Cum să combatem două noi fenomene sociale toxice

Epoca social media a venit la pachet cu tot felul de fenomene, unele mai bizare decât altele. Două dintre ele sunt struggle porn și inspiration porn. Hai să le luăm pe rând și să vedem ce înseamnă, de ce sunt nocive și ce am putea face ca să combatem astfel de fenomene.

1. Struggle porn

Struggle porn se referă la obsesia masochistă de a lucra exagerat de mult, de a asculta sfatul celor care îți spun să lucrezi mai mult și de a te lăuda cât mai public cu cât de mult lucrezi.

Un termen derivat din acest concept este strugglepreneur, care se referă la acei proprietari de afaceri care au construit business-uri ce nu vor duce nicăieri prea curând și care au senzația că au realizat ceva pentru că trec prin dificultăți.

De ce e toxică ideea de struggle porn? Din 2 motive:

• Persoanele care subscriu acestor teorii ajung să se simtă vinovați dacă se bucură de timp liber.
• Ne fac să credem că dacă nu muncim din greu în fiecare secundă din fiecare zi, suntem cumva mai mici, mai slabi, mai puțin performanți.

De ce nu e sănătoasă gândirea de strugglepreneur? Pentru că orice om de afaceri cu capul pe umeri își setează niște obiective măsurabile, primul dintre ele fiind evaluarea MVP-ului (minimum viable product – produsul minim viabil) ca să evalueze dacă ideea și modelul pe care intenționează să meargă este într-adevăr valid. Și testează acest lucru cu minimul de costuri și efort logistic necesar ca să obțină informații concludente. Cu alte cuvinte, mantra în business este despre a lucra inteligent, nu despre a lucra din greu.

Acestea fiind spuse, este adevărat că niciun lucru de valoare nu se face fără timp, efort, bani sau o combinație dintre cele trei. Și e absolut ok. Ce nu e ok este să glorificăm munca până la surmenaj, neglijarea nevoilor personale și a familiei „pentru că nu am muncit destul” și menținerea unei relații abuzive între noi și obiectul muncii noastre.

Și da, știu ce înseamnă să muncești multe ore din zi. În ultimii 3 ani, am muncit aproximativ 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Mi-am dat liber de sărbători câteva zile, dar niciodată mai mult de 3-4 zile. Cu toate acestea, nu am făcut acest sacrificiu ca să vin aici să mă laud cât de mult am muncit. Am făcut aceste sacrificii pentru că mi-am asumat o misiune și a trebuit să învăț cât mai repede, cât mai multe, ca să fiu marketabil într-o piață în care nu aveam experiență. Și adevărul este că o mare parte din această călătorie nu mi-a făcut deloc plăcere și nu e nimic glorios în asta.

Dacă aș fi putut obține aceleași rezultate cu 4 ore de muncă pe zi, aș fi făcut-o fără ezitare.

Fundamental, trebuie să reținem că noi nu trăim ca să muncim. Ideea e să avem un stil de viață prosper, iar prosperitatea implică împlinirea tuturor planurilor vieții noastre.

Ce putem face?

În primul rând, să fim atenți la managementul energiei personale. Faptul că eu am putut munci 12 ore pe zi nu înseamnă că și tu ai capacitatea să faci același lucru. Sau, cine știe, poate tu ai capacitatea să muncești 16 ore pe zi. Cinste ție. Ce contează este să ne cunoaștem limitele și să operăm în așa manieră încât sănătatea să fie protejată cât mai mult. Uite câteva exemple de măsuri pe care le-am luat în perioada aceasta de 3 ani de bootcamp personal:

• Am fost atent să dorm minim 6 ore pe zi (de regulă 7-8);
• Înainte de culcare mă deconectam/delectam 1-2 ore practicând activități de divertisment și relaxare și/sau activități care să mă încarce emoțional pozitiv (filme, stand-up shows, sunat prieteni/familie etc.);
• Am eliminat prăjelile din meniu mai ales în perioadele în care știam că voi trece prin vârfuri de stres;
• Am fost atent să țin aproape persoanele dragi. Desigur, nu aveam foarte mult timp la dispoziție, așa că focusul era pe calitate, nu pe cantitate.

