Manipularea, de la inconștient la conștient

„Nu plânge, că mă superi!”

„Nu pot să cred că nu mă asculți, după câte am făcut eu pentru tine!”

„Știi tu câte sacrificii am făcut eu pentru ca tu să fii fericit?!”

Sunt câteva dintre modurile în care părinții  își „exprimă iubirea” față de copiii lor.

Ei bine… Condiționarea iubirii nu este iubire. Inducerea sentimentului de vinovăție nu este iubire. Manipularea prin folosirea viovăției nu este iubire. Suferința nu este iubire. Și, ca să fie foarte clar, sacrificiile nu există, atâta vreme cât acționezi din iubire.

Deci… Despre ce vorbim?

Conștient sau nu, oamenii manipulează folosind sentimentul de vinovăție.

Ei îți spun: fă și tu efortul ăsta, că e mic în comparație cu câte am făcut eu pentru tine. Tu te simți vinovat. Și faci ce îți cer. Astfel, relația devine toxică. În cazul copiilor, acest sentiment de vinovăție se transformă în neiubire, în atașament. În dorința de a mulțumi mereu, de a fi pe placul mamei, tatălui, al tuturor. Nevoia constantă de validare, lipsa încrederii în sine… iar, la maturitate, relații la fel, acestea sunt consecințele sentimentului de vinovăție, dus cu tine si perpetuat, în timp.

Cum renunțăm la acest balast?

În primul rând, conștientizăm, noi, singuri, observându-ne pe noi înșine și pe ceilalți cum relaționăm. Putem avea nevoie de ajutor si atunci apelăm la terapie, coaching sau consiliere. Apoi vindecăm. Și revenim în suflet. Doar în suflet. Raportându-ne la noi și la ceilalți cu iubire, din suflet.

Cum relaționezi, cu tine și cu ceilalți, doar din suflet?

Un exercițiu bun este respirația. Când respiri și îți urmărești respirația, chiar și preț de câteva secunde, te oprești din resentiment, din a judeca, din a te înfuria… poți, în acest timp să repeți o mantră, „sunt iubire, acționez doar din suflet”. Poți face acest exercițiu ori de câte ori simți că îți pierzi cumpătul. Asta în cazul în care ai tendința de a-i învinovăți pe ceilalți. E nevoie de autoobservație și de conștientizare.

În cazul în care ai fost învinovățit mereu când erai mic și conștientizezi că asta s-a întâmplat și te afectează, poți face, prin meditație, ruperea corzilor care te țin legat în relații toxice. Prin acest, să-i zicem, ritual, relațiile benefice rămân, mai bine zis, ce e toxic în relații trece, ce e benefic rămâne.

Prin meditație. Prin meditație eu am vindecat și transformat multe. Prin meditație am și conștientizat multe lucruri… Poate pe tine te ajută mai mult rugăciunea sau psihoterapia, sau, pur și simplu, observarea ta și a celorlalți, discuțiile cu cei cu care simți că ai „probleme”, conștientizând ce e acolo, de fapt.

Prin terapie poți, evident, vindeca traumele din copilărie, de orice fel ar fi ele. Poate fi psihoterapie clasică sau art terapie, terapie cu mandale de lumină, poate fi lucru cu visele, prin ateliere de visare activă sau poate fi, pur și simplu, o atenție sporită asupra ta și a relaționării tale cu ceilalți.

Prin centrare mai poți renunța la sentimentul de vinovăție și la a învinovăți pe altcineva de ce trăiești și ce simți tu. Centrarea în inima ta. Și raportarea la viață, la oameni, la tine însuți, doar din inimă. Când relaționezi cu totul din inimă, totul e simplu, e firesc, e ușor. Pentru centrare poți folosi tot meditația, respirația. Empatia ajută mult.

Pe scurt și pe limba oricui citește asta aici, acum: Nu e corect „m-ai supărat că ai luat notă mică”, ci „m-am supărat că ai luat notă mică”. Nu e nimeni vinovat pentru nimic, cu atât mai puțin sunt vinovați pentru stările noastre proaste copiii noștri.