Now Reading
Cum ne simțim acum

Cum ne simțim acum

irina-markovits-psychologies
cum-ne-simtim-acum

Dacă funcționezi la fel ca majoritatea, starea ta emoțională din ultima perioadă ar fi putut fi descrisă drept… haotică, destabilizată, confuză. Cu toții am trăit o criză globală fără precedent, pandemia oprind, literalmente, viața în loc și forțându-ne să ne adaptăm rapid la o altă lume – una dominată de statistici ale morții, nesiguranță și cvasi-izolare. Cu toții ne-am făcut griji cu privire la familie și cei dragi, la propria sănătate, la siguranță financiară și, de fapt, la absolut fiecare aspect al unei existențe normale.

Deși starea de urgență a fost ridicată, amenințarea virusului în sine nu a dispărut. Am tranziționat în masă către o altă perioadă, în care singura certitudine este că schimbările și situația, în ansamblu, ne vor influența pe termen lung. Adaptarea, în locul refuzului, stagnării sau revoltei, este varianta câștigătoare pentru a ne proteja sănătatea mentală.

Aici intervine graficul curbei schimbării. Acest model psihologic descrie felul în care ne adaptăm la schimbările radicale din propriile vieți, iar conștientizarea poziționării pe grafic ne ajută să identificăm și înțelegem stările și emoțiile trăite în ultimele săptămâni. Modelul schimbării este construit pe schema celor cinci etape ale doliului, inițial dezvoltată pentru cei care se apropie prematur de sfârșitul vieții, de unde și „acceptarea” ca etapă finală.

Cele cinci etape ale durerii sau doliului – care nu sunt lineare, putem trece prin câteva apoi reveni la o fază anterioară, până la completare – sunt negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Prin comparație, modelul schimbării are șapte pași: șocul, negarea, furia și critica, negocierea și autoînvinovățirea, urmate de depresie, confuzie, acceptare și, în final, găsirea de sens, integrarea experienței.

Spre deosebire de procesul inițial, cea a schimbării ține cont de felul în care am putea accepta o experiență care ne schimbă viața, învățând din ea și, ca urmare, evoluând. Experiența ultimelor două luni de pandemie reprezintă o traumă la nivelul întregii societăți; ca să putem funcționa în parametri cât mai apropiați de normal, e nevoie să ne vindecăm.

Citește articolul integral în Ediția Specială Psychologies, IUNIE 2020: Ce spui în loc de stres?.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top