Asociația ENVIRON lansează „CREATOR DE INSPIRAȚIE”
Asociația ENVIRON lansează cu ocazia aniversarii a 15 ani de activitate în domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), „Creator de inspirație” – o campanie de conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător derulată împreună cu 14 oameni de referință în domeniul lor de activitate.
„Creator de inspirație” spune povestea a 14 profesioniști din domenii total diferite care au ales să facă din România (oameni și natură) o sursă de inspirație pentru munca lor de zi cu zi. Proiectul surprinde printr-o serie de video-interviuri, valorile comune ale oamenilor de succes din țara noastră, creatori de lucruri sau experiențe autentice și durabile: de la case și mâncăruri cu bun gust, haine, meșteșuguri populare sau cadouri până la oameni informați, artă, performanță sportivă, educație, ajutor, stare de bine sau schimbare.
Pornind de la ideea că inspirația reprezintă atât primul pas al procesului de respirație, inhalarea aerului (curat!) în plămâni, cât și entuziasmul creator, campania „Creator de inspirație” amintește că fiecare dintre noi creează zilnic ceva și are puterea de a-i inspira pe cei din jur.
„Respectul, empatia și responsabilitatea sunt acele valori care fac diferența dintre oamenii care aleg să recicleze și cei cărora nu le pasă de ce rămâne în urma lor. Între cei care înțeleg că dreptul fundamental la un mediu sănătos reprezintă în egală măsură și obligația de a-l proteja și cei care cred că li se cuvine totul. Între oamenii care acționează și cei care așteaptă să se facă.
În ultimii 15 ani, am lucrat în egală măsură cu ambele categorii – am influențat comunități împreună cu primii și am luptat asiduu să schimbăm mentalitățile celor din urmă. Protagoniștii proiectului nostru spun, în 14 feluri, povestea unei Românii mai bune pe care o putem construi cu respect și dăruire pentru oameni, muncă și pentru natură. Indiferent cine suntem, indiferent de profesie, vârstă, înfățișare sau statut, cu toții avem puterea să creăm lucruri frumoase.” – Roxana Puia, Director de Marketing Asociația ENVIRON.
De 15 ani, ENVIRON creează contexte pentru ca țara noastră să devină un loc mai curat, mai civilizat și mai bun, prin sisteme de gestionare responsabilă a deșeurilor electrice (infrastructură de colectare) și prin proiecte care inspiră oameni, copii, companii și comunități să facă pasul spre sustenabilitate.
Creator de inspirație este despre tine.
În fiecare moment al vieții creezi ceva. Alege să fie inspirație.
Video-interviurile și întreaga poveste „Creator de inspirație” pot fi accesate pe https://environ.ro/works/creator/.
Pentru cei care împărtășesc dragostea pentru munca pe care o fac și cea pentru natură și doresc să își facă vocea auzită, ENVIRON deschide înscrierile în căutarea celui de-al 15-lea „Creator de inspirație”. Persoana selectată va acorda un interviu video și va beneficia de o sesiune foto cu Horia Stan și Dacian Foldi, echipa care a realizat proiectul, având astfel posibilitatea să inspire și alți oameni prin exemplul său.
Detalii pe pagina environ.ro și pe canalele de social media: Instagram: @environ.romania, Facebook: @environ.romania.
Au contribuit necondiționat la scrierea acestei povești:
Alexandru Nagy – regizor, actor și tenor @ Opera Națională București
Răzvan Popa – președinte @ Atelierul Faptelor Bune
Ioana Uretu – antreprenor și fondator @ Cărți, Dulciuri și Flori
Gabriela Atanasov – influencer, content creator și artist
Alexandru Petricean – Chef @ NOUA. Bucătărie românească
Alina Benea – profesor @ Școala Gimnazială nr. 150
Dr. Felix Popescu – medic @ clinica Dr. Felix Hair Implant
Iulia Ionescu – jurnalist și realizator emisiunea @ I Like IT
Alina Vîlcu – arhitect, designer de interior @ Pianoterra, co-fondator @ Inside Academy
Sarah Joițoiu – head of sustainability @ eMag
Robert Rațiu – strategist&creative communicator @ 2ActivePR și activist pentru drepturile comunității LGBTQ+
Marius Copil – jucător de tenis în circuitul ATP Challenger Tour și component al echipei României în Cupa Davis
Clara Rotescu – designer și președintele Federației Române de Design Vestimentar și
Accesorii
Alexandru Ilinca – meșter opincar, ultimul opincar al Olteniei
Asociația ENVIRON, una dintre primele organizații colective de transfer responsabilitate din România, a gestionat în ultimii 15 ani peste 150.000 tone de DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), a creat peste 4000 puncte de colectare deșeuri electrice, a implementat programe de educație ecologică în 2000 de școli din România și a derulat sute de acțiuni și campanii de informare și conștientizare.