5 motive să dăruieşti azi un buchet de flori
The Flower Society este un atelier floral din Bucureşti, un loc în care florile sunt transformate în ceea ce îți dorești să transmiți celor dragi cu grijă, iubire și tone de creativitate.
Şi ne este drag tot ceea ce facem în fiecare zi. Ne place să vorbim cu voi, cei care vă gândiţi să faceţi o surpriză florală cuiva drag, ne face plăcere să vedem bucuria de pe chipul celor care primesc florile, suntem încântați chiar să mergem pe stradă şi să vedem cum aranjamentele noastre întorc priviri admirative.
Şi de fiecare dată ne gândim că este atââââââââât de simplu să îi faci ziua mai frumoasă cuiva drag. Ştim că şi voi credeţi la fel, dar în agitația cotidianului, aproape că uităm de aceste mici gesturi şi le facem doar atunci când avem de marcat o zi importantă: de ziua de naştere, de ziua numelui, cu ocazia unei promovări etc.
Ai încredere în noi, ai mult mai multe motive să oferi o surpriză de acest gen. Noi îţi spunem azi că ai cel puţin 5 motive să trimiţi un buchet de flori cuiva drag. Iată care sunt:
Pentru că e atât de plăcut să faci surprize
Iar o surpriză este cu atât mai mare cu cât apare aşa, din senin şi mai are şi forma unui buchet de flori. Gândeşte-te cam cât de mare va fi bucuria şi cum va reacţiona prietena ta, o fostă colegă de birou, mama sau sora ta când se va trezi cu un buchet de flori în braţe. Şi ce zi frumoasă va avea!
Pentru că mai sunt 3 luni şi 10 zile până la ziua de naştere a cuiva
Sau 5 luni şi o săptămână. Sau 2 zile. Nici nu contează. Ce este important este că tu vei fi cel/ cea care îi va ura primul “La mulţi ani”, în cel mai neaşteptat şi original mod.
Pentru că o să îţi facă plăcere să trimiţi cuiva un mesaj…
… altfel decât prin intermediul tehnologiei moderne. Şi chiar, de când nu ai mai trimis un mesaj scris de mână?
Pentru că vei crea un moment de care, peste ani, îţi vei aminti cu plăcere atât tu, cât persoană care va primi florile
Toate florile din atelierul nostru floral sunt spectaculoase, iar accesorizările oferite sunt și ele ieșite din comun: hârtia de mătase, cutiile de lemn, suportul de buchete, toate sunt parte a acelui “Wow” care vă va pune un zâmbet pe buze când vă veţi gândi la acest moment.
Pentru că e uşor să comanzi online…
… (http://www.theflowersociety.ro/ ) sau pe pagina noastră de Facebook un buchet sau un aranjament floral inedit, care va fi expediat de noi direct la adresa pe care ne-o vei menţiona.
Dacă ai nevoie de clipa ta de inspiraţie, poţi intra pe site sau pe canalele noastre de social media să vezi ce minunăţii am făcut:
Site: http://www.theflowersociety.ro
Facebook: https://www.facebook.com/TheFlowerSociety/
Instagram: https://www.instagram.com/theflowersociety.ro/
Deci, cine va primi azi flori, de la tine? Dă-ne un semn şi hai să facem împreună cea mai frumoasă surpriză florală!