„Muzica e poezia sufletului meu”

Nu s-a mai jucat cu papusile, n-a mai iesit cu prietenii sau colegii la un suc, a renuntat la aproape tot ce face parte dintr-o copilarie si adolescenta obisnuite. Pentru ca viata Robertei Amalitii inseamna de un deceniu incoace mai ales munca, studiu, repetitii, concerte si concursuri, premiile obtinute avand nevoie de pagini intregi pentru a fi insirate. Este si motivul pentru care tanara pianista originara din Piatra Neamt, acum eleva in clasa a X-a la Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” din Capitala, a devenit noul caz sprijinit de Jurnalul de fapte bune.

Sunetele picura parca din degetele Robertei pe clapele pianului. Devine una cu pianul, cu bucata muzicala pe care o are de intepretat.

Uneori, e vijelioasa, infurtunata precum inceputul din „Tarantella” de Liszt, compozitia in care, acum, se regaseste cel mai mult.

Alteori, cu partea temperamentala din ea, alteori e romantica, catifelata, visatoare, ca in acordurile lui Chopin, compozitorul ei preferat.

Pentru Roberta Amalitii muzica este „poezia inimii mele” si nu mai poate concepe viata insasi fara provocarea si emotia acestei „poezii in sunete”.

Mai tine minte, ca prin vis, unele intamplari de dinainte de descoperirea muzicii si a pianului. „Cand imi imaginam ca voi ajunge medic si-mi doftoriceam papusa din acele vremuri”, spune ea privind cu ochi adanci, dar plini de viata, dincolo de geamul stropit de ploaia de afara, spre orizontul tot mai indeparat al unei varste ce a ramas undeva, in urma.

A ramas undeva in copilaria din Piatra Neamt, langa parintii ce s-au straduit cum au putut mai bine sa o creasca si pe ea, dar si pe cei doi frati mai mici, Albert si Samuel.

Din corul bisericii, la Lipatti

Mai tine minte corul de copii al bisericii, locul unde a fost remarcata de cea care avea sa-i influenteze decisiv destinul, profesoara de pian Geanina Salagean.

„Mi s-a parut deosebita de cum am vazut-o, de cum am auzit-o cantand, i-am dat un test de aptitudini muzicale – ritm, auz, voce – si i-am sfatuit pe parinti sa o dea la scoala de muzica, adica la Liceul de Arta Victor Brauner din Piatra Neamt, unde predam atunci pianul”, povesteste doamna profesoara, care si acum indruma pasii muzicali ai Robertei, dar, de data aceasta, in cadrul Colegiului „Dinu Lipatti” din Bucuresti.

Emotiile au insotit-o permanent pe Roberta, iar doamna profesoara isi aminteste si pataniile de la primul concert sustinut in fata publicului, in clasa I.

Citeste continuarea articolului AICI.