Now Reading
Fericit și sănătos acasă: cum să te bucuri din plin de timpul petrecut în locuința ta

Fericit și sănătos acasă: cum să te bucuri din plin de timpul petrecut în locuința ta

Revista Psychologies
fericit-și-sănătos-acasă-cum-să-te-bucuri-din-plin-de-timpul-petrecut-în-locuința-ta

Satisfacția personală vine și din lucruri mărunte și din modul în care te simți în anumite spații. Una dintre cele mai bune modalități de a avea o viață fericită este de a-ți crea o casă potrivită nevoilor tale.

În ultimii doi ani, casa s-a transformat, pentru mulți dintre noi, dintr-un simplu spațiu de locuit în birou, grădiniță, cinema sau salon pentru petreceri. Designul unei case contribuie mult la bunăstarea personală, iar felul în care este amenajată poate duce la creșterea productivității, la diminuarea nivelului de stres și, mai presus de toate, la menținerea unei stări bune de sănătate.

De la amenajarea bucătăriei și alegerea electronicelor și electrocasnicelor potrivite până la menținerea ordinii și atenția acordată detaliilor, iată la ce ar trebui să fii atent când decorezi locuința, astfel încât să creezi un cămin în care să te bucuri din plin că petreci timpul.

Amenajarea spațiilor de relaxare

În funcție de pasiunile tale, este important să îți creezi în interiorul locuinței acele locuri în care să poți să te relaxezi. Dacă îți place să mănânci sănătos, iar gătitul te relaxează, asigură-te că vei putea găti toate gustările sănătoase oricând îți dorești. Potrivirea obiectelor de mobilier cu designul general, precum și achiziționarea electrocasnicelor care să facă timpul petrecut în bucătărie unul de calitate sunt pași importanți pe care să îi ai în vedere. Când ai posibilitatea de a găti zilnic, în propria locuință, vei avea certitudinea că alimentația ta este una sănătoasă. Parte a unui stil de viață echilibrat, alimentația corespunzătoare, împreună cu exercițiile fizice regulate și traiul într-un mediu lipsit de elemente toxice, contribuie la menținerea unei stări bune de sănătate, susținând procesul de detoxifiere a organismului și reducerea nivelului de stres.

De asemenea, amenajarea unui spa în baie te poate ajuta să te relaxezi după o zi obositoare la locul de muncă. Plantele fac orice încăpere să fie mai primitoare și mai luminoasă, de aceea acestea nu ar trebui să lipsească din decorul băii.

Dacă îți place să te uiți la filme împreună cu prietenii, creează-ți un cinema acasă, iar, dacă activitățile fizice sunt importante pentru tine, nu ezita să îți amenajezi un spațiu special pentru a face sport.

Așadar, în funcție de hobby-urile tale, amenajează-ți locuința ținând cont de lucrurile pe care ți-ar plăcea să le faci zilnic.

Menținerea curățeniei și ordinii în casă

Ordinea și curățenia din locuință contribuie atât la menținerea unei stări bune de sănătate, cât și la obținerea unei stări bune de spirit.

Dacă petreci timpul într-o încăpere ordonată, riscul de a deveni anxios sau stresat este redus. Din acest motiv, este important să păstrezi ordinea exterioară, astfel încât să fii bine și psihic (ordinea interioară).

Totodată, calitatea aerului pe care o respiri cât timp stai în casă este esențială pentru obținerea confortului mintal și fizic. O primă măsură pe care să o iei este să te asiguri că locuința este bine ventilată.

În caz contrar, poate apărea mucegaiul casnic, care poate fi un pericol, mai ales dacă te numeri printre cei care suferă de probleme respiratorii, alergii sau astm. De asemenea, grija față de alergeni și atenția la calitatea aerului sunt buni aliați în lupta cu sinuzita.

Folosirea dezumidificatoarelor și a aparatelor de aer condiționat ajută la reducerea umidității în aer.

Nu în ultimul rând, păstrează podelele curate, aspirând de două sau de mai multe ori pe săptămână. Ulterior, elimină murdăria pe care nu o captează aspiratorul cu ajutorul unui mop.

Casa reprezintă o extensie a celor care locuiesc în ea, de aceea este important să petreci timp de calitate la domiciliu și să îți iei energia și starea pozitivă pentru a face ceea ce îți dorești, cu productivitate și creativitate, și când ești în afara ei.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top