Now Reading
Planificarea meselor și cumpărăturile prestabilite reduc semnificativ cantitatea de alimente care va fi aruncată

Planificarea meselor și cumpărăturile prestabilite reduc semnificativ cantitatea de alimente care va fi aruncată

Revista Psychologies
planificarea-meselor-și-cumpărăturile-prestabilite-reduc-semnificativ-cantitatea-de-alimente-care-va-fi-aruncată

55 de tone de alimente au fost salvate de la risipă în 2020 de către clienții LifeBox

Cu ocazia Zilei Naționale a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare, LifeBox, liderul pieței de healthy food delivery din România, se alătură inițiativelor de combatere a fenomenului de risipă alimentară, tot mai accentuat și în țara noastră, și le oferă consumatorilor câteva sfaturi simple, prin care pot contribui la diminuarea acestuia. În 2020, prin conceptul LifeBox, au fost salvate de la risipă peste 55 de tone de alimente.

Conform datelor extrase din ghidul LifeBox pentru alegerea optimă a meniului, 3 din 4 respondenți la întrebarea: „Ce faci cu mâncarea care îți rămâne în frigider, neconsumată?” au menționat că o aruncă, un obicei de consum tot mai întâlnit în special în mediile urbane, în timp ce doar un sfert dintre aceștia spun că au grijă să o consume integral sau să o doneze.

Planificarea meselor cu câteva zile înainte sau chiar o săptămână, este extrem de utilă, pentru a ști exact cantitatea de alimente de care este nevoie. În plus, o cantitate prestabilită, ajută și la controlul porțiilor și oferă beneficiul de a consuma fix atât cât este necesar.

LifeBox reduce semnificativ riscul risipei alimentare, prin livrarea zilnică de meniuri personalizate, concepute fiecărui stil de viață și preferințe.

Clienții care optează pentru abonamente, cu o medie de comandă de 7 zile în avans, dar care se poate extinde până la trei luni per comandă, contribuie și mai mult la reducerea risipei, pentru că oferă companiei posibilitatea de a gestiona mult mai bine stocurile de alimente, astfel încât să se aprovizioneze cu produsele și cantitățile necesare preparării meniurilor LifeBox.

Asocierile corecte între ingrediente previn surplusul de alimente ce ajunge în frigider

Deseori, atunci când nu sunt estimate corect asocierea și cantitatea de ingrediente necesare anumitor preparate, există riscul de a se crea un surplus, ce va contribui ulterior la fenomenul de risipă alimentară.

Meniurile LifeBox asigură diversitate, cu peste 300 de rețete diferite, concepute special de un medic nutriționist specializat în obezitate infantilă, Anamaria Iulian, și chef-ul LifeBox, Alex Cîrțu, cu grijă pentru respectarea proporțiilor și a asocierii corecte între ingrediente, astfel încât să ofere opțiunea unui comportament alimentar corect și în același timp să asigure cantitatea potrivită fiecărei persoane, pentru a elimina complet risipa alimentară din obiceiul de consum.

Acestea includ toate tipurile de alimente esențiale unei diete gustoase și sănătoase, ce asigură necesarul optim de calorii și macronutrienți.

„Prin crearea unui concept în care clienții noștri își comandă mesele în avans, în medie pe șapte zile, putem să ne aprovizionăm exact cu ceea ce avem nevoie de la furnizorii noștri și, la rândul lor, clienții consumă exact cât au nevoie, fără a mai arunca mâncarea. Se reduc astfel semnificativ deșeurile alimentare din lanțul de aprovizionare, în special comparativ cu bucătăriile restaurantelor clasice. Conștientizarea este extrem de importantă și ajută semnificativ la reducerea acestui fenomen. Cantitatea salvată de la risipă anul trecut ne-a motivat să ne implicăm și mai mult în educarea lor în acest sens, pentru că atunci când oamenii înțeleg și văd rezultatele se mobilizează mult mai bine” au declarat cofondatorii LifeBox.

Compania suplimentează măsurile de prevenție sanitară din această perioadă, pentru a pune la dispoziția clienților servicii în cele mai sigure condiții

Compania a sporit măsurile de prevenție din această perioadă, pentru a-și desfășura activitatea în cele mai sigure condiții, atât pentru clienți, cât și pentru angajați.

Au fost suplimentate procesele de dezinfecție a zonelor de lucru, recepție marfă, mașinilor de transport și orice spațiu ce intră în contact cu angajații LifeBox. S-au creat noi fluxuri operaționale, atât pe departamentele de producție, cât și pe cele de livrare, pentru diminuarea contactului cu factori externi.

Livrarea este realizată contactless, iar ambalajele care erau acceptate pentru reciclare au fost înlocuite cu ambalaje 100% biodegradabile.

Despre LifeBox.ro

Pornind de la un comportament alimentar corect, LifeBox oferă meniuri gustoase și sănătoase, personalizate în funcție de stilul de viață al fiecărui utilizator și calibrate corect din punct de vedere kilocaloric. Echipa LifeBox are la bază 3 membri fondatori și doi specialiști în bucătărie și nutriție. În bucătăria LifeBox sunt preparate în fiecare zi 7 meniuri (Optim, Vegan, Veggie-Fish, Lactose-Free, Sport, Keto, Pork-Free) ce pot fi comandate zilnic sau în avans pe o perioadă de până la 3 luni în București & Ilfov, Cluj & Florești și Oradea.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top