Now Reading
Crucea Roșie Română anunță bilanțul campaniei „UMANITATEA NU ARE GRANIȚE”

Crucea Roșie Română anunță bilanțul campaniei „UMANITATEA NU ARE GRANIȚE”

Revista Psychologies
crucea-roșie-română-anunță-bilanțul-campaniei-umanitatea-nu-are-granițe

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc la sediul Crucii Roșii Române din București, organizația umanitară a prezentat rezultatele înregistrate până la finalul lunii martie în campania „Umanitatea nu are granițe”, ce a însumat donații de peste 6 mil. euro.

Sumele strânse într-un timp record au fost impresionante, dovedind că forța oamenilor de a face bine și de a se coaliza nu cunoaște bariere culturale sau sociale. Astfel, în perioada 27 februarie – 31 martie s-au înregistrat donații totale în bani de 6.748.862 euro. Din această sumă, donațiile venite de la persoane juridice au fost în valoare de 5.402.317 euro, de la persoane fizice de 605.981 euro, cele prin SMS de 210.640 euro, iar donațiile online au însumat 529.924 euro. Donațiile în produse, venite de la persoane juridice, au atins suma de 1.533.365 euro (aproximativ 2150 tone), iar cele în natură, colectate de la persoane fizice în cele 47 de filiale ale Crucii Roșii Române și distribuite sau aflate în curs de distribuire, către cetățenii ucraineni, sunt de peste 230 tone și constau în: produse alimentare, produse de igienă, cazarmament, produse pentru copii, apă, hrană pentru animale și produse de prim ajutor.

Activitățile umanitare urmăresc două obiective: de ajutorare a cetățenilor ucraineni ajunși pe teritoriul României  și de sprijin a celor rămași în Ucraina prin transporturi umanitare cu produse de maximă necesitate.

„Solidaritatea este cea mai puternică unealtă a noastră pe timp de criză, iar campania aceasta a activat resurse emoționale și financiare inimaginabile, care au dovedit, la nivel global, că putem salva vieți dacă avem același limbaj, cel al binelui. Crucea Roșie Română s-a mobilizat exemplar și a reușit să obțină rezultate impresionante într-un timp foarte scurt. Am găsit la Crucea Roșie Română o echipă determinată, care știe cât este de important să nu rămânem indiferenți în fața perioadei dureroase pe care vecinii României o traversează și cât de mult contează să fii om”, spune Dorothy Francis, Director Operațiuni, Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Sprijinirea cetățenilor ucraineni aflați pe teritoriul României s-a realiza pe 3 direcții principale:

  • Peste 250.000 de persoane au beneficiat de informare, asistență umanitară și servicii de restabilire a legăturilor de familie în toate punctele de frontieră din România, aeroporturi, gări și pe autostrada A1.
  • 85.932 de persoane dintre care 40% copii, atât din centrele de cazare ale instituțiilor publice, dar mai ales din puncte de cazare particulare, au fost asistate în această perioadă. Crucea Roșie Română a deschis 8 magazine sociale (Botoșani, Cluj, Constanța, Iași, Maramureș, Sibiu, Teleorman, Tulcea) și 2 sunt în curs de deschidere (Sălaj și Satu Mare), unde cetățenii ucraineni aflați pe teritoriul nostru pot merge să ridice, gratuit, produse de primă necesitate. În plus, pentru aceștia asigurăm mese calde, asistență medicală specializată, asistență psiho-socială, sprijin financiar pentru achiziționarea de medicamente și bilete de avion sau tren, organizarea de activități de socializare și educative pentru copii, cursuri de limba română și alfabet latin, asistență pentru cursuri online cu profesorii lor aflați în Ucraina.
  • Peste 7,000 de beneficiari din centrele de cazare asigurate de autorități, alte ONG sau prin inițiative private au primit ajutor în produse de maximă necesitate: 70.559 kg de alimente și produse de igienă, 500 pături, 500 saltele, 1,000 de lenjerii, 4,500 de saci de dormit, 500 de prosoape, veselă, perne și altele. În plus, au fost oferite telefoane, cartele și baterii externe celor care au avut nevoie, pentru a păstra legătura cu familia.

