Gala Performanței & Excelenței 2022
Gala Performanței & Excelenței 2022, eveniment de valoare cu o tradiție de 12 ani, premiază anual valori din sport, televiziune, muzică, arte, design, antreprenoriat, beauty, campanii sociale, media.
Gala Performanței & Excelenței este dedicată promovării și recunoașterii personalităților care au dobândit renume în diverse domenii și care s-au remarcat prin proiectele și activitățile lor deosebite. Anul acesta Gala vine cu o surpriză, asumându-și o nouă misiune: lansarea campaniei #ager, pentru combaterea sedentarismului în rândul copiilor și adolescenților.
De 12 ani, „Gala Performanței & Excelenței” aduce în atenția publicului valoarea și modelul social, cu o nouă ediție în toamna fiecărui an. De la an la an, evenimentul a crescut în valoare și popularitate, campioni olimpici si mondiali, vedete de televiziune de categoria A, actori, regizori, artiști, au urcat pe podium pentru a fi omagiați.
În premieră, în ediția de anul acesta, de pe podium, ei își vor uni forțele pentru #ager, o campanie de combatere a sedentarismului în rândul copiilor și adolescenților. Laureații Galei își vor prezenta mesajele, fiecare dedicate unui copil/ adolescent/ părinte de copil, pentru a-i convinge să facă mișcare. Merită să ne gândim fiecare cum să îi facem pe cei mici să-și dorească să fie ageri la trup, ca să fie ageri și la minte!
Știați că Romania se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește obezitatea infantila? Statisticile de după pandemie arată că aproape 40% dintre copii au probleme cu kilogramele în plus. Vârsta la care se instalează obezitatea devine din ce în ce mai mică: până de curând obezitatea apărea de la 7 ani, însă în prezent vârsta debutului s-a înjumătățit.
Problemele se leagă de alimentația defectuoasă și de programul dezordonat, care deseori nu include somn suficient. Însă primul factor implicat, cel care a acționat din plin în acești ultimi doi ani, este lipsa mișcării – este vorba atât despre mișcarea din viața de zi cu zi, începând cu urcatul scărilor și mersul pe jos la școală, și terminând cu jocuri de mișcare, cât și despre a face sport într-un cadru organizat. Studiile contemporane arată că un stil de viață activ și dinamic începând din copilărie este premisa unei minți creative și agere până la adânci bătrâneți.
Gala de anul acesta va fi prezentată, ca de obicei în ultimii ani, de Filip George, om de televiziune, organizator de evenimente, PR. Lui i se alătură anul acesta Alina Roxana Ionescu, una dintre cele mai stilate și elegante prezente din TV. Alina a prezentat Cerbul de Aur, Eurovision, ne-a făcut Zilele cu Stil de pe TVR2, iar acum ne dezvăluie în propriul show TV cum oamenii sunt mai frumoși atunci când renunță la filtrele sociale.
Premiile Galei Performanței & Excelenței țin de un concept al realizatoarei de televiziune Adela Diaconu, care dorește să aducă în acest fel recunoaștere acelor personalități publice a căror performanță și a căror creativitate a strălucit în domenii precum artele, campaniile sociale și umanitare, sportul, antreprenoriat, designul vestimentar, beauty, media. De-a lungul celor 15 ani de activitate de realizator și producător TV, fosta tenismenă a invitat în emisiunile ei personalități din toate domeniile. În 2010 a organizat prima ediție a Galei unde a oferit personalitățile premiile emisiunii, votate an de an de telespectatori, prin rating și vizualizări.
