Now Reading
Dansul, un bun exercițiu pentru asigurarea longevității

Dansul, un bun exercițiu pentru asigurarea longevității

dansul-un-bun-exercițiu-pentru-asigurarea-longevității

Dansul există din timpuri străvechi. Multe culturi, filozofii și religii au îmbrățișat dansul, deoarece are componente fizice, mentale, emoționale și spirituale în ritualurile zilnice. Asistăm la dans ritmic în diverse culturi aborigene, artă contemporană (Hollywoodul american), practici spirituale precum sufismul (derviși învârtitori), Bollywood indian, dansuri sacre europene, multe dansuri asiatice precum Dunhuang, Barong, Rangda, Bharatanatyam, Joget, Tinikling, Khon, Apsara și mulți altele.

Dansul este una dintre cele mai apreciate forme de artă, deoarece prin intermediul lui ne putem exprima foarte bine trăirile și sentimentele. Prin dans comunicăm cu cei din jur și le transmitem bucurie sau tristețe, iubire sau ură. Pentru că este însoțit mereu de muzică, beneficiile dansului se extind dincolo de sfera fizică, intrând și în cea mentală și spirituală.

Dansul ne ajută să exprimăm lucruri în privința cărora poate în mod normal am avea rețineri. Este un bun remediu pentru persoanele timide și are efecte pozitive și asupra persoanelor afectate de anxietate sau depresie. De asemenea, studiile au arătat că mișcarea îi ajută și pe cei care întâmpină dificultăți în procesele de învățare, iar dansul tratează mintea și corpul ca fiind un întreg.

Dansul a fost dintotdeauna folosit cu diverse scopuri; la începuturile omenirii, dansul juca un rol important în invocarea spiritelor sau preamărirea zeităților, prosperitate sau curtarea partenerului. Muzica și dansul s-au născut și s-au dezvoltat împreună în timp, căpătând semnificații diversificate o dată cu evoluția societății. Mai târziu, dansurile au început să fie practicate la curțile nobililor și să simbolizeze manierele și eleganța. Multe au fost întâi adoptate de aristocrație, iar apoi au ajuns și la oamenii de rând. Dansurile tradiționale exprimă foarte bine aspecte ale diferitelor culturi al lumii, diferențiindu-le de celelalte.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dansul este o formă de artă unică și este, de asemenea, o formă de mișcare distinctă și naturală folosită pentru a stimula creierul și corpul simultan, contribuind la longevitate la multe niveluri, cum ar fi fizic, mental, emoțional, social și spiritual.

„Dansul oferă multe beneficii pentru sănătate și contribuie la longevitate. Tonusul muscular, forța, flexibilitatea și agilitatea cuplate cu rezistența osoasă care reduc riscul de osteoporoză sunt esențiale sănătății fizice. ”Fitnessul aerobic” contribuie la sănătatea cardiovasculară și pulmonară. Conștientizarea spațială, echilibrul hormonal, stimularea neurotransmițătorilor și creșterea încrederii în sine pot aduce beneficii la nivel mental și psiho-emoțional. Interacțiunile semnificative cu ceilalți pot fi benefice la nivel social, emoțional și spiritual. Dansul ne permite să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.Nu este niciodată târziu să dansăm. Putem culege multe dintre beneficiile dansului la orice vârstă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citește continuarea articolului pe Revista CARIERE.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top