Camasa alba
Sunt semne care nu mint. Moda revine, se repeta si, uneori, chiar se epuizeaza cantand aceeasi arie despre „marea intoarcere a genului retro, psihedelic, romantic, glamour, clasic, negru, rosu, etc. …”
Pariem ca, aruncata intr-un colt, scrobita sau sifonata, ampla sau mulata, camasa alba asteapta sa fie rechemata pe podium? Pentru ca doar ea este simbolul elegantei fundamentale, al uniformei care arata intotdeauna impecabil. Masculina, ea? Nici vorba…
Camasa alba da stralucire unui chip frumos, scoate in evidenta un gat de lebada, creeaza erotism unui decolteu. Dar, chiar daca aceasta piesa ireprosabila simbolizeaza oarecum ascetismul monahal, o rigoare cvasi puritana, in acelasi timp ea ascunde printre pliurile ei o parte subtila de umbra. Sa fie poate falsa simplitate a acelora care se pretind a fi mai presus de ceea ce este ultima moda? Sau falsa modestie a celor care par a fi uitat felul in care arata pentru a se cuibari mai temeinic intr-o legenda personala, construita cu migala??
Clasica si incredibil de sexy, inchisa pana la ultimul nasture sau descheiata neglijent, cu mansete stricte in jurul incheieturii sau rasucite ca semnal de atac, camasa alba face parte din biografie la fel ca prima iubire. Ochelari negri, buze rosii, camasa alba. Un triptic fara greseala al unui ego care se tine bine. In orice situatie!
de FLAVIA M. SALVI.
