Horatiu Malaele: „Desenul este modul meu de a colabora cu lumea”
E mereu prins in doua sau mai multe proiecte. Are neastamparul si curiozitatea unui copil. O pauza in conversatie si un desen e gata! Pleaca la Paris pentru postproductia debutului sau cinematografic si e foarte emotionat, fiindca regizorul Costa Gavras o sa vina special sa il vada.
Psychologies: Horatiu Malaele este actor, regizor de teatru, caricaturist, regizor de film. De unde vine atata energie?
Horatiu Malaele: Am o energie egala dintotdeauna, dar incerc sa schimb dominanta. Daca stau prea mult intr-un loc ma plictisesc si atunci incerc altceva. In momentul asta nu fac decat lucruri la care ma pricep si tocmai de aia le fac.
Sunteti, cel putin in aparenta, o persoana bonoma, pusa pe sotii. Cum treceti peste perioadele mai grele?
Nu sunt un tip chiar „sotios”, e o falsa impresie conform careia un actor de comedie este tot timpul creator intru umor. Nu sunt atat de ludic cum crede lumea. Am colegi extrem de jucausi, unii chiar geniali, cum e prietenul meu, George Alexandru. Elaborez destul de greu si muncesc mult ca sa aduc tusa comica la un proiect. Uneori am angoase si ma ratacesc, sunt doborat de multe ori. Dar mostenesc o ambitie extrem de sanatoasa de la mama si o tenacitate puternica de la tata si o iau de la capat. De la o varsta incolo mi-am ales lucrurile pe care le-am facut si mi-am si asumat alegerile, asa ca nu pot da vina pe nimeni pentru ceea ce n-a mers. Am invatat mult din tenis. Ma ofticam de multe ori cand greseam o minge. E important sa o uiti imediat. Daca ai usurinta sa treci peste pierdere, s-ar putea sa fii mult mai hotarat la urmatoarea minge. Asa e si in viata. Daca sunt lucruri care te marcheaza decisiv e rau. Unii capoteaza.
Aveti o experienta de 22 de ani de mariaj. Puteti sa-mi dati o definitie a relatiei pe termen lung?
E o ecuatie mai complicata. Sa spun dragoste, toleranta, intelegere, iubire, spirit ludic? Sunt multe lucruri pentru care viata merita traita si relatiile intretinute.
Cum s-a nascut povestea filmului „Nunta muta”?
Nu ma apuc de un lucru daca nu cred ca il pot face. Povestea am auzit-o de la profesorul meu, Octavian Cotescu, acum vreo 30 de ani. Am intersectat-o cu alta poveste de la mine, de la tara, si am scris un sinopsis. Nimeni nu a indraznit sa dea curs acestei aventuri asa ca am luat o pauza pana l-am intalnit pe Adrian Lustig, un dramaturg cu mana sigura si mare viteza. E o intamplare reala, petrecuta undeva, prin Dorohoi.
Sunteti si caricaturistul revistei „Psychologies”. Ce reprezinta pentru dvs. desenul?
E un modus vivendi. E modul meu de a colabora cu lumea, de a ma intelege cu oamenii. Nu sunt un caricaturist in sensul clasic. Fac mai degraba ceea ce eu numesc o „grafi-catura”, la granita graficii cu caricatura. Am debutat ca acuarelist la Targu Jiu, in orasul meu natal, sub aripa unuia dintre cei mai buni profesori, Nicu Gherghe. Daca astazi sunt membru al Uniunii Artistilor Plastici, acest lucru i se datoreaza.
Foto: Sebastian ENACHE.