5 motive pentru care ceasurile merită încă purtate
Chiar dacă acum și telefonul mobil îți indică ora, ceasul nu s-a demodat. Merită să îl porți în continuare, pentru că niciodată valoarea lui nu a fost dată doar de faptul că măsoară timpul. De fapt, ceasul de mână, ca accesoriu personal, a fost creat în 1810, special pentru Regina Carolina din Napoli. Iar ea l-a purtat mai mult ca să își pună în evidență statul social.
Ideea că ceasul îți poate conferi distincție s-a transmis, peste timp. Analizează ținutele femeilor de succes de astăzi și o să observi că ele nu au renunțat să poarte ceasuri, cu toate că își permit gadgeturi cu care le-ar fi putut înlocui. Este un accesoriu care nu se demodează niciodată, care conferă stil oricărei apariții și e foarte simplu să faci o ținută să arate stilat când o accesorizezi cu oricare dintre aceste ceasuri nu-i așa?
Găsești, în continuare, cinci motive să porți în continuare ceas, indiferent ce alte instrumente de măsurat timpul mai ai la îndemână:
- Telefonul nu te salvează întotdeauna
Că ești la restaurant, la nuntă sau la o întâlnire de lucru, e la fel de nepoliticos fața de cei din jur să tragi cu ochiul la telefon, la fiecare câteva minute. La ceas, pe de alta parte, e mult mai ușor sa te uiți pe furiș, fără ca ceilalți să sesizeze.
Telefonul nu-l poți lua cu tine peste tot și nici nu îl poți lăsa pornit, în permanență. Cu ceasul, în schimb, ai voie să intri oriunde și nici nu trebuie să-l închizi, din motive de securitate.
Autonomia bateriei telefonului e mult mai redusă decât cea a ceasului, așa că – ai sau nu telefonul la tine – tot la ceas e mai ușor și mai sigur să te uiți.
Fără mobil la îndemână, scade tentația de a lăsa baltă ceea ce faci ca să îți verifici emailul sau profilurile online. Ca să nu pierzi, totuși, noțiunea timpului, te poți uita la ceas.
- Confirmi că îți pasă de felul în care arăți
Îți poți completa ținuta accesorizând-o cu inele, cercei și coliere, dar asta îți va răpi mult timp. Mai simplu și mai rapid este să îți pui la mâna un ceas care merge cu hainele pe care le-ai îmbrăcat deja. Chiar și atunci când alegi o ținută mai puțin pretențioasă, faptul că porți ceas le va confirma tuturor că te-ai pregătit cu grijă înainte să ieși din casă.
- Spui clar cine ești
Ca şi poșetele, ceasurile spun multe despre poziția ta socială, despre statutul tău și despre preocupările majore pe care le ai. Gândește-te doar la diferențele dintre o femeie de afaceri elegantă, care poartă un ceas scump și o adolescentă îmbrăcată ușor neglijent, care are la mână un ceas ieftin. Ceasul ales spune mult despre fiecare dintre cele două, fie că ele își dau seama de asta, fie că nu.
- Îți exprimi creativitatea și starea de spirit
Hainele cu logouri și croieli îndrăznețe sau în culori neon s-ar putea să nu se potrivească stilului în care te îmbraci la birou. Cu ceasuri care arată diferit, însă, îți poți permite să experimentezi fără să riști să încalci regulile de etichetă.
Că optezi pentru un ceas cu benzi strălucitoare sau că preferi unul cu desene vesele pe cadran, nu greșești. Mai ales că le poți asorta nu doar hainelor, ci și stărilor tale de zi cu zi!
- Investești într-un accesoriu care nu își pierde valoarea
Mecanismele ceasurilor mecanice și ale celor automatice sunt considerate clasice, nu depășite. În consecință, prețul acestor ceasuri nu va scădea, în viitorul apropiat. Ba, s-ar putea chiar să crească, în cazul în care colecționarii vor începe să le caute.
Poți considera, deci, că un astfel de ceas e mai degrabă o investiție decât o cheltuială.
Nu același lucru poți spune despre smartwatch-uri, în cazul cărora tehnologia se schimbă în ritm alert.
Pe scurt, ceasul este cel care îți consolidează imaginea de femeie care investește în educarea propriilor preferințe și care știe cum să își creeze imaginea pe care și-o dorește. Merită să-l alegi cu grijă.
Sursă foto: shutterstock