Now Reading
We Are HR – dincolo de „ce ” şi „cât”

We Are HR – dincolo de „ce ” şi „cât”

Într-un moment în care, mai mult decât oricând, companiile conștientizează că oamenii sunt, cu adevărat, cea mai importantă resursă pe care o au, când lupta pentru atragerea şi retenția talentelor se duce la cel mai înalt nivel şi cu cele mai puternice arme şi când inovaţia îşi cere locul firesc şi în cadrul departamentului de HR, ne propunem un tandem profesional cu specialiştii în resurse umane şi managerii din companii. Cum vom da, împreună, direcţia şi vom reda tendinţele din domeniu aflaţi, din această toamnă, în paginile revistei We Are HR și pe WeAreHR.ro, platformă de conținut dedicată profesioniștilor din HR.

 

De multe ori, „cum” este mai important decât „ce”, iar „cât” devine subsumat lui „când”.

E vorba despre acele situaţii în care înţelegem că viitorul unui domeniu, oricare ar fi acela, nu este neapărat despre CE anume facem, ci despre CUM facem acel lucru şi cum ne raportăm la el astfel încât nimeni altcineva să nu-l facă mai bine.

Aşa cum nu mai contează CÂT de mult facem, ci CÂND anume reuşim să găsim exact acel moment de perfectă sincronizare în care să încadrăm, ca într-un puzzle, toate piesele (şi sunt multe) care compun ceea ce înseamnă viaţa şi munca unui om de resurse umane.

Pornind de la aceste gânduri, dar şi de la un şir nesfârşit de exemple, date, statistici, concluzii empirice, poveşti ale unor oameni cu ani buni de experienţă, studii de caz şi tot ce mai presupune universul acestui domeniu atât de complex, am decis să ne găsim şi noi „când-ul” şi „cum-ul” nostru în această industrie.

Iar ele s-au tradus prin We Are HR, cea mai proaspătă (în toate sensurile cuvântului) revistă de HR, adresată segmentului B2B.

Poate părea uşor anacronic demersul nostru, în condiţiile în care încă nu am obosit să anunțăm sfârşitul dramatic al printului.

Dar asta se întâmplă deja de peste un deceniu şi dacă astăzi citiţi acest articol înseamnă că profeţiile apocalipsei media rămân încă neconfirmate.

De altfel, lansarea unei noi reviste dedicate pieţei de HR este doar primul pas din strategia amplă a eJobs de a oferi angajatorilor informaţie relevantă, creativă şi de calitate, care să-i sprijine în demersurile lor de a inova procesele de recrutare şi retenţie a talentelor.

Să susţinem companiile şi candidaţii cu know-how şi soluţii care pot transforma recrutarea (aşa cum o ştim şi cum se desfăşoară ea astăzi) e, până la urmă, o responsabilitate firească pentru noi.

E, în același timp, o consecință care vine la pachet cu poziția de lider al industriei de recrutare online pe care o avem.

Misiunea noastră este aceea de a ridica la fileu profesioniştilor din domeniu subiecte de interes real şi imediat pentru contextul actual.

Dar, mai important decât atât, ne dorim să găsim împreună soluţii de care să beneficieze şi angajatorii, şi angajaţii, dar şi candidaţii – cei care mâine vor deveni angajaţi, iar poimâine, poate chiar angajatori.

Obiectivul asumat, dacă vreţi, nu este acela de a radiografia industria, ci de a o transforma şi de a-i aduce un suflu nou şi proaspăt de care, suntem convinși, este nevoie oricând.

În acest demers, datele concrete, studiile şi statisticile pe care eJobs le obţine atât de la companii, cât şi de la candidaţi, ne vor ajuta să identificăm tendinţele şi direcţiile de dezvoltare a pieţei, să observăm impactul tehnologiei şi inovaţiei în recrutare, dar şi să ridicăm semne de întrebare, atât de utile atunci când vrei să evoluezi.

Mai mult, aducem în prim plan poveştile şi know-how-ul oamenilor şi companiilor care au reuşit deja să contureze şi să aplice strategii complexe de HR şi să creeze programe de succes pentru atragerea, retenţia sau motivarea angajaţilor lor.

Puterea exemplului este uriaşă şi ne străduim să aducem în faţa cititorilor noştri, manageri şi specialişti în resurse umane, exact acele exemple care pot rescrie, până la urmă, manualul profesioniştilor în HR.

Suntem o comunitate efervescentă și creativă. Iar revista We Are HR va fi locul nostru de întânire.

Începând cu luna octombrie, trimestrial, în 80 de pagini, atent documentate și meșteșugit redate în cuvinte. Și zi de zi, pe WeAreHR.ro!

 

De Raluca Dumitra – Chief Content Editor „We Are HR”

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top