Now Reading
Fata ascunsa- o cercetare subiectiva asupra depresiei

Fata ascunsa- o cercetare subiectiva asupra depresiei

Revista Psychologies

Astazi, 21 septembrie 2016, are loc lansarea documentarului interactiv „Fata ascunsa – o cercetare subiectiva asupra despresiei”.

 

 

Proiectul se lanseaza oficial astazi, 21 Septembrie, ora 19.00, la Clubul Taranului.

Participantii vor putea explora documentarul intr-o maniera multisenzoriala, din trei perspective, platforma digitala interactiva, experimentata prin touchscreen, instalatie care foloseste realitatea augmentata, Fata ascunsa remix – un performance live audio-video: Cinty Ionescu (video design) si Sorin Paun Randomform (sound design) reinterpreteaza si remixeaza live povesti personale legate de depresie, pornind de la documentarul interactiv Fata ascunsa.

Initiativa isi propune destigmatizarea depresiei – o afectiune pe cat de frecvent intalnita, pe atat de marginalizata in societate – prin expunerea marturiilor a 15 persoane de varste si sexe diferite, care au acceptat sa-si faca publice povestile.

Proiectul se desfasoara atat online, pe platforma dedicata www.fataascunsa.ro, cat si pe strazile capitalei, printr-o serie de interventii audio-video.

Fata ascunsa – o cercetare subiectiva asupra depresiei reprezinta un demers de investigare a depresiei, asa cum se vede sau se ascunde ea in prezent, in Bucuresti. Scopul proiectului este de a familiariza locuitorii capitalei cu aceasta tema concreta, prezenta in spatiul urban, dar cu o fata nevazuta, neintelesa si neacceptata social.

Cele 15 interviuri cu bucuresteni sunt publicate, in premiera, pe platforma web, sub forma unui documentar interactiv. Arhiva video de aproximativ 80 de ore, adunata pe parcursul unui an si jumatate de cercetare, a fost structurata si re-organizata in functie de subiectele generale si particulare abordate de persoanele intervievate.

Astfel, vizitatorul platformei poate interactiona cu tematica depresiei usor si in diverse moduri.

Ulterior, proiectul va fi prezent în realitatea fizica a Bucurestiului, pana la mijlocul lunii octombrie, printr-o serie de interventii audio-video, puse in scena pe strazile capitalei, de catre doi artisti cu o vasta experienta in live performance: Cinty Ionescu, artist video, initiator si coordonator al proiectului si Sorin Paun Randomform, sound designer.

Programul evenimentelor: http://www.fataascunsa.ro/2016/09/20/evenimentele-fata-ascunsa-septembrie-si-octombrie/

Ideea a pornit de la experienta personala cu depresia a initiatoarei proiectului, Cinty Ionescu. Demersul vine in continuarea spectacolului de teatru multimedia „Intre doua pastile” (Bucuresti, 2016), care dramatizeaza povesti reale legate de depresie, documentate de artista.

„Principala mea motivatie pe parcursul acestei documentari au fost  oamenii din spatele acestor istorii, care au ales sa vorbeasca deschis despre un subiect intim considerat adeseori un tabu. Am fost intrebata daca a fost greu sa-i fac pe oameni sa vorbeasca intrucat acest lucru presupune mult curaj.

Cred, asa cum spun si multi dintre acesti oameni minunati pe care i-am intervievat, ca nu este vorba de curaj, ci mai degraba de dorinta normala si nevoia reala de a vorbi deschis pe aceasta tema. Pentru ca singura arma in lupta pentru vietile celor afectati de depresie este constientizarea, la nivel de societate, a realitatilor acestei boli.

Ma inclin in fata lor ca si-au povestit istoriile si mi-au dat sansa sa inteleg mai multe despre ei, despre mine, despre boala noastra si, astfel, au reprezentat un ajutor real si constant in procesul meu de recuperare. Prin Fata ascunsa incerc sa diseminez informatia primita, in  speranta ca va fi si altcuiva de ajutor” afirma Cinty Ionescu.

Fata ascunsa – o cercetare subiectiva asupra depresiei in Bucuresti are intentia de a reprezenta episodul pilot al unei platforme colaborative multidisciplinare pe termen lung, care doreste sa adune artisti, antropologi, sociologi, specialisti (medici psihiatri si psihoterapeuti), institutii, asociatii si fundatii, cu viziunea comuna de a adresa problematica depresiei in toate straturile sale: educare, destigmatizare, preventie, diagnosticare, tratare.

 

 

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top