Now Reading
De la școală începe totul: pentru al 17-lea an consecutiv, Festivalul Brazilor de Crăciun militează pentru ca toți copii să rămână în școală

De la școală începe totul: pentru al 17-lea an consecutiv, Festivalul Brazilor de Crăciun militează pentru ca toți copii să rămână în școală

De la educație pleacă totul într-o societate, crede designerul Andreea Popescu, fondator al Design Zenya Atelier, unul dintre artiștii care creează, an de an, un brad unic, pentru a susține programele educaționale ale Organizației Salvați Copiii România. Festivalul Brazilor de Crăciun, deja la cea de-a 17-a ediție, reușește să rămână un pol al faptelor bune, în care artiști, voluntari și oameni de afaceri se alătură, pentru ca toți copiii vulnerabili să poată merge la școală.

 

Dincolo de profesie, fiecare om ar trebui să fie atent la celalalt, să ofere ceva care să contribuie la binele semenilor săi, spune și Răzvan Ciobanu, cel care, alături de designerii de bijuterii de la Tria Alfa, a conceput un brad special, pentru licitația caritabilă din 7 decembrie.

”Am lucrat o perioadă de timp la o mare organizație umanitară de la noi. Totul era bine și frumos, copiii erau îngrijiți, introduși în diverse programe de reabilitare… până la momentul școlii sau al programelor de pregătire profesională, unde evoluția era modestă, rata de absorbție socială extrem de mică.

Am asistat la multe cazuri în care beneficiarii se întorceau din nou în stradă sau renunțau la cursuri, pentru că nu exista personal specializat și pregătit pentru a-i sprijini și incuraja să nu renunțe”, povestește Andreea Popescu, Founder&Head of Design Zenya Atelier.

Pentru aceasta, este important ca fiecare dintre noi să fie parte a schimbărilor în bine din societate, pentru că orice societate este, la final, imaginea în oglindă a proiectelor colectiv asumate: ”Artiștii sunt si ei tot oameni, la finalul zilei. Nu contează în ce domeniu activezi.

Important este să îți dorești să fii mai bun, să îți dorești să trăiești într-o lume mai bună. Nu poți aștepta să se întâmple asta. Schimbarea o putem realiza fiecare, ca parte a unui întreg, în și pe măsura puterilor fiecăruia”.

”Cred că implicarea pentru binele celor care au nevoie de ajutor este unul dintre aspectele pe care trebuie să le luăm în considerare.

Nu știu dacă reprezintă neaparat un mod prin care să îți privești activitatea. Consider că dincolo de profesie, fiecare om ar trebui să fie atent la celalalt, să ofere ceva care să contribuie la binele semenilor săi”, este și convingerea designerului Răzvan Ciobanu.

Acesta mărturisește că sărbătoarea Crăciunului este, pentru fiecare, una în mod esențial a bucuriei: ”Sunt onest, pentru mine Crăciunul reprezinta bucuria de a primi cadouri…”.

Zilele acestea, în atelierele designerilor este forfotă. Bradul este gata, dar emoțiile sunt, ca la fiecare ediție, mari.

Mai mult, se încheie un an și e bine că se încheie astfel, cu un moment de solidaritate: ”Îmi place să mă conectez la starea generală pozitivă a acestei perioade.

Este o efervescență optimistă în jurul nostru, pe care aproape că o poți atinge. Deși mi-ar plăcea să fie un sentiment prezent tot anul, acum mă simt cel mai conectată cu oamenii.

Bradul nostru înseamnă întotdeauna bucurie. Este încununarea unui nou alt an pe care l-am petrecut făcând ceea ce iubim mai mult, și pe care îl încheiem prin iubire”, mărturisește Andreea Popescu.

”Pentru mine este o ocazie specială prin care mă pot exprima artistic, împreună cu designerii de bijuterii de la Tria Alfa, să creez împreună cu ei ceva care să rămână.

Un obiect de artă, de decor…care care să rămână în memorie ca un obiect de valoare și care să poată fi expus tot timpul anului, nu numai de Crăciun.

Cu siguranță, voi include în acest demers și o parte importantă a muncii mele: design-ul vestimentar. Astfel, “bradul” nostru beneficiază de două abordări artistice: designul de obiect și designul vestimentar”, spune Răzvan Ciobanu.

Din experiența Organizației Salvați Copiii, integrarea copiilor vulnerabili în programul Şcoala după Şcoală are un impact pozitiv clar asupra succesului școlar al copiilor.

Numai la ediția din 2016, din licitația celor 27 de brazi creați special pentru acest eveniment, din biletele de tombolă și din sponsorizări au fost colectate fonduri în valoare totală de 520.000 de euro. Suma obţinută este dublă faţă de cea strânsă în 2015, de 250.000 de euro.

Până acum, la cele 16 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun, Organizația Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 3.874.100 euro şi a reușit astfel să ofere asistenţă pentru 28.195 de copii: 6.556 de copii au participat la Grădiniţele Estivale, 18.008 copii au fost incluşi în programul Școala după Școală, iar 3.631 de copii au fost sprijiniți prin programul A Doua Șansă.

Gala Festivalului Brazilor de Crăciun, în cadrul căreia vor fi licitați brazii special creați, va avea loc în seara de 7 decembrie.

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top