.

A fi conștient de faptul că am făcut ceva greșit este un lucru foarte bun. Dar să ne judecăm mereu și să ne spunem continuu cât de proști am fost nu mai este un lucru care ține de conștientizare și numai bun nu e. Majoritatea ne vorbim foarte urât și folosim niște expresii uluitoare când ne spunem ceva, lucruri pe care niciodată, în niciun fel de context, nu le-am spune altcuiva.

Te-ai urmărit vreodată cu adevărat când „îți vorbești”?

Da, de obicei nu vorbim singuri, e adevărat, dar cu toții avem un permanent dialog interior. Încearcă să îl conștientizezi, îți va fi de mare ajutor. Și conștientizează și ce spui despre tine când povesteşti cu cineva apropiat. Cu toții avem discuții cu prietenii, nu? În care povestim ce ni s-a întâmplat și cum am reacționat. Cuvintele pe care le scoatem pe gură dezvăluie foarte multe credințe, judecăți de valoare, aprecieri și, de asemenea, ascund o întreagă viziune asupra lumii de care uneori, pur și simplu, nu suntem conștienți.

Îi judecăm și pe ceilalți, dar nu cu atâta asprime. Dacă vine copilul de la școală cu o notă de 4 te vei supăra, îi vei reproșa o vreme, poate îl vei pedepsi, dar vei uita la primul 10 și cu siguranță nu îți vei aminti peste 20 de ani. Dacă tu iei un 4 la ceva (nu contează că e școală sau un proiect de muncă ori pici testul unei relații) te poți blama până la 90 de ani pentru el.

Dacă nu ne iese ceva, zile întregi (în unele situații săptămâni, luni chiar și ani) ne blamăm continuu pentru ceea ce am făcut. Sau nu am făcut, după caz. Și nu ieșim din starea asta, ferit-ar sfântul, pentru nimic în lume.

Dacă aș fi făcut asta acum 5 ani…

Acest regret, care este, în esență, o judecată, e cel mai periculos lucru pe care îl poți face. În primul rând pentru că nu știi cum ar fi fost dacă ai fi făcut, în al doilea rând pentru că nu știi dacă ce trăiești acum este neapărat o consecință a faptului că nu ai făcut acum 5 ani ceva și în al treilea rând pentru că din acest loc al judecății, al regretului, al blamării și al vinovăției/ rușinii NU POȚI SĂ CONSTRUIEȘTI NIMIC. Mai mult decât atât, ceea ce ai devenit azi e o sumă a tuturor deciziilor pe care le-ai luat sau nu le-ai luat până acum, nu a ceva specific care s-a întâmplat acum 5 ani.

Vorbele urâte pe care ni le spunem și blamarea nu fac decât să ne țină mereu într-o stare de stres, de presiune, de durere, de incapacitate, de neîmplinire. Iar dacă acum 5 ani ai făcut ceva care a ieșit prost, în acest punct al lui „de ce naiba am făcut asta?” vei lua decizia să nu mai faci niciodată pentru că dacă faci iese prost.

Dacă îți trăiești viața conștient, atunci știi că acum 5 ani nu ai luat o decizie de dragul de a o lua, ci pentru că erai în punctul de a lua o decizie. Dacă erai într-o relație din care ai simțit nevoia să ieşi, atunci decizia de a ieși din acea relație a fost o decizie bună. Gândești acum că era „băiat bun” și că nu trebuia să îl părăsești DOAR pentru că a ieșit prost. Dacă ar fi ieșit bine, atunci nu ai avea acest regret. Și dacă înțelegi să ieși din starea asta de „ce prost am fost” și să analizezi cu responsabilitate ce s-a întâmplat, de fapt, poți lua decizii înțelepte pe viitor. Dacă rămâi în judecată și cenușă în cap, atunci vei lua decizii din ce în ce mai proaste.