Printre laureații Galei Performanței & Excelenței s-au numărat de-a lungul anilor personalități de legendă din toate ramurile vieții sportive, culturale și sociale din România. Florin Piersic, Ilie Năstase, Simona Halep, Elisabeta Lipă, Andreea Marin, Helmut Duckadam, Cătălin Botezatu, Anamaria Prodan, Mihai Leu, Gabi Balint, Paula Seling, Delia, Răzvan și Dani, Inna, Monica Anghel, Marcel Pavel, Aurelian Temișan, Nico, Voltaj, Cove, Loredana, Corina Chiriac, Mirel Rădoi, Andreea Esca, Ianis Hagi, Camelia Potec, Doina Melinte, Cătălin Măruță, Sore, Anda Adam, Antonia, Ilinca Vandici, Octavian Bellu, Trupa Andre, Marian Drăgulescu, Alina Eremia, Andreea Bănică, Dana Săvuică, Amatto Zaharia, Theo Rose, Diana Munteanu, Octavian Bellu, Ana Maria Brânză, Iuliana Tudor, Monica Roșu, Gabriel Cotabiță, Laurențiu Reghecampf, Simona Pătruleasa, Giulia, Simona Gherghe, Vladimir Drăghia, Gabriel Cotabiță, Beatrice Rancea, Constantin Cotimanis, Ovidiu Lipan Țăndărică, Denise Rifai, Victor Slav, Adelina Pestriţu, Diana Munteanu, Giulia Anghelescu, Irina Nicolae, Virgil Stănescu, Carmen Negoiță, Dorian Popa, Carmen Brumă, Liviu Teodorescu sunt doar o parte dintre vedetele laureate.
Printre cei premiați la Gale s-au aflat și se vor regăsi mereu și oameni care mișcă lucruri în România, dar care poate nu sunt atât de vizibili în media. Este vorba despre oameni care desfășoară campanii sociale și ajută mii de persoane, oameni care fac proiecte de educație adresate copiilor defavorizați etc.
Ediția a XII-a a acestei gale-simbol promite să fie memorabilă: pe scenă vor urca nume sonore, personalități de legendă din toate ramurile vieții sportive, artistice și sociale din România.
Evenimentul se va desfășura la Casa Vlăsia din Snagov, loc născut din dragoste pentru frumos, liniște, mâncare sănătoasă și relaxare în natură.
Partenerii evenimentului: Casa Vlăsia Snagov, Teilor, Compania Auto Schunn – Reprezentant Mercedes Benz, K tribute, Gerovital, Ef Events Media, Nausica Mircea, Roca by Andrei Roca, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, D.O. Security, Trofez-Shop, Distileriile Bran, Belli Siciliani, Casa della Mozzarella, Eltung Flores, Cotimanis Show, Cristina Gheară, BV01ADE by Adela Diaconu, www.adeladiaconu.ro
Mai multe despre Gala Performanței și Excelenței găsiți pe:
Facebook: facebook.com/www.adeladiaconu.ro/
Site: adeladiaconu.ro
Despre gazdele Galei anuale a Performanței & Excelenței
Prezentatorul Galei este Filip George. Om de radio și televiziune, event planner și PR de succes, organizator de evenimente la nivel național, Filip este una dintre figurile emblematice ale presei brașovene. Când nu stă de vorba cu personalități reprezentative ale mediului politic și de afaceri, el coordonează activitatea propriei agenții de organizare de evenimente, încheie parteneriate și pune la cale activități care atrag atenția publicului brașovean și nu numai.
Adela Diaconu, prin cariera ei de peste zece ani ca jurnalist, a reușit să vadă dincolo de viața publică și perfectă a vedetelor și oamenilor momentului, aducând în prim-plan trăirile, faptele și reușitele extraordinare ale unor oameni care au dat un plus de valoare meseriei lor și acestei țări. Aducând un alt concept și o altă viziune asupra ideii de emisiune de lifestyle, Adela şi-a câştigat celebritatea şi s-a impus în mass-media naţională şi locală ca producătoare şi realizatoare a multor emisiuni TV, dar și prin organizarea de evenimente culturale și caritabile. Aprecierile din partea publicului și a colegilor de breaslă au venit sub forma premiilor primite în cadrul mai multor gale de televiziune din România: pentru cea mai bună și longevivă emisiune TV de lifestyle din România, pentru cea mai bună emisiune de fashion și lifestyle, pentru eleganță și stil în televiziune, pentru implicare în promovarea sănătății și sportului românesc în mass-media, diploma de excelență pentru producție TV, dar și trofeul „Femeia de succes” în anii 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019.