„Muzica pentru toți”, un nou proiect editorial Madrigal & Cantus Mundi
În această toamnă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi vor lansa noul proiect editorial „Muzica pentru toți – Integrarea și incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale prin intermediul muzicii”.
Volumul „Muzica pentru toți” reprezintă un ghid de bune practici în aplicarea celor mai inovative mijloace educaționale, precum și abordări din sfera psihologiei pentru susținerea activităților muzicale cu toate categoriile de copii, cu precădere a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
„Acest nou proiect al Corului Madrigal și al Programului Național Cantus Mundi intersectează două domenii pe care noi le considerăm extrem de importante în formarea copiilor și a tinerilor – Educația muzicală și Psihologia. Un cor de copii sau un grup muzical este privit la Cantus Mundi ca un mediu sigur din punct de vedere emoțional, incluziv și creativ, în care toți participanții își acceptă diferențele, comunică, se exprimă liber și se dezvoltă cântând împreună. Prin „Muzica pentru toți”, profesioniștii de la Madrigal și Cantus Mundi vor aduce comunității educaționale, dirijorilor corurilor de copii, dar și părinților, o perspectivă nouă, prietenoasă și accesibilă pentru abordarea muzicii în educația celor mici și mai ales a copiilor și tinerilor cu nevoi și abilități speciale”- a declarat Leila Popovici, Directorul Programului Național Cantus Mundi
Materialul editorial va fi un instrument simplu, modular, pratic și flexibil, dedicat atât copiilor și tinerilor din România, cât și comunității profesorilor, educatorilor și dirijorilor de coruri de copii. Aceștia din urmă vor avea acces la o serie de metode și contexte studiate, activități și noțiuni de orientare în lucrul cu copiii, dar și la o componentă de auto-cunoaștere, prin care să își poată pune în valoare abilitățile în interacțiunile cu cei mici și prin intermediul căreia să își potențeze vocația de formatori.
Proiectul editorial „Muzica pentru toți – Integrarea și incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale prin intermediul muzicii” reprezintă cea mai recentă intervenție educațională a Corului Madrigal, care, prin Programul Național Cantus Mundi, vizează incluziunea socială și culturală a copiilor și tinerilor prin muzică, indiferent de abilitățile pe care le dețin. În luna iunie 2021, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi au lansat în calitate de autori manualul „MUZICĂ ȘI MIȘCARE” pentru clasa a III-a , publicat de Editura „Corint Educațional”.
Proiectul editorial „Muzica pentru toți – Integrarea și incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale prin intermediul muzicii” este inițiat și implementat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)*.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela un număr impresionant de 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.