Două fațete, două poziționări – mila și compasiunea

Cum trăiești tu compasiunea? Când/ de cine îți este milă?  De multe ori am auzit discuții despre suprapunere versus distincții între cele 2 „sinonime imperfecte”. Eu consider că sunt două atitudini diferite și detaliez mai jos în ce fel.  Te invităm să ne trimiți și părerea ta în comentarii.

Mila

Trec pe lângă un cerșetor olog. Mi-e milă de el, amărâtul, și scot 5 lei din portofel și îi las să cadă în cutia din fața sa, trecând mai departe spre țelurile mele.

Vocea milei: Mă apăr de suferința ta. Este doar a ta, eu nu am nimic de-a face cu asta. Te compătimesc pentru cum ai ajuns. Mie nu mi se va întâmplă asta niciodată. Sunt în siguranță.

Nu vreau să simt suferință ta. Mă apar de ea întorcând privirea și te ajut ca să-mi manifest superioritatea și invulnerabilitatea. Iluzorii…

Compasiunea

Trec pe lângă un cerșetor olog. Mă uit în ochii lui, îi văd tristețea și simt o căldură plină de înțelegere și dorința de a-l sprijini.

Vocea compasiunii: Îți simt suferința în inima mea. Nu cu aceeași intensitate ca tine. Dar rezonez cu ea. Am trăit și eu durerea unor pierderi și te pot înțelege prin experiență și trăire.

Nici eu nu pot merge mereu liber prin viață. Şchiopătez neștiind uneori către ce să-mi îndrept pașii. Mă sprijin în alții, caut suport în iluziile mele și mi-e teamă să cer…

Puterea

Când simt milă sunt în raport de putere față de celălalt. Îl „domin” cumva, mă poziționez deasupra lui, am superioritatea celui care e „mai bine”. Și astfel îmi țin sub control propria suferință. De fapt, evit să intru în contact cu ea.

Zidul pe care îl pun între mine și celălalt și cel pe care l-am construit în mine ca să nu mai simt cât și câte mă dor. Câte răni, câte judecăți și trădări de sine, câtă înstrăinare de sufletul și ființa mea.

Când îmi ofer răgazul și îmi iau puterea de a mă confrunta cu zona asta de umbră și integrez câte ceva din ea, ajung să-mi simt suferință, eliberez ceva din ea și dau spațiu și suferinței celuilalt în inima mea.

Sunt similare, chiar dacă contextul și cauza pot fi foarte diferite.

Când îmi dau voie să-mi trăiesc propria vulnerabilitate capăt puterea celui care e Viu în Inima sa.

Mila este emoția trăită ca defensă la suferința celuilat, dintr-o poziție de putere. Îmi pasă într-un fel, dar nu vreau de fapt să simt.

Compasiunea este sentimentul pe care îl am față de un om cu a cărui suferință empatizez. E egalul meu, iar durerea lui e, în parte, și a mea. Îi sunt alături cu inima și făptură mea.