Now Reading
Mercur Retrograd în Balanță

Mercur Retrograd în Balanță

mihaela-totir2
mercur-retrograd-în-balanță

Pe 22 Septembrie la 22:22 Soarele s-a mutat în Balanță și a marcat, totodată, toamna astronomică, adică echinocțiul de toamnă. Astfel, nativii născuți până la ora menționată sunt Fecioară, iar cei născuți după această oră sunt Balanță.

Relațiile vor fi în centrul atenției și în următoarele săptămâni. În primul rând pentru că Balanța se ocupă preponderent cu crearea și întreținerea de relații. În al doilea rând, Mercur, aflat și el tot în Balanță, începe ultima mișcare de retrogradare din acest an. Și asta nu e tot!

Chiar înainte de retrogradare, pe 22 Septembrie, Mercur și-a pregătit terenul prin cuadratura pe care a format-o cu Pluto din Capricorn. Pentru pasionații de astrologie, o să mai fac precizarea că Pluto este guvernator de Scorpion, iar Venus, guvernatoarea Balanței, se află acum în Scorpion. Scopul acestei mențiuni stă ascuns în cuvântul Scorpion, responsabil de intensitatea resimțită, din nou, în relații. Luna Plină din Pești ne-a încărcat emoțional, am și eliberat o parte din această încărcătură, iar acum ești chemată la acțiune. Pentru că degeaba conștientizezi relațiile toxice, abuzurile pe care le-ai tolerat ani de zile dacă nu faci pasul către acțiuni concrete de eliberare.

Dar Balanța nu se ocupă doar de relații. Scopul principal al Balanței este relaționarea, dar pentru asta se uită foarte atent în oglindă înainte de a ieși din casă, îmbracă hainele „bune”, se accesorizează corespunzător și iese elegantă la plimbare. Atitudinea diplomată și arta conversației sunt atuurile ei preferate pe care le va folosi în conversații în scopul de a crea cadrul sigur de socializare în comunitate. Balanța se asigură că toți cei prezenți sunt văzuți, că toți cei prezenti au suficiente subiecte de discuții și sunt prinși în dialog cu altcineva astfel încât nimeni să nu se simtă singur, neglijat și să plece acasă trist.

Balanțele suferă de o teamă profundă de singurătate. Ea deschide seria semnelor sociale și apare în „Vestul” astrogramei, semnificând asfințitul. Întrebarea de fond a Balanței este: Cu cine mă pot asocia astfel încât să trecem mai ușor prin întunericul nopții? Tocmai această teamă de singurătate o împinge adesea pe Balanță să facă compromisuri, să renunțe la ea ajungând adesea la uitarea de sine.

Dar sunt momente în viață când astfel de situații sunt sprijinite de aceste aspecte dinamice care se formează pe cer. Mercur retrogradează în Balanță și formează această serie de cuadraturi cu Pluto. Pentru cine studiază astrologia chiar și la nivel de amator, știe că aspectele de cuadratură înseamnă tensiune multă. Vei asista acum la etalarea „gunoiului” emoțional pe care ai evitat pana acum să-l aduci în relații de teama de a nu supăra. Te întorci în timp la fiecare moment în care ai renunțat la tine și vei pune totul pe tapet. Armonia pe care o credeai „icoană” se va confrunta acum cu adevărul lăuntric al fiecărui participant la relație. Speranța, fără adevăr, nu are susținere și se topește ca aripile lui Icar în călătoria sa către Soare. Cuplurile care păreau indistructibile sunt acum supuse testului adevărului. Abia acum înțelegi ce vrei și ce nu vrei cu adevărat în relații.

Aceasta este o oportunitate de a-ti transforma gândirea, de a spune adevărul, de a te folosi de voce pentru a crea o schimbare atât de necesară.

În următoarele 3 săptămâni vom fi mai atenți la relațiile noastre, dar nu în sensul de a obține fiecare ce vrea, ci de a găsi acea soluție „win-win” pentru cele două capete ale fiecărei relații. Esta vorba în special de relațiile cele mai importante pentru tine în care fiecare partener insistă să-și satisfacă propriile nevoi, dar îi permite celuilalt același lucru. Este despre a da și a primi în așa manieră încât să găsim și să păstrăm armonia în relație, pe termen lung.

Prezența lui Pluto în Capricorn încă din 2008 a fost resimțită destul de intens de către semnele cardinale, în special de Balanțe, iar în
aceste zile intensitatea crește.

