Ce fac diferit oamenii fericiți, în abordarea adleriană?
„Comunitatea umană pune trei sarcini fiecarui individ. Acestea sunt: munca, în sensul de contribuire la binele altora; prietenia, care îmbrățișează relațiile sociale cu rudele și camarazii; și dragostea, cea mai intimă uniune.” (Rudolf Dreikurs)
În teoria psihologiei adleriene, omul se simte împlinit și fericit atunci când răspunde cu succes la sarcinile vieții și găsește soluții proactive, la provocările din următoarele domenii: munca, relațiile sociale, dragostea, acceptarea de sine și cea existențială – cu cererea că pentru a trăi o viață sănătoasă, este nevoie de un sentiment de comuniune socială. Adler consideră că sarcinile vieții, se împletesc: „nici una dintre aceste probleme nu se poate rezolva separat; fiecare necesită abordarea cu succes a celorlalte sarcini.”
Adaptarea cu succes la viață, depinde de gradul de interes social prezent în străduința pentru atingerea scopului. Atunci când omul este capabil să rezolve eficient solicitările din sarcinile vieții, nu va mai avea sentimente de inferioritate și își va manifesta interesul social. În această manieră se exprimă și puterea creativă a individului. Interesul social este cel care oferă: curaj și ajută omul „să nu renunțe”, ci „să încerce din nou” abordarea obstacolelor și eșecurilor. Încrederea în sine este un efect secundar al Interesului Social. Atunci când persoana contribuie la binele altora, actul în sine întărește sentimentul valorii personale. Încrederea în sine, se manifestă sub forma convingerilor de tipul: „pot să fac ceea ce îmi propun”, „pot să mă adaptez”. Curajul cel mai consistent rezultă din Interesul Social și se referă la curajul de a întâmpina provocările continue din timpul vieții.
Străduința pentru a contribui, se distinge atât prin gradul în care persoana caută soluții și nu un statut special, cât și prin felul în care persoana caută cooperarea, nu conflictul. Omul este nevoie să învețe nu numai cum să se înțeleagă cu ceilalți, cu o persoană de sex opus sau cum să se adapteze la cerințele de la locul de muncă, ci este nevoie să se înțeleagă cu sine, să se descurce cu sine, să se accepte pe sine. Cea de-a cincea sarcină a vieții, cea a spiritualității vizează nevoia de a ne ajusta problemele dincolo de simpla existență pe acest pământ, să realizăm semnificația existenței umane prin implicare transcedentală și spirituală.
Adler explică problemele neadaptării ca pe deficiențe ale Interesului Social. Consilierea, psihoterapia și educația adleriană, încearcă să ajute persoana să își redirecționeze scopurile și crezurile, spre dizolvarea sentimentului de inferioritate și spre sentimente crescânde de apartenență și Interes Social.
În concluzie, omul fericit găsește rezolvare la provocările din cele cinci sarcini ale vieții: munca, relațiile sociale, dragostea, acceptarea de sine și cea existențială, are sentiment de aparatanență și se îndreaptă spre scopurile sale, cu Interes Social.
