Cum să îţi construieşti un brand personal şi de ce este un atu la locul de muncă
Fiecare dintre noi încearcă să îşi atingă obiectivele la locul de muncă şi să iasă în evidenţă prin ceea ce face, modul în care comunică şi cum gestionează relaţiile cu cei din jurul său. Toate aceste eforturi reprezintă modul în care te formezi pe tine însăți în timp ce acumulezi informaţii utile pe care le utilizezi apoi pentru a-ţi crea o imagine personală la locul de muncă. Pe scurt, toate aceste eforturi reprezintă brand-ul tău personal.
Deşi un brand personal puternic te poate ajuta şi în viaţa de zi cu zi, brand-ul personal este cu atât mai important la locul de muncă, deoarece te poate ajuta să obţii acea promovare pe care ţi-o doreşti, te ajută în stabilirea unor relaţii profesionale puternice şi să îţi creezi imaginea unui angajat important în structura companiei în care lucrezi.
Construirea unui brand personal poate dura ceva timp, însă, dacă îţi setezi un obiectiv clar şi investeşti în propriul tău brand vei vedea că rezultatele nu vor întârzia să apară şi să fie observate de către colegii de muncă, clienţi sau parteneri de afaceri. Uite şi câteva sfaturi de care să ţii cont:
- Perfecţionează-ţi abilităţile prin feedback constant la locul de muncă
Este important să ştii ce acţiuni ale tale au avut succes, dar şi care sunt punctele unde mai ai de lucrat. Feedbackul te va ajuta să lucrezi mai eficient şi mai organizat, iar astfel îţi vei crea un brand personal puternic bazat pe o experienţă de muncă relevantă, mai ales dacă ţinteşti o poziţie de leadership.
- Fă-ți o imagine clară a calităţilor tale profesionale
Odată ce ai identificat cele mai importante calităţi ale tale, vei vedea că îţi va fi mult mai uşor să îţi îmbunătăţeşti rezultatele profesionale şi să lucrezi pentru îmbunătăţirea poziţiei tale în companie. O viziune clară te va ajuta să obţii nu doar un job mai bun, ci şi o promovare. Rezervă timp şi gândeşte-te ce anume te diferenţiază faţă de ceilalţi – pasiuni, ţeluri, calităţi. Găseşti aici câteva sfaturi despre cum îţi poţi dezvolta calităţile, pentru a-ţi atinge obiectivele profesionale.
- Fii sigură că ai depășit cea mai mare frică a ta
Frica de a vorbi în public este reală şi nu eşti singura care se confruntă cu ea. Teama de a vorbi în public te poate afecta însă în mare măsură pe plan profesional, poate sta în calea succesului tău şi este absolut necesar să înveţi care sunt tehnicile potrivite care te vor ajuta să o depăşeşti.
Exersează în gând discursurile, citește cărți din domeniu sau, și mai bine, mergi la sigur cu niște cursuri de dictie aplicate, extrem de utile oricărei persoane care vrea să depășească teama de vorbit în public. După cum vezi, acolo vei învăța atât tehnici specifice de respirație, cât și aspectul cel mai important când vine vorba despre discursuri și prezentări – gestionarea emoțiilor.
- Oferă o mână de ajutor colegilor de fiecare dată când se iveşte o ocazie
În timpul pauzelor poţi discuta cu colegii despre proiectele la care lucrează şi oferă-te să îi ajuţi acolo unde ştii că îţi poţi pune în valoare calităţile tale profesionale. Mai mult, fii dispusă să te implici în proiecte de fiecare dată când se iveşte această ocazie. În acest fel, îţi vei consolida brand-ul personal prin faptul că nu te fereşti de provocări să îţi asumi responsabilităţi care totodată te vor ajută să te perfecţionezi şi reinventezi continuu.
- Transpune brand-ul personal în Social Media
Brand-ul personal nu trebuie să fie limitat doar la locul de muncă. Este important să menţii aceleaşi obiective de îmbunătăţire a brand-ului personal şi în afara orelor de lucru, mai ales că platformele de Social Media sunt un mediu propice pentru a te face cunoscută unor posibili angajatori sau parteneri de afaceri. Mai mult, pe platformele de Social Media poţi identifica şi oportunităţi de networking şi vei avea ocazia să întâlneşti persoane din mediul de business, de la care poţi afla noi sfaturi care te vor ajuta să îţi dezvolţi un brand personal puternic.
Crearea unui brand personal nu trebuie să fie un proces complicat, ci este important să începi prin a fi sinceră cu tine însăţi referitor la ceea ce ştii şi la ceea ce îţi doreşti să obţii, iar apoi să creezi o strategie clară ca să ajungi acolo unde ţi-ai propus. Brand-ul personal presupune consolidarea aptitudinilor tale şi reprezintă cheia către ascensiunea profesională.
Sursă foto principală: Shutterstock