În al doilea rând, propun să înlocuim paradigma „e cool să muncești până la surmenaj” cu „e cool să muncești smart, etic, înspre prosperitate”.

Nu în ultimul rând, este absolut ok să nu îți dorești să fii milionar în euro. Nu ești cu nimic mai prejos pentru că nu îți propui să faci un munte de bani. Ce e important e să definești ce înseamnă o viață prosperă pentru tine și să acționezi înspre a înfăptui acea viziune.

2. Inspiration porn

Inspiration porn se referă la obiectificarea persoanelor cu dizabilități de către persoanele fără dizabilități cu scopul de a-și induce o stare de bine. Practic, persoanele fără dizabilități își obțin „doza de motivație” datorită constatării faptului că, deși poate au o viață grea, nu poate fi la fel de grea ca a persoanelor cu dizabilități.

De ce e nociv acest val: așa cum și Stella Young menționează în acest TED Talk, în momentul în care tratăm persoanele cu dizabilități ca fiind excepționale pentru că fac lucruri banale, e ca și cum am considera că acestea sunt mai incapabile decât persoanele fără dizabilități în ceea ce privește a trăi o viață socială normală.

Așa cum și Stella Young menționează la finalul discursului său, persoanele cu dizabilități nu ar trebui tratate ca niște cazuri excepționale, ci ca parte din normalitatea experienței umane. Ca fapt divers, la nivel global, aproximativ 1 miliard de persoane suferă de o dizabilitate, fie ea temporară sau permanentă. Cu alte cuvinte, dacă 1 din 7 persoane suferă de o dizabilitate, cred că ar fi momentul să nu mai considerăm aceste cazuri ca fiind excepționale, ci mai degrabă să ne gândim cum putem să facem ca acestea să se poată integra social și profesional cu succes.

Ce putem face în acest sens?

În primul rând, să recunoaștem că în fiecare scaun cu rotile stă o persoană cu idei, cu păreri și care vrea să aibă prieteni, să vadă filme, să mănânce chipsuri și eventual și o carieră care să o împlinească. În aceeași idee, orice persoană oarbă, orice persoană care suferă de daltonism sau de orice altă dizabilitate inclusiv de tip cognitiv, este, fundamental, o persoană și trebuie tratată ca atare.

Desigur, logistic, multe dintre aceste persoane întâmpină provocări de care majoritatea nu ne lovim. Dar asta nu înseamnă că aceste persoane nu vor să ducă o viață normală. De aceea, cred că umanitatea în general ar trebui să își asume un rol mai activ în a facilita implementarea unor elemente de infrastructură și design care să permită integrarea în societate a cât mai multor grupuri de persoane cu dizabilități. De la ce se poate începe:

• Site-urile web să fie concepute luând în calcul politicile WCAG – website content accessibility guidelines – care stipulează cum ar trebui construite site-urile atât ca design de interfață cât și din punct de vedere al codului pentru ca persoanele surde, oarbe, cu defecte locomotorii și cu defecte de vedere (daltonism, acromatopsie) să poată consuma conținutul de care se bucură marea majoritatea a populației.
• Pasarelele să aibă rampe și lifturi;
• Trotuarele să aibă rampe;
• Încăperile din zone publice să aibă praguri joase sau rampe;
• Și multe idei similare.

Motivul pentru care contează să insistăm pe aceste principii este pentru că la un moment sau altul, fiecare dintre noi vom ajunge să suferim de o dizabilitate, fie ea temporară sau permanentă. Și, consider că lumea ar fi un loc mult mai frumos dacă am constata, în acele momente, că acest lucru nu ne pune într-o postură de invaliditate sau de incapacitate de a face activități pe care le puteam face cu ușurință cu câteva luni sau câțiva ani mai înainte.

Gânduri de încheiere

Cred că e important să ducem o viață cât mai sănătoasă, fizic, cognitiv, spiritual. De aceea, e important să identificăm valurile toxice, să fim prezenți și să le combatem pe cât posibil, prin felul nostru de a vedea lumea din jur și prin acțiunile noastre de zi cu zi.

Totodată, cred că e în puterea noastră să creăm lumea în care vrem să trăim. Personal, îmi doresc o lume în care prosperitatea este misiunea fiecăruia, iar normalitatea nu exclude 1/7 din populație.