Balanța este semn cardinal și manifestă din trăsăturile specifice, chiar dacă sunt „îmbrăcate” elegant. Este competitivă, are nevoie să seteze sau să sublinieze limitele în relații. Detașarea specifică semnelor de aer le ajută în aceste situații, iar de data aceasta își iau un plus de forță de la Marte, prezent acasă la ele până la sfârșitul lunii Octombrie.

În sectorul guvernat de Balanță în astrograma ta se poate vedea și relația ta cu dușmanii declarați. Sunt de fapt competitorii principali cu care te confrunți în „piața” de interes comun. Ei se observă adesea în business-urile cu asociați, de regula 2 sau în „meciurile” 1 la 1. Și, bineînțeles, în cel mai important meci din viața unui om, și anume căsnicia – spațiul în care cei doi protagoniști muncesc toată viața
pentru a menține echilibrul în relație.

Ești susținută în această perioadă de un triunghi pe semne de aer între Saturn din Vărsător, Nodul Nord din Gemeni și Soare și Marte din
Balanță, aspect care facilitează comunicarea. În sfârșit, îți dai voie să spui ceea ce ai evitat foarte mult timp. Și vei simți eliberare. Pentru că nu-i așa? Adevărul te va elibera.

Am scris și câteva cuvinte despre cum va fi această perioadă pentru fiecare zodie în parte. Te rog să citești semnul ascendentului și apoi
zodia:

Berbec: Elementul central sunt relațiile, iar conjuncția Marte-Soare se petrece chiar în domeniul relațiilor. Aceasta conjuncție îți dă multă energie care te poate încuraja să fii dornic de dominare și impunere în fața partenerului de viață sau chiar și în alte relații. Pluto din Capricorn, participant activ la acest moment, mișcă lucrurile spre transformare și acceptare, scoțând în evidență nevoia de cooperare pe mai multe nivele de conștiință. Opoziția Venus-Uranus aduce nevoia de spațiu și distanță mai ales în relatiile care au devenit sufocante iar acest lucru poate duce la decizii bruște, luate peste noapte. Toamna aceasta, vei simți nevoia de a găsi acest echilibru între ce simți și ce gândești, devine limpede pentru tine că aceste 2 direcții din viața ta nu sunt în armonie. Totuși, nu este o perioadă bună să te impui. Din contră, este o perioadă foarte bună în care să exersezi răbdarea, ascultarea și cooperarea – lucruri care presupun eforturi din partea ambilor parteneri. Dacă ești singură, veștile sunt bune întrucât poti întâlni pe cineva interesant prin intermediul unor prieteni.

Taur: Și pentru tine relațiile sunt importante, dar cele consumatoare de energie și care nu îți mai aduc. Este un moment de încheiere pentru tine, înveți lecția limitelor și mai ales, îndrăznești să ieși din acele contexte de viață toxice pentru tine. Aspectul armonios dintre Jupiter și Mercur retrograd îți aduce oameni noi în viață, oameni care umplu aceste goluri create în urma ruperilor relaționale. Iar aceste relații noi vin cu o doză mai mare de respect, aduc un suflu nou și creează noi oportunități care îți vor capta interesul în perioada următoare. Relația de cuplu se poate revitaliza dacă aduci elemente noi sau creezi un cadru imediat: o vacanță cu o destinație nouă, o evadare de o zi, orice te scoate din rutină și monotonie. Mercur retrograd îți va aduce și oportunitatea reorganizării echipei de lucru, a colegilor de serviciu dar și mai mult simț practic legat de job sau business.

Gemeni: După un an plin de tensiuni nervoase „încurajate” de cuadratura Saturn-Uranus, ai parte, în sfârșit, de o gură de aer. Mercur retrograd te determină să iei o pauză și să te gândesti la cine ești tu cu adevărat. Ce îți face plăcere să faci? Care sunt valorile care te definesc în mod autentic și ce fel de prieteni dorești să ai în jurul lor? Te bucuri de inspirație, intuiție și creativitate. Dorești să te exprimi pe limba lor, din propriul conținut și dorești să o faci în fața publicului tău. Întrucât ai multe idei, îți recomand să ți le notezi, acestea vor prinde formă odată cu ieșirea lui Mercur din retrogradare. Trigonul pe semne de aer dintre NN în Gemeni, Soare/ Marte din Balanță și Saturn din Vărsător îți aduc inspirație în acord cu idealurile tale. Tot acest aspect este responsabil cu o nouă viziune asupra vieții atâta cât permiți o schimbare de credințe și convingeri.

