Degetele care trag stelele aproape de pământ

Demult, atunci când cerul era limpede și aerul curat, oamenii știau despre corpul lor, închideau ochii și vorbeau cu el. Știau bine ce îi place ficatului, ce bucură inima și ce își doresc rinichii. Acest firesc are în el rafinamentul omului simplu. Omul simplu conectat la sursa din el. Pentru că un val al unui ocean nu are cum să nu fie oceanul.

Suntem terorizaţi de „lipsa de structură”, suntem speriaţi de ceea ce pare făcut „degeaba” și fără un scop anume. Căutăm cu fervoare structura, definiţia, conceptul pentru că asta ne oferă siguranţa unui scop. Totul, doar ca să nu plutim în gol deasupra unui hău. Ceea ce uităm este că adaptarea la o formă străină de noi ne va face să fim mai goi decât hăul. Suntem speriaţi de libertate. Acolo unde nu mai e limită e frică.

Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de iunie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.