Cinci idei de amenajare a unei biblioteci în living
Îți dorești un living elegant cu o bibliotecă de poveste, care să atragă privirile tuturor musafirilor tăi? Indiferent de spațiul de care dispui, acum există o mulțime de metode în care îți poți amenaja o bibliotecă așa cum îți dorești. Iar dacă ai nevoie de inspirație, iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta să îți găsești creativitatea și să amenajezi cea mai frumoasă bibliotecă pentru tine și familia ta.
Poziționează strategic biblioteca
Dacă vrei să amenajezi o bibliotecă în living, ar trebui să analizezi cu atenție spațiul de care dispui, astfel încât să alegi peretele potrivit pentru aceasta. Pentru a te bucura de un plus de confort, poți amplasa biblioteca într-un loc cât mai aproape de canapea, astfel încât să ai acces ușor la cărțile tale preferate. De asemenea, poți lua în calcul și peretele pe care vei amplasa televizorul, folosind spațiul extra rămas, pentru a poziționa două corpuri înalte cu multe rafturi.
Încearcă să eviți așezarea bibliotecii în spatele ușii, pentru că astfel aceasta va fi acoperită în cea mai mare parte a timpului. Nu este indicat să poziționezi biblioteca în dreptul unei ferestre, pentru că vântul, ploile sau ninsorile pot deteriora cărțile de pe rafturi.
Dacă ai un living întunecat, poți folosi corpuri de iluminat încastrate în rafturile de sus, pentru a lumina mai bine fiecare colecție, sau poți apela la veioze sau lampadare.
Alege un design special
Ai un living amenajat în stil clasic, minimalist sau industrial? În funcție de stilul de amenajare pe care îl ai în sufrageria ta, te poți orienta mult mai ușor către o bibliotecă specială, cu un design deosebit. Ar fi ideal să optezi pentru un model care să îndeplinească două funcții simultan – atât funcțional, cât și estetic. Așa că cel mai bine ar fi să alegi o bibliotecă mai mare, care să aibă și un spațiu special pentru televizor sau pentru diferite elemente de decor.
Dacă îți dorești o bibliotecă minimalistă, poți opta pentru un set de rafturi pentru perete, care nu vor ocupa foarte mult loc și vor crea senzația unui spațiu aerisit. În schimb, dacă ești o fire romantică și nostalgică, poți alege un model clasic de bibliotecă din lemn masiv, care să se transforme în punctul de atracție principal.
Creează un perete statement
Cu ajutorul unei biblioteci poți să creezi mult mai ușor un perete statement în livingul tău. Spre exemplu, poți alege o bibliotecă foarte colorată, care să atragă imediat privirile tuturor. Dacă ai un living vopsit în alb, te poți orienta către o bibliotecă în nuanțe aprinse, care să creeze un contrast puternic. Poți lua în calcul un corp de bibliotecă în tonuri de roșu, negru, oranj sau galben.
Folosește cărțile pentru un design inedit
Cu puțină imaginație, poți transforma o simplă bibliotecă într-un adevărat element de decor. Cum poți face asta? Pentru început, poți sorta toate cărțile și le poți organiza pe culori. Apoi, le poți așeza pe rafturi în funcție de nuanța cotorului, pentru a crea un model deosebit. Totodată, poți organiza cărțile pe diferite colecții, sau le poți pune în valoare cu ajutorul unor instalații de lumini.
Iar dacă vrei să aduci un colț de natură, poți alterna cărțile din bibliotecă cu câteva plante, așezând ghivece pe diferite rafturi. Poți opta pentru plante suculente, care nu necesită o atenție specială și care rezistă o lungă perioadă de timp fără a fi udate.
De asemenea, poți alege câteva fotografii de familie, pe care le poți înrăma, pentru a le așeza printre rafturile de cărți.
Personalizează câteva rafturi
Dacă vrei să amenajezi câteva rafturi din bibliotecă pentru copilul tău, îl poți încuraja să vină cu idei creative pentru amenajarea acestora. În acest fel, cel mic va fi stimulat să citească mai des și va deveni mai atras de lectură și de cărțile sale. Spre exemplu, puteți decupa împreună diferite personaje din poveștile sale preferate și le puteți agăța pe o ghirlandă specială, pe care o puteți prinde de marginile rafturilor.
Așadar, acestea sunt doar câteva idei pe care le poți pune în aplicare dacă îți dorești o bibliotecă de poveste în livingul tău. Ține cont întotdeauna de stilul de amenajare pe care l-ai ales, de poziționarea rafturilor și de modelele de cărți pe care le ai în biblioteca ta și de modul în care le poți folosi pentru a crea un design deosebit.