Asociația Imunis a lansat în luna septembrie o campanie de conștientizare a prevenției cancerelor de sânge
Campania este parte a unui program dedicat stilul de viață al pacientului oncologic – melanom, cancer de sân, cancer pulmonar, cancere hematologice – program realizat cu sprijinul companiilor Novartis, Roche și Bristol Myers Squibb (BMS).
Luna septembrie este luna dedicată conștientizării cancerelor de sânge.
Multe dintre bolile hematologice sunt asimptomatice, însă, cu ajutorul unei hemoleucograme, o analiză simplă de sânge, orice persoană poate depista cât de sănătos este sângele său. Acest test de screening al sângelui este esențial în diagnosticarea bolilor hematologice. Analizarea parametrilor din hemoleucogramă (eritrocite, leucocite, trombocite) ajută la depistarea diverselor boli de organ sau de sistem, de la anemii, la boli hepatice, hipotiroidism sau cancere de sânge, precum leucemii, mieloame și limfoamele. Hemoleucograma se poate realiza gratuit de către persoanele asigurate în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate.
„Avem nevoie de doar câteva minute pentru analizele de sânge. Aceste câteva minute ne pot salva viața pentru că multe dintre bolile hematologice sunt asimptomatice. Hemoleucograma completă, profilul lipidic și analizele pentru evaluarea metabolică sunt suficiente pentru a ne verifica starea de sănătate. Mergeți o dată pe an și efectuați-le! Novartis și-a luat angajamentul de a transforma viața pacienților cu cancere hematologice și alte afecțiuni grave ale sângelui. Credem că orice persoană diagnosticată cu aceste afecțiuni are dreptul la o viață lipsită de durere, fără simptome și fără boală – aceasta este viziunea noastră pentru viitor. Novartis este o companie activa in domenii terapeutice în care putem avea cel mai mare impact, precum leucemie, neoplasme myeloproliferative, trombocitopenie imună primară, mastocitoza sistemică avansată și, mai recent, terapia CAR-T.” – a declarat Rialda Raduc, Patient Services & Strategy Head Oncology, Novartis.
Tot în luna septembrie, pe 22, este ziua mondială a Leucemiei Mielodie Cronice, o formă rară de cancer care afectează celulele sângelui. Numărul 22/9 reprezintă mutația genetică a cromozomilor 22 și 9 care conduce la o creștere necontrolată a celulelor albe din sânge.
„În 2004 am fost diagnosticată cu o boală rară: Leucemie Mieloida Cronică. Azi, mă numar printe pacienții norocoși care au câștigat lupta cu cancerul. Ce înseamnă viața fără LMC? Pentru mine, înseamnă speranță! Speranță pentru toți pacienții care se afla sub tratament sau sunt nou diagnosticați. Speranța că această boală nu este incurabilă sau fatală. În aproape 17 de ani de tratament am învățat cât de fragil, dar și cât de puternic este corpul meu. Pentru mine a contat că pot să duc o viață normală, și nu m-am “refugiat” sub denumirea unui diagnostic dur. Acum, la 2 ani și 6 luni de când boala mea este controlată fără să mai iau tratament, mă simt mai bine ca oricând. Corpul se reface după tratament. În ultimii 2 ani, am făcut câtva schimbări esențiale: aloc zilnic minim 40-50 minute pentru sport, sunt mai atentă la alimentație, pentru că după anii de tratament, stomacul a avut de suferit.” – Adriana Covaciu, supraviețuitoare LMC și membru fondador Asociația Imunis.
Această campanie de conștientizare a cancerelor hematologice face parte dintr-un amplu proiect de lifestyle inițiat de Asociația Imunis, un proiect care se va desfășura pe parcursul unui an și care pune accent pe modalitățile de prevenție a cancerelor de sânge, pulmonar, melanom și cancer de sân.
„Suntem foarte entuziasmați pentru că am lansat un nou program în cadrul Asociației Imunis, primul program de lifestyle dedicat pacienților și, în același timp, un program de prevenție pentru toate persoanele interesate de un stil de viață mai echilibrat și mai sănătos. Studiile recente arată faptul că multe persoane nu înțeleg importanța efectuării analizelor de sânge care pot depista în stadiu incipient bolile grave și pot crește ratele de supraviețuire. ” – a declarat Cosmina Grigore, președinte Asociația Imunis.
Dacă ai fost diagnosticat cu un cancer hematologic sau cunoști pe cineva care se confruntă cu această boală și ești interesat să primești ajutor, scrie un mail la adresa [email protected].
Asociația Imunis a fost înființată în 2016, având ca scop continuarea proiectului inovator început de Cosmina Grigore în 2015 – Caravana Noul Pacient. Cosmina Grigore a primit tot în anul 2015 premiul Femeia Anului în cadrul galei organziate de Revista Avantaje pentru această inițiativă fapt ce a responsabilizat-o să continue crearea de programe dedicate schimbării mentalității în ceea ce privește viața post diagnostic a pacienților cu cancer din Romania.
Motto-ul Imunis este un îndemn adresat pacienților care vor să îndrăznească să își transforme viața în ciuda unui diagnostic atât de puternic: „Rescrie povestea” a fost special ales pentru a incuraja pacienții să creadă și să lupte. Toate programele Imunis sunt gândite astfel încât să le arate pacienților care sunt principalii piloni de schimbare de stil de viață pe care își pot construi transformarea. Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psihooncologia, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dreptul la muncă, la încadrarea corectă în grad de handicap, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu si lung.
Informații suplimentare găsiți pe site asociatiaimunis.ro sau paginile de Facebook și Instagram ale Asociației Imunis; și pe paginile de Facebook și Instagram ale Imunis Dragons.
Podcast-urile Imunis sunt disponibile pe Spotify și YouTube.