Now Reading
BOOTCAMP 4D – posibilitatea de a aprinde scânteia din ochii și sufletul tău

BOOTCAMP 4D – posibilitatea de a aprinde scânteia din ochii și sufletul tău

Revista Psychologies
bootcamp4-4d-aprinde-scânteia-din-ochii-și-sufletul-tău

Căutăm trăiri complexe, experiențe ce pot să ne scoată din monotonie. Suntem ființe sociale și avem nevoie de oameni în jurul nostru. Cu ajutorul lor ne putem dezvolta abilități, ne putem „vedea” mai bine pe noi înșine în anumite situații, si poate cel mai important – învățăm să trăim emoții și sentimente intense.

Interacțiunea cu alte persoane este necesară și de multe ori chiar obligatorie în contextul social în care trăim. Doar că nu este suficient și nici împlinitor ceea ce zi de zi numim socializare – cu colegii, la magazin, la telefon sau pe diferite rețele. De ce?

Pentru că e formală și pe repede înainte. Nu suntem dispuși să ne „deschidem” și nici nu avem timpul suficient spre a crea legături puternice. Și putem spune (așa, ca scuză) că nu avem contextul necesar. Atunci… hai să îl creăm!

bootcamp-4d

Noi, cei de la Școala de Teatru Qfeel, simțim această nevoie de întâlniri adevărate, de suflete deschise, de experiențe unice, de oameni care râd și se bucură de prezență 100% în ceea ce fac. Și astfel am ajuns deja la a X-a ediție Bootcamp 4D. Un concept unic de mini vacanță, îmbinat cu workshop-uri de improvizație și muuulte provocări ce au ca scop dezvoltarea fiecărui individ, pe toate planurile ființei sale (fizic, emoțional și mental).

Revenind, această dezvoltare nu se poate face în solitudine, citind cărți sau urmărind video-uri. Este nevoie de expunere, de practică, de „mâini murdare”, de oameni faini alături și… de încă ceva. Dezvoltarea personală se poate obține atunci când există Intenția – în primă fază – de a crește și a deveni o versiune mai bună. Intenția de a ieși din comfort, de a schimba ceva, de a lupta și a obține rezultate. Când aceasta există, începi să îți croiești drumul către visul deja creat.

După o perioadă de liniște, de pauză și de distanță între oameni, e timpul să revenim la ceea ce ne făcea plăcere să facem.

Pentru toți cei care s-au săturat să stea deoparte, pentru cei care vor să trăiască (nu doar să supraviețuiască), pentru cei care nu mai au nevoie de scuze și amăgiri…

Am creat Bootcamp 4D – tabăra de teatru și improvizație.

Aici oamenii se întâlnesc și experimentează: dezvoltarea atenției, a nivelului de prezență, expunerea și vulnerabilitatea, lucru în echipă, emoții și trăiri puternice, conexiuni adevărate, încrederea în sine și multe altele.

De 2 ori pe an organizăm Bootcamp 4D și oferim contextul în care să reaprindem scânteia, din interior. Anul acesta, Editia X are loc în perioada 16-19 Septembrie. Hai și tu!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top