Now Reading
Fundația Valvis continuă să sprijine Societatea în lupta anti COVID-19 prin donarea a 20.000 de tablete de Favipiravir

Fundația Valvis continuă să sprijine Societatea în lupta anti COVID-19 prin donarea a 20.000 de tablete de Favipiravir

Revista Psychologies
fundația-Valvis-continuă-să-sprijine-societatea-în-lupta-anti-COVID-19-prin-donarea-a-20.000-de-tablete-de-Favipiravir

Fundația VALVIS, prin intermediul omului de afaceri Jean Valvis, creatorul mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Dorna si LaDorna, continuă, așa cum a promis, să sprijine lupta împotriva virusului SARS-CoV-2 prin donarea a 20.000 de tablete de Favipiravir, către Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Substanța activă Favipiravir –antiviral, eficient împotriva COVID – 19

Favipiravir, cunoscut și sub denumirea de Avigan, este un medicament antiviral aprobat pentru utilizare clinică în Japonia încă din 2014 și care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus. Asupra COVID-19 au fost inițiate numeroase teste cu multe antivirale, printre care și Favipiravir, dar nu existau date care să le susțină utilizarea. La 17 martie 2020, Centrul Național pentru Dezvoltare Biotehnologică (China) a anunțat, în premieră, că medicamentul antiviral pentru gripă Favipiravir (T-705, Avigan) este eficient împotriva COVID – 19. Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au devenit negativi la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control (în 12 zile). Acest medicament și-a dovedit eficiența în tratarea bolnavilor diagnosticați cu coronavirus și este recunoscut și omologat în China, Rusia, India și Ungaria. Teste asupra calităților teurapeutice ale Favipiravir se fac în SUA, Canada, Italia, Germania și actualmente există aproximativ 41 de studii în desfășurare.

Cele  20.000 de tablete de Favipiravir importate cu destinația Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș vor fi folosite în testele clinice, iar importul lor a fost posibil cu sprijinul Ministerului Sănătății si al Agenției Naționale a Medicamentului, care au inclus promt această substanță activă în protocoale teurapeutice și în normele legale ale țării. Demararea proiectului de import și implementarea lui nu ar fi fost posibilă fără susținerea totală a domnului Prof. Adrian Streinu-Cercel.

Odată cu intrarea celor 20.000 de tablete în țară, domnul Prof. Adrian Streinu-Cercel a declarat: „Sănătatea trebuie să rămână o prioritate, ca și parteneriatul de calitate între instituții medicale de top și sectorul privat. Aplicăm soluții inovatoare pentru a reda oamenilor sănătatea, dar și speranța că vom trece cu bine prin această pandemie”.

Fundația VALVIS  multumește domnului Prof. Adrian Streinu-Cercel pentru realizarea proiectului, precum și societății DIRECT Pharma pentru aportul spontan logistic de import și vămuirea tabletelor FAVIPIRAVIR (Favicovid).

Menționăm că anul acesta (vara 2020), guvernul japonez a donat României o cantitate de 12.200 de astfel de tablete.

Fundația VALVIS continuă să sprijine constant lupta contra COVID – 19

Încă de la începutul acestei perioade de crize sanitare, prin intermediul societăților și a Fundației VALVIS, Jean Valvis a ales să se implice direct prin toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziție în lupta pentru combaterea acestei pandemiei.

Într-o primă etapă, au fost demarate primele acțiuni umanitare cu un aport financiar de aproximativ 200.000 de euro, care au constat în asigurarea necesarului de apă pentru spitalele din prima linie, donarea a 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și 50.000 de botoși pentru personalul medical și la dotarea cu echipament PCR, în parteneriat cu alte companii locale.

Într-o a doua etapă, Fundația VALVIS a decis să achiziționeze și să doneze spitalului municipal din Vatra Dornei un echipament super performant pentru detectare calitativă in vitro a anticorpilor SARS-CoV-2, modelul Cobas e411 disk de la compania de prestigiu Roche Diagnostic, cu o capacitate de procesare a 70 teste pe oră. Cu un efort financiar de 100.000 euro, această donație către Spitalul Vatra Dornei permite efectuarea testelor serologice și detectează prezenţa anticorpilor de tip imunoglobulină G (IgG, anticorp produs de sistemul imunitar în lupta cu noul virus).

Fundația VALVIS

Ca om de afaceri, antreprenor, simplu cetățean, dar mai ales ca om, Jean Valvis a decis să nu stea deoparte, să pună umărul și să sprijine cu resursele sale lupta contra acestei pandemii: „Așa cum am promis, Fundația Valvis continuă să sprijine lupta contra COVID – 19. Încă de la debutul acestei crize sanitare, am decis că trebuie să ne implicăm activ în societate și să sprijinim lupta pentru combatarea acestei pandemiii. Sănătatea celor din jur a fost mereu primordială pentru noi în toate acțiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului. Considerăm că avem o responsabilitate morală față de comunitatea din care facem parte, mai ales în momentele dificile. Fundația Valvis este în continuare alături de oameni. Efortul a fost considerabil, dar simțim că este total justificat chiar dacă ar fi salvată viața unui singur om”.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top