Ajutorul a fost extins și pe teritoriul Ucrainei, pentru civilii rămași acolo, prin intermediul transporturilor umanitare realizate de către Societatea Națională de Cruce Roșie din România, care însumează 58 tiruri cu 1,450 tone cu materiale umanitare. Acestea au ajuns în Ucraina în regiunile Cernăuți, Uzhhorod și Odessa de unde au fost distribuite cu ajutorul Crucii Roșii din Ucraina.

Oamenii ajută oameni nu este doar un slogan, este o misiune și promisiune de care ne-am ținut, este modus vivendi în această perioadă pentru cele 120 de persoane din echipa noastră și peste 500 de voluntari din toate filialele, care au muncit zi și noapte pentru a oferi protecție și sprijin cetățenilor ucraineni în mod constant, pentru a le identifica nevoile reale și pentru a se asigura că ceea ce ne dorim va fi implementat. Totodată, convoaiele noastre umanitare au purtat în mai multe rânduri mesajul de solidaritate și de speranță peste graniță, în Ucraina, către civilii ucraineni rămași acasă, în condiții tragice, care aveau nevoie să simtă că nu sunt singuri în fața dramei. Le mulțumesc pentru implicare și generozitate tuturor donatorilor. Doar cu ajutorul lor misiunea noastră de a proteja vieți și de a face bine este posibilă”, declară Ioan Silviu Lefter, Director General al Crucii Roșii Române.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România are drept strategie de intervenție pe termen mediu:

  • Oferirea de sprijin în punctele de frontieră, aeroporturi și gări pentru civilii ucraineni care vor intra în România;
  • Sprijin oferit centrelor de cazare cu hrană, apă, produse de igienă, materiale sanitare,  suport psiho-social;
  • Asistarea cetățenilor ucraineni prin servicii oferite de filialele de Cruce Roșie: asigurarea de mese calde, activități de socializare și educative pentru copii, asistență medicală și asistență psiho-socială, restabilirea legăturilor de familie;
  • Achiziția de alimente greu perisabile, materiale de cazarmament, materiale pentru suport logistic, medicamente și aparatură medicală;
  • Asistență financiară directă;
  • Asistență oferită prin cetățenilor ucraineni prin call center la numărul 0374.415.000 în limba română, engleză, rusă și ucraineană;
  • Sprijin prin Crucea Roșie Ucraineană pentru cei rămași în țara de origine, prin transporturi umanitare periodice.

Crucea Roșie Română va fi în continuare alături de cei afectați de conflictul armat  din Ucraina și va  folosi toate resursele de care dispune. Fondurile obținute vor fi gestionate și direcționate cât mai eficient pentru a răspunde prompt tuturor nevoilor celor afectați, pe termen mediu și lung.

Parteneri: Televiziunea Română, Pro TV, Kanal D, Kiss FM, Europa FM, MediaTrust & WefflerMark

Conform HG 557 din 2016, Crucea Roșie Română este o organizație umanitară cu rol de sprijin secundar în asigurarea cazării persoanelor evacuate sau refugiate, asigurarea apei potabile, a hranei și a distribuirii ajutoarelor umanitare de urgență.

Donații online pe www.crucearosie.ro

Donații de 2 euro prin SMS la numărul 8825 în toate rețelele de telefonie mobilă.

Donațiile pot fi făcute prin intermediul paginii de internet a Crucii Roșii Române – www.crucearosie.ro – sau direct în conturile campaniei, deschise la BRD Agenția Piața Romană: RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)/ RO12BRDE410SV31714694100  (Euro)/  RO88BRDE410SV36413794100 (USD)

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top