În dialog despre iubire
Mai întâi o inviți pe ea, care este psihoterapeut cu formare jungiană. Are experiență de cabinet și, pentru că se ocupă de chestiunea aceasta cam în fiecare zi, poate vorbi mai bine decât alții despre aventurile iubirii. Despre ce prilejuiește sau despre împiedică descoperirea acesteia. Apoi, îl inviți pe el, un istoric al ideilor care cercetează relația dintre tradiția creștină și societatea zilelor noastre, inclusiv din perspectiva subiectului „iubirii“, așa că e la fix.
Te asiguri că se iubesc unul pe altul, că formează un cuplu, fiind bine-merci căsătoriți și le propui să facă să se întâmple un dialog despre iubire, fiecare aducând la mijloc experiența și studiile sale.
Ei acceptă să o facă, așa că programezi ca totul să se întâmple vineri, 26 ianuarie, ora 18.30, la ceainăria Cărturești Verona.
Pentru că despre aventurile iubirii, despre cum se recunoaște, despre cum se cultivă și despre ce îi poate face rău acesteia se vorbește cel mai bine în doi. Într-un doi care a devenit, așa cum este frumos, Unu.
Participarea la eveniment se face în limita a 30 de locuri, pe baza unei rezervări pe adresa [email protected] și a achitării unui cost de 50 lei.
Monica Daniela Găitănaru este absolventă al Facultății de Filosofie. Activează ca trainer în dezvoltare personală încă din 2009, susținând de-a lungul timpului numeroase conferințe și ateliere prin care facilitează explorarea tainelor sufletului uman și identificarea căilor de a trăi o viață mai conștientă, autentică și plină de sens.
Din 2012 profesează ca psihoterapeut, specializat în Psihologie Analitică, Psihoterapie prin Dans și Mișcare și în Referențialul Arhetipurilor Personale.
Andrei Găitănaru este absolvent al Facultății de Filosofie. A publicat mai multe articole în Dilema Veche, Contributors, Hotnews.ro, Idei în Dialog sau în volume colective.
Textele, conferințele și cursurile pe care le-a susținut au fost dedicate în special unei mai bune întâlniri și înțelegeri a sensurilor Tradiției Creștine. A făcut acest lucru prin cultivarea dialogului, a interogativității și a priceperii de a duce gândul până la capăt.
În 2016, a urmat o specializare pentru consiliere în dezvoltare personală. În prezent, este în scris în cadrul cursurile formării de tip masteral a Asociației Române de Psihologie Analitică.
Autor Psychologies.ro