Când schimbi un job pentru un altul care se dovedește a fi chiar mai rău decât primul nu înseamnă nici că trebuie să te întorci la primul, pentru că era mai bun decât credeai, cu atât mai puțin să rămâi la al doilea. Dacă te dă afară de la al doilea job, asta poate însemna că mai ai nevoie de instrumente sau cunoștințe noi, poate e nevoie să faci un curs ori chiar să îți schimbi meseria. Uneori, însă, poate însemna doar că trebuie să cauți un alt loc mai bun pentru tine. Oamenii sunt dați afară și pentru că sunt mai buni decât șefii lor și asta presupune un risc pentru șefi sau pentru că s-au aflat la momentul nepotrivit într-un context nepotrivit.

Când ești în zona de blamare trăiești, de fapt, în frică și îți induci o cantitate enormă de stres.

Câtă vreme nu îți dai voie să experimentezi nu vei putea obține niciun rezultat diferit. Și din locul ăsta al blamării, al judecății, al regretului nu poți experimenta. Pentru că toată atenția ta este pe ce s-a întâmplat, nu pe ce este și ce poate fi. Pierzi din vedere exact acele lucruri care te pot face să înveți din experiență și să mergi mai departe făcând mai bine pentru tine.

Bine, bine, dar… dacă mai încerci încă o dată nu vei fi, oare, dezamăgit(ă)? E posibil. Dar dacă nu încerci e bine? Dacă nu ai așteptări e bine? Da, știu că dacă nu ai așteptări nu ai dezamăgiri. E adevărat. Dar poți evolua dacă nu ai așteptări? Poți avea standarde dacă nu ai așteptări? Oare lipsa așteptărilor nu te face să te cobori în loc să te înalți? Poți avea o viziune fără așteptări?

Pentru că, vezi tu, ca să urci o scară ai nevoie de un motiv. Nimeni nu urcă o scară de dragul de a urca. Cu toții începem să urcăm o scară pentru că ne așteptăm ca acolo sus, să fie ceva interesant. Sigur că sunt șanse ca acolo sus să nu fie nimic, dar ai urca dacă nu ai avea așteptări să găsești ceva? Sigur că poți fi dezamăgit(ă) când ajungi acolo sus, dar ai prefera, oare, să fii în continuare la baza scării? Sau să te întrebi peste alți 5 ani cum ar fi fost dacă ai fi urcat scara aia?

Nu vreau să îți spun acum, desigur, că e ok să mergi în extrema cealaltă, să fii atât de „tolerant(ă)” cu tine încât să îți justifici comportamente aberante. Sau să te complaci în „atât am putut, asta este”. Să fii blând(ă) cu tine înseamnă să înțelegi ce și de ce ai greșit, dar și să continui să faci mai mult în așa fel încât să ai rezultate mai bune mâine.

Ia acum orice situație pentru care te blamezi și trece-o prin aceste filtre:

• Va mai conta asta peste 1 an? Dar peste 10? (sunt foarte mari șanse să nu mai conteze)
• Dacă da, pot să repar ce am stricat?
• Dacă nu, pot să înlocuiesc?
• Dacă nici asta, atunci ce alternative am?
• Ce vreau să obțin cu adevărat?

Vezi ce se schimbă în ceea ce simți față de evenimentul pentru care te-ai înnegrit de la câtă cenușă ai turnat, ce se schimbă în atitudinea față de tine și ce idei generezi când îți dai voie să depășești această stare de auto-învinovățire și să devii doar un adult responsabil, care își asumă pe deplin consecințele acțiunilor/ deciziilor/ vorbelor sale.

Apoi ia o situație pentru care te macini de câteva zile (sigur există cel puțin un lucru care te deranjează acum) și întreabă-te dacă peste 5 ani va mai conta. Pentru că dacă răspunsul e nu, risipești zile întregi pentru o prostie de care nici măcar nu îți vei aminti. Iar în aceste zile nu numai că ești nefericit(ă), dar îi faci nefericiți și pe cei care te iubesc și, colac peste pupăză, îți mai scazi și sistemul imunitar și ești un pas mai aproape de îmbolnăvire.

Iar acum te las cu întrebarea: ce făceai în 23 ianuarie 2016? Înțelegi acum?