Now Reading
Încotro zorim așa?

Încotro zorim așa?

anca-cristea
încotro-zorim-așa

Sunt ani, destul de mulți, de când constat că societatea în care trăiesc este într-o goană continuă. Dacă luăm, ocazional, câte o pauză de la ce facem sau gândim și ne oprim, pur și simplu, să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, putem observa că, în jurul nostru, totul se desfășoară într-o vânzoleală permanentă. Nici unul dintre noi nu suntem imuni la această agitație obositoare și fiecare, sunt convinsă, s-a surprins, la un moment dat, pe sine prins ca șoarecele pe roată, alergând în cercuri infinite zile, săptămâni, luni și chiar ani la rând. Dar cât de des ne oprim să ne punem o întrebare simplă dar fundamentală: unde ne grăbim așa? Iar de la această întrebare se nasc, în mod natural, multe altele, cum ar fi: ce ne aduce această grabă? Ne ajută ea să ne îndeplinim dorințele și obiectivele? Ne ajută ea să devenim oamenii de succes care ne dorim să fim? Dar ce înseamnă succesul pentru noi?

În ecuația vieții fiecărui om, elementele ce definesc succesul personal sunt absolut individuale. Cu toate acestea, puțini mai suntem conștienți de acest lucru și de acele aspecte care sunt, într-adevăr, importante pentru noi înșine și nu pentru alții. Voi da aici un exemplu pentru că, fiind început de decembrie, inevitabil gândurile ni se îndreaptă către Sărbătoarea Crăciunului, împodobirea bradului, pregătirile de sărbătoare și cadourile pentru cei dragi. Și mă voi referi la ultimele dintre acestea: cadourile. De ce le cumpărăm și pentru cine? Dacă avem copii, știm că ei îl așteaptă pe Moș Crăciun, indiferent dacă mai cred sau nu în el. Și vom răspunde, predictibil, că nu putem să îi dezamăgim pe copii și, de aceea, le cumpărăm cadouri. Munți de cadouri, după moda ultimilor ani. Și cumpărăm și pentru frați, părinți, bunici, prieteni și alte persoane cu care urmează să ne întâlnim, chiar de avem sau nu inspirație sau fondurile necesare.

Cumpărăm o mulțime de lucruri, alergăm încoace și încolo în vestita „goană după cadou”, ne înghesuim la cozi, în parcări și fugărim curierii prin tot orașul iar în Ajunul Crăciunului suntem epuizați și nu mai avem putere să ne bucurăm de atmosfera sărbătorii. Ba, uneori, suntem chiar dezamagiți, căci, poate, cadourile noastre nu sunt întotdeauna cele mai nimerite. Dar dacă, înainte de a porni la cumpărături, am lua o pauză să ne gândim, cu sufletul și nu doar cu mintea, care sunt acele persoane cărora noi vrem să le aducem bucurie? Și care sunt acele cadouri care lor le-ar aduce bucurie? Pentru că bucuria lor este hrana bucuriei noastre personale și, ca ființe egoiste ce suntem (deși nu recunoaștem), noi căutăm, de fapt, propria bucurie prin cadourile pe care le facem. Oare, dacă am proceda așa, experiența căutării cadourilor potrivite și pregătirii lor nu ar deveni mai puțin istovitoare? Oare nu am cheltui mai puțin dar mai cu folos, obținând un rezultat mai satisfăcător pentru toată lumea?

Revenind, așadar, la faptul că ecuația succesului personal este unică și proprie fiecărui individ, dacă am aplica strategia exemplificată mai sus asupra majorității deciziilor și faptelor pe care le întreprindem, nu am ajunge mai rapid în zona de echilibru și liniște pe care o căutăm cu toții? Dacă am împărți lucrurile în cele care trebuie făcute pentru că nu se poate altfel și cele pe care le facem pentru că ni le dorim noi, care ar fi procentul de lucruri pe care le facem pentru noi? Și cum am putea transforma lucrurile necesare dar care nu ne fac plăcere în activități care să ne ajute să fim așa cum ne dorim: împliniți, echilibrați, sănătoși fizic și mental, înconjurați de oameni care ne încarcă de energie și… lista poate continua. Iată câteva sugestii:

1. Înainte de a te apuca de un lucru, reflectează câteva minute pentru a evalua în ce fel îți este el util ție, cuiva drag, companiei pentru care lucrezi etc. Aduce beneficiii, aduce bucurie, va contribui la rezultaltele pe care dorești să le obții, este momentul pentru el acum? Dacă răspunsul este DA, treci mai departe la punctul 2. Dacă răspunsul este NU, atunci poate nu este momentul să faci acel lucru fiindcă ar fi o risipă de timp și energie, două resurse prețioase pe care este ideal să le gestionezi cu înțelepciune.

2. Dacă ai decis că este cazul să mergi mai departe cu ceea ce ți-ai propus, întreabă-te care este modalitatea cea mai rapidă și cea mai puțin consumatoare de resurse (timp, energie, bani) de a rezolva lucrul respectiv. Poate vei găsi mai multe răspunsuri la această întrebare. În cazul acesta, alege metoda cu care tu rezonezi cel mai bine. De ce? Pentru că, nu uita, ceea ce faci, indiferent de ce este, trebuie să fie satisfăcător, în primul rând, pentru tine. Chiar și atunci când faci lucruri care par a fi menite pentru alții.

