Now Reading
Premiera in Romania: s-a deschis prima clinica de intinerire medicala

Premiera in Romania: s-a deschis prima clinica de intinerire medicala

Revista Psychologies

Prima clinica de intinerire medicala din Romania, Clinica Age Management (www.agemanagement.ro), fondata de dr.Ovidiu Penes, s-a deschis in Bucuresti, fiind singura locatie din tara care va oferi romanilor accesul la pachete performante de diagnostic si programe personalizate de age management.

 

Se declanseaza astfel, la fel ca in SUA, Anglia sau Japonia, o adevarata revolutie in procesul de intinerire a populatiei: “In America domeniul age management exista din 1973 si este considerat varful medicinei moderne.

Eu cred ca este timpul ca romanii sa simta si ei beneficiile zecilor de ani de cercetari in domeniu si sa inceapa sa-si pretuiasca tineretea, sanatatea si starea de bine”, spune dr. Ovidiu Penes, specialist in age management, doctor in stiinte medicale, medic primar, cadru universitar si membru in comisiile de examinare ale Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti.

Trecerea anilor nu vine obligatoriu la pachet cu problemele de sanatate si cu bolile: “Medicina avansata personalizata poate evalua, masura si actiona prin metode specifice crescand speranta de viata.

La Clinica de Age Management putem afla cat de aproape este pacientul de moarte si care sunt diferentele dintre varsta biologica si cea cronologica. Folosim terapii specifice si astfel putem reversa declinul”, adauga specialistul.

Clinica de Age Management porneste de la premisa unicitatii fiecarei persoane si isi propune sa faca o analiza profunda, genetica, celulara a fiecarui om care-i calca pragul pentru ca stilul de viata si tratamentele de intinerire medicala sa fie personalizate si adecvate statusului personal.

“Trebuie sa existe un echilibru in toate. Ce trebuie sa intelegem este ca nu exista o reteta general valabila intrucat indivizii sunt unici din punct de vedere genetic, metabolic, etc. De aceea, ce este bine pentru unul, altuia ii poate face mult rau.

Trebuie analizata fiecare situatie in parte si recomandat un lifestyle exact. Asta se poate face foarte simplu si prin analiza complexa a polimorfismului genetic, harta genetica”, explica dr.Ovidiu Penes.

Dupa stabilirea diagnosticului, specialistul in age management propune o serie de programe adecvate persoanei in cauza pentru realizarea obiectivului de intinerire medicala.

Echilibrarea hormonala, tratamentul integrat, programul de sport personalizat, de nutritie adecvata, antioxidarea si detoxifierea sunt cateva din elementele care compun programul de age management.

“Practic lifestyle-ul este cel ce stabileste cat de mult traiesti, dar si calitatea acestei vieti lungi, pentru ca batranetea nu este un diagnostic, ci un cumul de afectiuni, dezechilibre si disfunctii acumulate si neglijate de-a lungul timpului aparute prin interactiuni nepotrivite cu mediul (stres oxidativ, toxice, excese)”, sustine Dr. Ovidiu Penes.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top