Now Reading
Asociatia AITA – de 10 ani pentru copiii cu autism

Asociatia AITA – de 10 ani pentru copiii cu autism

Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism – AITA este un ONG infiintat in decembrie 2008 pentru a oferi servicii de terapie copiilor cu autism si familiilor lor si care de 10 ani face diferenta in viata acestora. Este un centru de referinta in Romania unde parintii vin cu speranta si copiii cu bucurie, pentru ca aici terapia se face pe baza de recompense si buna dispozitie dincolo de profesionalism si atentia de care dam dovada permanent.

Daniela Gavankar este psihologul si presedintele fondator al asociatiei, persoana datorita careia a inceput aceasta poveste si care ne-a povestit despre visul ei de a fauri o lume mai buna pentru copiii cu autism si familiile lor.

In 2008 am pus bazele asociatiei si in 2009 , s-a infiintat practic Centrul AITA cand in Romania nu exista niciun centru pentru copii cu autism, ci doar cateva asociatii de parinti care luptau pentru copiii lor. Autoritatile nu ofereau mare lucru, si serviciile informationale sau de terapie erau ca si inexistente. La momentul respectiv, impreuna cu cativa colegi am pus bazele unui Centru pentru terapie, in care sa existe specialistii de care are nevoie un copil cu autism dar si dotarile necesare, astfel incat sa putem oferi copiilor o sansa reala la recuperare. Anul acesta se implinesc 10 ani de cand suntem alaturi de copii si de parintii lor, scriind impreuna povesti emotionante de viata cu autism, asa cum este ea”.

Autismul este o tulburare de dezvoltare care afecteaza persoana in 3 mari arii de dezvoltare: limbajul si comunicarea, socializarea si comportamentul si preocuparile, in general, care pot sa ia forme neadecvate si nefunctionale.

La terapie, copiii au echipe de terapeuti care se ocupa de crearea si implementarea programului lor si lucreaza in fiecare zi intre 2 si 6 ore, fie individual, fie in grup.

Comportamentul lor, in terapie, se modifica mai lent sau mai rapid in functie de anumiti factori: in primul rand de gradul de severitate al autismului, de prezenta sau absenta unor diagnostice asociate (tulburari de invatare, de atentie, senzoriale, alte tulburari de limbaj, ADHD, epilepsie etc), de varsta la care incepe terapia, de numarul de ore lucrate pe saptamana, de continuarea terapiei acasa etc.

Terapia copilului cu autism, la noi, la AITA, se desfasoara individualizat si intensiv cu grija fata de copil si de familia lui. Ne asiguram ca parintii inteleg cu ce se confrunta copilul si il ajuta, ne asiguram ca stiu cum sa il ajute oferind sedinte de coordonare, cursuri, grupuri de suport si le stam la dispozitie in fiecare zi oferind feedback scris si verbal legat de toate aspectele importante ale terapiei.

Cel mai important lucru de luat in considerare cand copilul are autism este acela de a intelege nevoia reincluderii copilului in familie si in activitatile de zi cu zi.

Inainte de a incepe o terapie, relatia copilului cu fratii si parintii se deterioreaza si acestia ajung sa nu se mai poata intelege cu copilul, sa nu il mai poata invata ceva si, usor, usor cei din jur intra in comportamente de evitare renuntand sa mai incerce ceva cu copilul din teama de a nu provoca o criza.

Dupa intrarea in terapie, parintele incepe sa capete din nou incredere in a face ceva cu copilul, in a se juca cu el, si a se bucura impreuna cu el de mici activitati. Interesul copilului creste pentru activitatile impreuna cu parintii, atentia si cooperarea lui si astfel intreaga familie incepe sa se reechilibreze.

Din acest motiv, este fundamental ca terapia sa nu se reduca la activitati academice desfasurate la masuta, ci sa se desfasoare natural, cu profesionalism, creativitate si blandete, in mediul in care traieste copilul iar parintii sa fie implicati  pas cu pas in toate etapele recuperarii.

Terapia copilului cu autism trebuie sa fie facuta si la masuta in cabinet, dar si la bucatarie, in baie, pe strada, la restaurant, in curte, in garaj – in general in toate mediile semnificative unde se desfasoara viata copilului.

Daniela Gavankar ne povesteste cu entuziasm despre activitatea echipei AITA, acum dupa 10 ani de la infiintare: la noi terapia se face cu drag de copii, drag de parinti si drag de viata implinita, pornind de la ideea ca, viata chiar si cu autism trebuie traita cu demnitate si bucurie si ca, un copil este in primul rand un copil, fie ca are autism sau nu. Aici se vad cel mai bine diferentele – se vad in dragostea cu care ii inconjuram pe copii, creativitatea si veselia orelor chiar si intr-o terapie atat de stricta cum este ABA (Applied Behavior Analysis) si se vad  la grupurile de copii, unde vedem cel mai evident transformarea lor. La grup copiii se transforma, devin prietenosi unii cu altii, atenti si empatici, si se diminueaza din ce in ce mai mult comportamentele specific autiste. Noi facem terapie intensiv (in fiecare zi) si impletind o multitudine de abordari: ABA, logopedie, socializare, terapie senzoriala, kinetoterapie, terapie ocupationala pentru a ajuta copilul in toate ariile unde are nevoie de ajutor si unde noi putem contribui semnificativ, astfel incat venirea copilului aici sa ii asigure o sansa cat mai mare la un viitor mai bun si o recuperare cat mai mare si in acord cu limitele si resursele lui reale.”

Pentru a sarbatori 10 ani frumosi de AITA ne dam intalnire la IACB 2018, conferinta dedicata copiilor, familiilor si specialistilor din domeniul autismului. Informatii pe larg gasiti aici: www.iacb.ro

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top