Rac: Casa, căminul și familia sunt elementele importante pentru tine în această toamnă. Mercur retrograd te îndeamnă să reevaluezi locuința sau, după caz, persoanele cu care locuiești. Ceea ce ai este ceea ce îți dorești? Te simți în siguranță emoțională înconjurat de persoanele cu care locuiești? Conjuncția Soare/ Marte din Balanță îți dă suficientă energie să deschizi discuțiile necesare cu cei din casă și să conduci lucrurile cu tact și blândețe spre obiectivul tău. Opoziția Venus-Uranus pune un filtru bun pe prieteni și anturaj și înțelegi acum alături de cine te simți în siguranță să te deschizi și cine nu este în acord cu valorile tale. Prezența NN în Casa 12 îți dă multă intuiție și instinct legat de cum vrei să arate mediul tău cel mai intim, iar aspectele armonioase pe semne de aer te susțin să comunici corect aceste nevoi cu ceilalți locatari ai casei (soție, copii, părinți).

Leu: Cariera este un punct de interes pentru tine în această toamnă. Gruparea de planete din Balanță te invită să îți folosești mintea, inteligența și istețimea. De asemenea, relațiile reprezintă iarăși un interes pentru tine iar opozitia Venus-Uranus te încurajează să alegi foarte bine cu cine interacționezi, fie că este vorba de relații profesionale, personale sau prieteni. Ai multe gânduri legate de oameni și de feedback-ul acestora pentru tine, prezența lui Saturn în sectorul relațiilor îți arată că nu toți oamenii te plac cu adevărat și că dacă nu ești deschis la părerile celor din jur, poți pierde o „cantitate” semnificativă de respect. Leul este un semn puternic, dar se „hrănește” cu validările celor din jur, iar prezența lui Uranus în casa carierei îți aduce surprize legate de feedback-uri brute, neșlefuite din partea angajaților, colaboratorilor sau chiar… șefilor.

Fecioară: Banii și resursele sunt subiectele importante pentru tine în această perioadă. Mercur retrograd se petrece în Casa 2, o casă a abundenței, iar Jupiter și Saturn se află în Casa 6, o casă tot a resurselor și a gândirii pragmatice și eficiente. Răni emoționale, mai vechi, sunt activate acum și se cer vindecate. Apar discuții și argumente cu persoane care au puncte de vedere diferite, chiar opuse. Apar multe paradoxuri relaționale care intră în contradicție cu nevoia ta de stabilitate. Implicarea lui Pluto în aceste aspecte cere, cu siguranță, o transformare emoțională în următoarele 3 săptămâni. Uranus pune presiune să te rupi de trecut și să mergi spre idealurile tale. Apar conflicte interioare care se rezolvă printr-o alegere clară. Și da, este timp de alegeri în această toamnă.

Balanță: Vedeta toamnei ești tu, cu siguranță! Balanța deschide Echinocțiul de toamnă și îl găzduiește pe Mercur Retrograd alături de Soare și Marte. Aspectele armonioase formate pe semne de aer activează pentru tine nevoia de expresie de sine. Cauți înlăuntrul tău talentele puse deoparte până acum din lipsă de curaj. Toamna aceasta îți aduce doza de determinare de care ai nevoie pentru a-ți muta atenția de la a-i mulțumi pe ceilalți la a te mulțumi pe tine. Te concentrezi, în sfârșit, pe ceea ce îți face ție plăcere și îți aduce bucurie. Și nu doar atât, dar te și împlinește și îți aduce și admirația celor din jur. Bineînțeles, această mutare de atenție de la ceilalți către tine îi poate nemulțumi pe cei obișnuiți să primească toată atenția ta. Inclusiv în relația de cuplu apar disconforturi create de aceste mici și subtile schimbări.

Scorpion: Venus, găzduit de tine, în opoziție cu Uranus din Taur îți aduce în prim plan informații tinute la distanță de tine, lucru care te poate irita, mai ales că afli odată cu toți ceilalți. Prezența lui Marte în Balanță leagă aceste stări de iritare de amintiri din trecutul tău profund – se știe că Scorpionii au o memorie foarte bună. Sunt amintiri vechi, din copilărie, iar pentru cei care acceptă teoria vieților anterioare acestea pot fi chiar din alte vieți. Este de fapt o ocazie de a-ți vindeca acele răni vechi, aceste „trigger”-e emoționale care îți solicită multe resurse și chiar nu te lasă să te odihnești cum trebuie. Soluția vine prin aspectele armonioase care se formează pe semne de aer și care spun că puțină ventilație (eliberare emoțională prin împărtășire) și o nouă perspectivă asupra a ce s-a întâmplat în trecut îți aduce sensul de care ai atâta nevoie pentru a închide aceste răni.