3. Planifică pașii necesari pentru punerea în aplicare a metodei alese. Nu te apuca de treabă înainte de a ști foarte clar ce, cum și când vrei să faci. Ia în calcul posibilele situații neprevăzute dar nu lăsa totul la voia întâmplării. Astfel, îți satisfaci nevoia de control și predictibilitate, reducând considerabil anxietatea cauzată de nesiguranță.

4. Alocă-ți timp suficient pentru a îndeplini ceea ce ți-ai propus. Chiar dacă estimezi că ai nevoie doar de câteva minute, nu lăsa niciodată pe ultima clipă ceea ce vrei să faci. Această abordare te va ajuta să ții stresul sub control și să te asiguri că faci lucrurile la un nivel de calitate de care să fii mulțumit.

5. Cere ajutor. Dacă, pe parcurs, întâmpini dificultăți sau te simți copleșit, cere ajutorul unui prieten sau altei persoane de încredere. Te vei simți mai puțin singur și mai optimist în realizarea obiectivului tău. Chiar și atunci când faci ceva doar pentru tine, este absolut în regulă să ceri ajutor. Nu numai că rezultatul nu va fi cu nimic mai puțin valoros dar este foarte probabil ca persoana căreia i-ai cerut ajutorul să se simtă importantă și valoroasă, la rândul ei, pentru tine, acest fapt contribuind la consolidarea relației tale cu el/ea. Nu uita că omul este un „animal social” și unul dintre factorii primordiali al supraviețuirii speciei este tocmai conviețuirea în comunitate.

6. Ia o pauză dacă simți nevoia. Adeseori, când ne propunem ceva, devenim atât de captivați de procesul de a realizare a acelui lucru, încât turăm motoarele la maximum și uităm să ne mai oprim, și, chiar și când treaba s-a terminat… ne apucăm imediat de următoarea sarcină! Dacă ai tendința de a proceda așa, ia câte o scurtă pauză pentru… ce vrei tu: o gură de aer, cinci minute de ascultat o melodie sau un scurt apel să vezi ce mai fac copiii.

7. Ai finalizat? Alocă-ți, din nou, un timp de gâdire adecvat pentru a analiza ceea ce ai realizat. Ești mulțumit/ă, per ansamblu? Ai fi putut face ceva altfel sau mai bine ori mai eficient? Ce ai învățat care îți va fi de ajutor pe viitor? Te simți bine cu tine?

8. Răsplătește-te. Odată atins obiectivul pe care ți l-ai propus, permite-ți să te răsplătești. Acest cadou pentru tine poate fi orice este relaxant și relevant pentru tine: o cafea deosebită de care te bucuri rar, o ieșire cu un prieten, o oră la masaj sau bilete la meci/spectacol. Ai grijă doar să fie ceva ce îți permiți ca timp și/ sau financiar pentru că, altfel, riști să anulezi întreg efectul din cauza sentimentului de vinovăție.

Tips & Tricks

  • Timpul nu este prietenul nostru și niciodată nu va fi suficient pentru a realizat absolut tot ceea ce ne-am propus în intervalul în care ne-am dori. Să învățăm să acceptăm acest fapt și să folosim cei șapte pași descriși pentru a-l valorifica în mod optim fără a mai intra în starea de agitație nesănătoasă și consumatoare care domină lumea în care trăim.
  • Nu putem controla ce fac alții dar putem controla ce facem noi. Înainte de a accepta o nouă sarcină de la altcineva, să aplicăm măcar pasul 1. Chiar dacă nu vom avea timp să aplicăm cei șapte pași de fiecare dată, să încercăm să îi aplicăm măcar în câteva situații pentru că, odată învățați, îi vom folosi în mod automat. Trebuie doar să „rescriem soft-ul” și să alocăm timpul necesar pentru asta. Nici Roma nu a fost construită într-o zi!

Reține: chiar dacă, din diverse motive, ți se pare normal să îți desfășori viața într-un ritm demn de probă de alergare de 100 m la Olimpiadă, oprește-te din când în când să te întrebi dacă te îndrepți spre linia de Finish sau spre burn-out fizic și mental. Poate astăzi, mâine și poimâine poți menține rimtul alert, dar ce aduce el pentru tine de peste cinci sau zece ani? Sper că vei vedea că, orice ți-ai dori să adaugi în ecuația succesului personal, depinde indisolubil de bunăstarea ta fizică și emoțională. Succesul tău, cu alte cuvinte, depinde, în primul rând, de tine: să fii acolo, să fii valid și să te poți bucura de el. Iar aceasta înseamnă, în majoritatea cazurilor, că mai bine mergi decât să alergi, cu riscul de a ajunge mai târziu la destinație dar cu satisfacția de a fi trăit, cu adevărat, fiecare clipă și fiecare pas până acolo.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top