4 inițiative de conectare urban – rural prin programul BEYOND Divides
București, 28 iulie 2020: Impact Hub Bucharest cu sprijinul Fundației Robert Bosch Stiftung a derulat în perioada martie 2019 – iulie 2020 programul BEYOND Divides prin care a sprijinit comunitățile rurale și urbane să elaboreze o viziune comună, să consolideze cooperarea între cele două medii și să găsească soluții la probleme comune.
Programul a fost implementat ca proces inovator de co-creație în 4 orașe europene: Istanbul, Ruhr, Madrid și București. În România, programul BEYOND Divides a fost coordonat de Impact Hub București, în parteneriat cu Asociația ROI din Urlați și, pe parcursul unui an, a oferit celor 2 grupuri din mediul rural și cel urban resursele necesare pentru a elabora idei și soluții care pot rezolva probleme comune cu care se confruntă.
Pe parcursul a 18 întâlniri, de-a lungul a celor 3 etape (înțelegerea contextului, ideație și prototipare), 65 de persoane s-au înscris în proiect atât din București, cât și din Urlați, dar și din zone adiacente, dornice să preia modelul pentru comunitățile lor. Grupul țintă a identificat nevoi și oportunități legate de cele 4 mari teme care au rezultat în urma discuțiilor: educația, mediul, cultura și turismul.
În urma procesului de ideație, 258 de idei și soluții au fost propuse de către participanți, din care 80 au fost considerate fezabile și de impact, 10 au intrat în etapa de prototipare, iar 4 dintre ele au fost implementate cu minim un eveniment.
Fiecare etapă din proiect s-a încheiat cu un eveniment public la care au participat în total 11 specialiști invitați din organizații precum: WWF România, Teach for Romania, Asociația Moara de hârtie, Fundația Comunitară București, Decât o Revista (DOR), Școala Ferdinand I și Institutul de Cercetare în Permacultură din România.
„Proiectul BEYOND Divides a reprezentat o continuă provocare, prin faptul că am avut un grup de acțiune foarte divers ca plajă de vârstă, ca experiență și nevoi, provenind din ambele comunități, însă mă bucur că am reușit să creăm contextul potrivit unei comunicări deschise între participanți și am așternut bazele unor frumoase proiecte comune. Îmi doresc ca acest proiect să fie unul care oferă șansa și altor comunități să colaboreze pentru binele comun, mai ales în aceste vremuri în care avem nevoie mai mult ca niciodată de conectare la valori comune.” a declarat Lucia Radu, Manager Proiect Impact Hub Bucharest.
Cele 4 proiecte BEYOND Divides
CSA – Community supported agriculture este o inițiativă care își propune să aducă împreună producătorii de legume și fructe din mediul rural și consumatorii urbani, care să susțină producția locală și să asigure recoltele pentru a minimiza riscurile determinate de factorul climatic. Inițiativa a fost implementată alături de o echipă mixtă alcătuită din participanți din ambele comunități și a debutat cu un atelier în Urlați.
Biblioteca vie a fost gândit ca un program de mentorat pentru liceenii cu vârste între 15-18 ani, având o structură de 3 ateliere dezvoltate pe metodologia de teatru forum. Tema atelierelor se axează pe combaterea comportamentelor de tip bullying, comportamente ce sunt din ce în ce mai prezente în școli și licee și care răspândesc diviziunea socială între elevi din medii diferite.
Cycling hub presupune amenajarea de trasee cicloturistice în zona dealurilor din Urlați cu scopul de a susține turismul din zonă și a oferi oportunități de petrecere a timpului liber în apropierea orașului. Proiectul a continuat și în timpul pandemiei și au fost amenajate 2 trasee – unul de familie și unul cu acces pentru cicliști.
All rustic este un concept de evenimente cu temă rustică, având ca obiectiv evidențierea tradițiilor și viața simplă din mediul rural. În cadrul inițiativei s-au derulat 2 ateliere, iar în perioada pandemiei și-a schimbat denumirea în Rustic Décor, un business care produce acum mici obiecte de mobilier și decorațiuni din lemn.
Mai multe despre cum te poți implica în ințiative găsești aici: https://www.impacthub.ro/beyond-divides/
Despre Impact Hub Bucharest
Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în 3 locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țari.
Misiunea Impact Hub este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.
Despre Asociația ROI
Asociația ROI contribuie la dezvoltarea unor proiecte cu impact pozitiv asupra societății, împreună cu alți lideri vizionari și organizații partenere. Avem expertiză în dezvoltarea de programe de dezvoltare personală, de leadership și coaching, încrearea și derularea campanii de comunicare, precum și în organizarea de evenimente. Am reușit să construim echipe, parteneriate și afaceri de succes. Pe plan profesional, activăm în domenii diverse, de la managementul de proiecte, consultanță în business, și accesarea fondurilor europene, până la dezvoltare personală și coaching pentru lideri și echipe.
Despre Robert Bosch Stiftung
Robert Bosch Stiftung este una din cele mai mari fundații germane asociate unei companii private și a gestionat activitățile filantroprice ale fondatorului, Robert Bosch, timp de peste 50 de ani. Fundația are mai multe direcții pentru a sprijini și a implementa programele de suport. Pentru a-și atinge obiectivele, promovează proiecte externe, dar organizează și propriile proiecte.
Anual, 200 de angajați gestionează aproximativ 800 proiecte interne și externe (de ex., Robert-Bosch-Krankenhaus (Spitalul Robert Bosch) și Institut für Geschichte der Medizin der Robert Bosch Stiftung (Institutul pentru istoria medicinei)). Sediul Robert Bosch Stiftung este în Stuttgart și are un birou în Berlin.
Despre parteneriat
BEYOND Divides este construit pe baza experienței comune dobândite în urma programului BEYOND (un)employment. Acest parteneriat include atât aptitudinile și conexiunile Impact Hub-urilor locale, sprijinul Impact Hub Global, cât și cunoștințele Robert Bosch Stiftung în domeniul coeziunii sociale și înțelegerii internaționale. Suntem convinși că acest efort colaborativ va crea o schimbare de durată în țările participante și nu numai.