Săgetator: Pe parcursul retrogradării lui Mercur, ești avantajată de trigonul pe semne de aer care îți facilitează accesul la cunoaștere. Poți să cunoști oameni noi, în prezența cărora să te simți bine, admirată și apreciată. Toate acestea în timp ce Mercur retrograd în Balanță îți va agita relațiile de prietenie prin crearea de confuzii. Prezența lui Pluto în Uranus în sectoarele care guvernează bani, îți aduce nemulțumire financiară. Nici ceea ce lucrezi nu te mai animă foarte tare. Ești, așadar, forțată, să te descurci cu ce ai, timp în care faci eforturi să te reconectezi cu prietenii. Se știe despre Săgetatori că sunt un semn sociabil care are nevoie să împărtășească mult cu ceilalți. Atenție totuși la sănătate, să ai grijă să incluzi în rutina ta măcar un obicei în care să ai grijă de corpul tău, altfel poți avea probleme pe partea de sănătate sau să pici în apatie.

Capricorn: Pentru tine, banii au fost un subiect important în ultima vreme. Deși apar promisiuni sau încasări, apar și obstacole, întârzieri sau cheltuieli pe perioada lui mercur retrograd. Sunt și vești bune, și anume că după 19 Octombrie, se vor ridica restricțiile create în acest domeniu pentru tine. Prezența lui Uranus în casa expresiei de sine și în opozitie cu Venus din casa anturajului și a planurilor de viitor te încurajează să abordezi relațiile cu prietenii altfel ca până acum. Ești îndemnată să spargi tradiția și să îți faci un „update” la protocolul actual de comunicare, colaborare și relaționare. Este important să aduci bucurie în viața ta. Orice succes urmărești și obții nu va umple golul lăsat de lipsa bucuriei dacă nu faci efortul de a o primi în viața ta.

Vărsător: Energia concentrată în Balanță îți aduce în atenție nevoia de a călători, de expansiune, de a-ți lărgi orizonturile și de a-ți rafina gândirea. Toamna asta îți aduce mișcare, fie că vorbim de mișcare fizică, fie că vorbim de o mișcare a minții prin studii noi la care te înscrii. Poate fi vorba și de o detașare în interes de serviciu sau o schimbare de locuință în străinătate. Nu trebuie să fie permanentă, ești dornică să experimentezi. Să schimbi mediul pentru câteva luni, un an de zile este tot ce îți trebuie pentru a-ți recâștiga entuziasmul. Prezența lui Marte lângă Soare te determină să faci mișcare, sport, chiar dacă nu este punctul tău forte. Trigonul pe semne de aer te susține și îți oferă multe idei și posibilități despre ce poți face. Cuadratura Mercur-Pluto îți poate aduce situații ce au de-a face cu justiția, dar implicarea lui Jupiter îți aduce protecție.

Pești: Mercur retrograd se întâmplă în casa transformărilor pentru tine, ceea ce înseamnă că ai de gestionat diferite reglaje karmice care apar în viața ta. Prezența lui Saturn în Casa 12 de aproape un an de zile te-a obosit prin restricțiile aduse. După 19 Octombrie vei avea parte de mai multă ușurință, dacă până atunci te dedici acestor transformări emoționale menite să îți aducă răspunsuri noi. Este vorba despre bani, putere și despre felul în care comunicăm. Și cu cine. Ce fel de informații ai scăpat iar acum trebuie să te întâlnești cu consecințele acestor neglijențe? Transformarea înseamnă să lași ceva vechi în urmă și să creezi ceva mai înalt, mai rafinat din ceea ce a fost. Casa 8 vorbește și despre resentimente, iertare și puterea de vindecare și detașare de ce nu mai este. Uranus și Venus te îndeamnă să fii mai deschisă la felul în care comunici și să ieși din standard. Din tradiție. O carte, un curs în acest sens sau chiar un mentor îți poate fi de ajutor în aceste vremuri ce par de restriște.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top