6 din 10 romani sunt fericiti la job
Peste 61% dintre angajatii din Romania, care au participat la un sondaj derulat de eJobs, spun ca sunt fericiti la actualul loc de munca.
Sondajul face parte din campania #HappyLaJob si s-a desfasurat online pe platforma eJobs.ro, cu obiectivul de a afla cat de fericiti sunt romanii la job.
Peste 123.000 de romani, atat angajati, cat si antreprenori, directori de companii sau bloggeri din toata tara, si-au declarat nivelul de fericire, prin raspunsuri la o serie de intrebari, in perioada octombrie-noiembrie 2016.
Chestionarul #HappyLaJob a pornit cu intrebarea „Esti Happy?”, la care 65% dintre participanti au raspuns pozitiv.
Multumirea la locul de munca a fost insa evaluata prin intermediul a cinci piloni principali ai fericirii in viata profesionala: pasiunea, onestitatea, echilibrul dintre viata personala si cea profesionala, impactul activitatii in cadrul companiei si evolutia in cariera.
- Pasiune: „Ia te uita, ai ajuns la sfarsitul zilei! Dar… ai pus macar un pic de pasiune in ce-ai facut azi?” – 68% dintre respondenti s-au declarat pasionati de jobul lor si au confirmat ca pun pasiune in ceea ce fac in fiecare zi.
- Onestitate: „Stii cum e cu minciuna si picioarele ei scurte. Iti place cat de <pe bune> sunt lucrurile la jobul tau?” – 56% dintre participanti simt ca au parte de transparenta la locul de munca.
- Echilibru: „Reusesti sa-mparti cu maiestrie orele la job, ca sa-ti ramana si pentru acasa?” – 63% dintre respondenti spun ca reusesc sa atinga un echilibru sanatos intre viata personala si cea profesionala.
- Impact: „A fi sau a nu fi… doar un angajat. Simti ca iti lasi amprenta la locul de munca prin ce faci?” – 70%, cel mai mare procent din intregul sondaj, simt ca munca lor face diferenta în companie sau in societate, intr-un fel sau altul.
- Evolutie: „Hai sa facem cunostinta cu tine peste 5 ani. Te vezi tot la acelasi loc de munca?” – 46% considera ca au locul si oportunitatile necesare pentru a evolua la job.
Pentru a vedea toate rezultatele campaniei, te invitam sa intri aici.