Eliberarea de suferință

În ultimii 12 ani am lucrat cu oamenii – sau mai bine-zis – cu aspirațiile lor. Și toată această activitate a implicat şi continuă să necesite comunicare și conexiune. Cu un impact considerabil asupra celor din jur, asupra cărora au apărut acțiuni, automat, prin tranzitivitate.

Ca să facă mai mult sens ceea ce vreau să vă povestesc, am să fiu curioasă întâi și am să vă adresez o întrebare: vă este cunoscută parabola celor 6 orbi, care întâlnesc pentru prima dată un elefant?

Povestea vine din India și descrie cum 6 orbi au o opinie unică privind descrierea unui elefant, despre care nu știau nimic înainte. În funcție de partea animalului pe care fiecare ajunge să o studieze, aceștia dezvoltă un răspuns, apelând la comparații cu noțiuni deja familiare.

Gândurile și emoțiile sunt „produse”, „fabricații” ale minții, în sensul că ele există doar ca urmare a producerii lor încontinuu, la nivel mental. Iar acest proces necesită o formă de materie primă, un fel de material de lucru – așa cum este lemnul utilizat în fabricarea unei mese.

De asemenea, mai are nevoie de context și instrumente auxiliare – precum munca unui tâmplar, uneltele sale, etc. Toate evenimentele pe care le întâlnim în viață – atât exterioare cât și la nivel  interior – sunt „produse”. Dacă vrem să punem „stăpânire” pe aceste situații, va fi binevenit să învățăm să stăpânim și cauzele lor. Avem nevoie să înțelegem legea Cauză-Efect.

Nefericirea cuiva este în esență un produs, iar materia primă care se află la baza acesteia își poate avea originea doar în mintea acelei persoane, din moment ce rezultatul rezidă, de asemenea, doar în mintea ei. Orice ia ființă la nivel de gândire poate trăi doar în minte.

În cazul în care această „influență” externă ar fi cauza primordială a ceva nou în mintea mea, atunci toată lumea ar trebui să fie afectată în același fel, cu aceeași intensitate și în aceeași direcție. Pentru că pornim de la premisa că materia primă (resursa din exterior) este aceeași, corect? Cu toate acestea, fiecare persoană reacționează în felul propriu și personal la acești stimuli externi. Aceste elemente, lucruri pe care oamenii le spun sau fac, pot fi cauze care contribuie la nefericirea noastră, însă ele în sine nu sunt cauza primordială, materia primă. Ele sunt – în cel mai bun caz – cauze secundare. Și de multe ori, nici măcar nu există o relație cauzală care să le implice, doar ne imaginăm că ar exista.

Aș vrea să aduc în discuție aici o noțiune aparte și anume suferința „eronată”.

Suferința, în sensul normal al cuvântului, reprezintă ceva care ne displace și de care dorim să ne debarasăm. Acționăm în consecință și întreprindem măsurile necesare pentru a elimina acea problemă. Chiar dacă mișcarea pe care o facem este contra-productivă (deoarece nu deținem un control asupra mijloacelor și instrumentelor), intenția de a adresa și depăși problema rămâne neschimbată.

Pe lângă aceste situații, mai avem acele stări nefirești de „suferință” care – din motive mai mult sau mai puțin cunoscute de noi – ne creează un fel de dependență. Să fie pentru că ne temem de lumina din propria ființă? Sau din cauză că nu am ști cum să continuăm să trăim, odată eliberați? Oare pentru că e mai ușor să rămânem în zona gri a „incapacității” și prin aceasta, să ne sustragem de la responsabilitatea și maturitatea de care ar fi fain, ar fi ok să dăm dovadă?

Reacția logică și sănătoasă la suferință ar fi dorința de a o îndepărta. Și cu siguranță găsim suficiente metode și căi sustenabile pentru aceasta. Dar ce ne facem atunci când adoptăm o atitudine denaturată față de suferințele, greșelile și slăbiciunile noastre, prin care de fapt ne dorim să rămânem ancorați în acestea? În cazul de față, orice cale de înaintare în evoluția noastră mentală ramâne sub semnul întrebării.