Jurnal de fapte bune: Romel Musa, antrenorul mistuit de pasiunea pentru judo
„Omul sfinteste locul”, spune o vorba inteleapta si plina de adevar, desi adesea neglijata in ziua de astazi. E si cazul celor care indruma pasii, ghideaza talentele tuturor copiilor ajutati cu burse de catre Jurnalul de fapte bune.
Ei sunt profesorii, antrenorii, mentorii fara de care acele talente, indiferent de domeniu, nu si-ar concretiza decat mult mai greu potentialul. Ori si l-ar risipi, pur si simplu.
Iata de ce Jurnalul de fapte bune a decis sa ofere un Premiu de Excelenta unor asemenea oameni. Iar primul dintre ei este profesorul Romel Musa, antrenor de judo la CSS Targoviste, trei dintre elevii lui fiind deja recompensati cu burse in cadrul campaniei noastre.
Din cei 40 de ani de viata, profesorul Romel Musa a dedicat 34 judo-ului. 17 ca practicant, incepand cu varsta de 6 ani, iar alti 17 ca antrenor, meserie pe care o face nu ca pe o slujba oarecare, ci ca pe o pasiune ce-l mistuie si acum.
Originar din vechea Cetate de Scaun a Tarii Romanesti, Targoviste, profesorul Musa este, insa, in primul rand, un om al muntelui si al padurii, crescand practic la poalele Muntilor Leaota, in comuna damboviteana Barbuletu.
De acolo si-a extras puterea si prospetimea, inca „verzi” si dupa patru decenii de viata. „Pana la 18 ani, nu am stiut cum sunt verile la oras”, spune Romel Musa, cu aerul munteanului pentru care cetatea urbana este un rau necesar, dar tot un rau.
A practicat judo in anii ‘80, in cadrul clubului SARO Targoviste, sub comanda antrenorului Aurel Stroica, avandu-i printre colegii de generatie pe cunoscutii – pe atunci – veri Caranescu, Romica si Gabriel. A prins virusul acestui sport si, de atunci, a ramas in permanenta „bolnav” de el.
Cand i-a venit timpul, in prima parte a anilor ’90, a mers la facultate. “Am dat la Drept, dar aici, in Targoviste. Tata tot incerca sa ma determine sa ma fac politist, iar Dreptul pica bine la asa ceva”, isi aminteste Musa razand.
Dar Dreptul n-a fost sa fie. A fost sa fie, in schimb, ANEFS-ul, asa cum fusese rebotezat dupa Revolutie fostul IEFS sau, altfel spus, „facultatea de educatie fizica”, la portile si la exemenele careia a poposit cu succes, impreuna cu un prieten care i-a oferit si impulsul necesar acestei decizii.
Dupa 4 ani de facultate in Bucuresti era convins ca va ramane in Capitala. Dar iar nu a fost sa fie asa.
Citeste continuarea articolului AICI.
