Now Reading
Florentina Opriş: „Pentru mine, feminitatea este egal atitudine!”

Florentina Opriş: „Pentru mine, feminitatea este egal atitudine!”

cristina-eremia
florentina-opriş-pentru-mine-feminitatea-este-egal-atitudine
Ambasador al vieţii sănătoase, feminitatii, sportului şi alimentaţiei corecte, Florentina Opriş este scriitoare şi cunoscută prezentatoare TV.

Psychologies: Ce este Frumusețea pentru tine?

Florentina Opriş: O stare sau un lucru care pleacă din starea pe care o ai! Am văzut mulți oameni care la prima vedere par frumoși dar având o stare rea, trăsăturile li se transformă și devin neplăcuți fizic!

Psychologies: Cum îți pui în valoare Feminitatea?

F. O.: Prin atitudine! Pentru mine, feminitatea este egal atitudine!

Psychologies: Ce înseamnă să fii un ambasador al sănătății și frumuseții și să inspiri și alte femei prin munca ta?

F. O.: În primul rând, trebuie să fi tu un exemplu pentru tine, să crezi în ceea ce spui și să și practici! Făcând toate acestea, este foarte ușor ca oamenii să te creadă și să te urmeze! Eu asta am făcut dintodeauna, am experimentat pe propriul corp, indiferent dacă trup și suflet, să fii ambasabor al sănătății în România, este legat de trup și suflet. Experimentele ne definesc!

Psychologies: Ce anume te-a motivat și inspirat să îți începi carieră de Influencer și cum au fost primii pași?

F. O.: Îmi aduc aminte că am influențat viața colegilor mei și a școlii din care făceam parte când aveam 10 ani prin felul meu de a fi, de a mă comporta și de a mă raporta la ceea ce făceam atunci! Cred că acela a fost primul moment când am devenit „influencer”! Nu voiam să influențez pe nimeni, mă interesa doar să fiu eu bună în ceea ce fac… dacă lucrul acesta s-a transmis mai departe, sunt foarte recunoscătoare!

Psychologies: Ai avut trac la primul live? Dacă da, cum l-ai depășit?

F. O.: Primul live se întâmpla acum 30 de ani! 🙂 L-am făcut foarte natural. Culmea, pe atunci nu aveam emoții! Mai târziu, am învățat ce sunt emoțiile și tracul dar de cele mai multe ori, când ești sigur pe ceea ce faci, toate acestea trec!

Psychologies: Câtă libertate ai în meseria ta? Simți că există și constrângeri?

F. O.: Nu am fost niciodată constrânsă! Am fost binecuvântată de părinți care mi-au oferit toată încrederea în mine și de aceea acum îmi asum ceea ce spun. Restricțiile mi le impun singură! Mă restricţionez să citesc orice, să vizualizez orice! Vreau mereu să mă asigur că toate informațiile sunt valide, de aceea am făcut și doctoratul, pentru domeniul în care activez!

Psychologies: Ce altceva mai faci pentru dezvoltarea ta personală și spirituală sau ți-ar plăcea să întreprinzi?

F. O.: În fiecare zi, lucrez la aceste capitole! Asta pentru că sunt conștientă că mai am multe de învățat în fiecare zi! Dacă nu am cum să mă întâlnesc cu mentorii mei, atunci dau un telefon în care am conversații care să mă ajute profesional sau ascult cursuri! Iar din punct de vedere spiritual, mă dezvolt atunci când fac bine în jurul meu, când dăruiesc și ajut oameni!

Psychologies: Ce părere ai despre perfecțiune?

F. O.: Poți să fi perfect la un anumit moment! Perfecțiunea este ca un mușchi pe care îl antrenezi în fiecare zi, că să fie în formă!

Psychologies: Care este sursa ta de putere personală? Ce te ajută să faci față dificultăților?

F. O.: Credința că am o misiune pe acest Pământ și că lucrurile se întâmplă pentru desăvârșirea mea spirituală!

Psychologies: Te rugăm să ne împărtășești o amintire din copilărie care e semnificativă pentru femeia care ești acum.

F. O.: Aveam 13 ani, eram într-o competiție de atletism! În timpul competiției, antrenorul meu era pe marginea traseului să mă susțină, iar pe ultima sută de metri, conduceam acea cursă dar fata de pe locul doi, m-a depășit pentru câteva secunde! Acela a fost momentul când antrenorul a strigat de pe margine: „Florentina, tu ești o învingătoare!” Iar în mintea mea era atunci că este doar locul doi, nu este așa rău dar cuvintele lui mi-au răsunat în ureche și au făcut ca eu să fiu pe locul întâi! Acesta a fost momentul când m-a dus în această direcție, că eu sunt pe locul întâi orice aș face. Mi-am dat seama că este vorba doar despre alegeri. La fel de ușor era să fiu și pe locul 1, dar și pe locul 2, doar motivația face diferența!

Psychologies: Care sunt top 3 recomandări pentru cititoarele noastre pentru a-și spori strălucirea Feminității lor?

F. O.: Să aibă atitudine! Să „se clădească pe ele”, o expresie ardelenească 🙂 În Ardeal, există o expresie „Clădește pe tine și vei avea lumea la picioare!” Să aibă credință!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top