Now Reading
Mâncăruri care te fac să te simți mai fericit

Mâncăruri care te fac să te simți mai fericit

Revista Psychologies
mâncăruri-care-te-fac-să-te-simți-mai-fericit

Obiceiurile alimentare sunt parte din cultura în care trăim. Ne place să mâncăm în primul rând ceea ce am fost obișnuiți să mâncăm. Fie că ne simțim aventuroși și încercăm din preparate mai puțin tradiționale, creații ale bucătăriilor fusion sau moleculare, fie că ne întoarcem la preparatele tradiționale, gusturile pot crea emoții puternice. Iar aceste emoții fac parte din viața și din experiența noastră culinară.

Gustul copilăriei. Comfort food și amintiri plăcute

Mâncarea are darul de a provoca amintiri plăcute. Asocierea unui gust bun cu o situație emoționantă face parte din natura umană și se regăsește în toate culturile. În general, vorbim despre mâncăruri gătite sau oferite de către o figură protectoare în copilărie.

Nu este necesar ca acea mâncare să fie ceva ieșit din comun, însă asocierea dintre gust și situație creează o stare de bine. Spre exemplu, o înghețată oferită de mama, pe care o mâncai în drum spre casă, atunci când te lua de la școală. Gogoșile bunicii sau banalele sarmale. O supă de pui după ce veneai de la săniuș. Nostalgia acelor momente va fi asociată mereu cu un gust și cu starea de fericire la care vrem să ne întoarcem.

Știința din spatele gustului

Mâncărurile care te fac fericit au, de obicei, un aport caloric mare. Pe de o parte dau energie, iar pe cealaltă parte gustul lor eliberează un cocktail de substanțe în creier care activează sistemul de răsplată. Această combinație va genera un sentiment temporar de relaxare și încărcătură emoțională.

Nu întotdeauna mâncarea care te face fericit este și sănătoasă. Deși un studiu despre obiceiurile alimentare ale românilor a ajuns la concluzia că oamenii de la noi încep să își schimbe obiceiurile alimentare spre mâncare mai sănătoasă și chiar bio, încă avem un procent mare de persoane supraponderale sau obeze. De aceea, și când vine vorba de mâncăruri „de suflet”, este necesar să fim atenți cu aportul de sare, zahăr sau grăsimi.

Principiul pe care trebuie să ne bazăm rămâne evitarea exceselor. Un fel de mâncare pe care îl asociem, în mod obișnuit, cu starea de bine, poate deveni banal și poate părea din ce în ce mai fad atunci când îl consumăm des.

Poți gusta fericirea și din mâncăruri sănătoase

Un mic efort de a vedea dincolo de plăcerile vinovate ale gastronomiei ne arată că se poate mânca sănătos și gustos. Modul ușor este de a găsi produsele menționate mai jos în cataloagele magazinelor online. Introduceți doar numele produsului și site-ul web vă va arăta imediat unde este în vânzare produsul pe care îl căutați.

Iată o listă cu alimente sănătoase, care pot aduce și zâmbetul pe buze:

  • Cerealele, cu care se pot înlocui pastele făinoase și orezul. Conțin substanțe cu efect antidepresiv. Acestea sunt singura sursă vegetală viabilă de vitamina D, care ajută la transformarea triptofanului în serotonină, substanță responsabilă pentru alungarea depresiei și anxietății.
  • Ciocolata neagră. Dacă are un conținut de peste 70% masă de cacao, ciocolata îți va îmbunătăți dispoziția, stimulând producerea de endorfine. Aceste fructe conțin vitamina B și triptofan, precursor al serotoninei, melatoninei și al vitaminei B3, substanțe implicate în producerea stării de bine.
  • Moluștele sunt bogate în zinc, element mineral în lipsa căruia ne putem confrunta cu stări de anxietate.
  • Cunoscută și sub numele de turmeric, substanța sa de bază este curcumina, care îmbunătățește starea de spirit și combate depresia. Frunzele acestei plante verzi sunt bogate în acid folic, substanță care combate depresia și reduce senzația de oboseală. Induce starea de alertă, ajută la prevenirea oboselii și reduce nivelul depresiei. Dimineața nu poate începe fără ea. Conține substanțe care îmbunătățesc funcțiile cerebrale: antioxidanți, vitamine și minerale, precum și acid alfa-linolenic, acid gras esențial de tip omega-3.

Necesitatea unei diete echilibrate, care să nu excludă nicio categorie alimentară, a fost confirmată de nenumărate studii. De aceea, formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase va duce la o viață bună. Cu o simplă căutare în broșurile online poți oricând să reduci și cheltuielile. Astfel, poți oricând să optezi pentru mâncare sănătoasă care îți dă o stare de bine.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top