Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă

Dor. Cuvânt intraductibil în alte limbi. Un cuvânt care de ani de zile e scris cu lacrimile celor care sunt plecați din țară pe o hartă a nedreptății și nefericirii lor. „Dor” nu se poate traduce în alte limbi, dar se simte ca o rană. Dorul de mamă, de copii, de țară, dorul de „acasă”, dorul care doare și care ne îmbolnăvește.

În an centenar, România mare este mai mică cu 3,4 milioane de români. De când au început plecările peste hotare ale celor împovărați de nevoi, în jur de 750 de mii de copii au trecut prin experiența traiului fără un părinte sau fără doi.

Copii deveniți azi adolescenți sau chiar adulți și pentru care iubirea se răspândește pe Skype. Și ale căror familii erau întregi doar o lună pe an, în concediile din august.

Și cum nu au putut să apese pe un buton ca să oprească cursul vieții când părinții nu erau lângă ei, au învățat să trăiască cu depărtarea în suflet. Sunt copiii bolnavi de dor de mamă.

„Nu știu un mesaj mai dramatic și mai curat și mai profund decât al unui copil care se sinucide pentru a-ți transmite ceva. Adulții îl ignoră”, spune Silvia Dumitrache, activistă româncă din Milano. Statisticile organizațiilor de protecția copiilor spun că ar fi acum în România 320 de mii de orfani „albi”.

Sunt milioane de părinți care au învățat să trăiască cu suferința depărtării de propriii copii. Doar că dorul și vinovăția au crescut în sufletul lor ca o tumoră.

Au plecat în străinătate pentru bani, pentru viitorul copiilor, dar nimeni nu i-a învățat cum să trăiască fără rădăcini. Așa că și-au impus să nu trăiască nici în Italia, Spania, Anglia, Germania sau pe unde i-au purtat pașii la muncă.

Acolo doar au muncit și au pus stop întregii lor existențe, în așteptarea unui „viitor mai bun”, sintagmă care a devenit treptat și mai depărtată și mai golită de sens.

Și nu au trăit nici în România, unde împlinirile sufletești au fost suplinite de vise înălțate din beton, cu termopane, centrale electrice și mobilă modernă. Case goale. Prăpăstii sufletești care i-au îmbolnăvit în fiecare zi.

Care îmbolnăvesc o țară întreagă: copii și părinți. În fiecare an, sute de femei, în special, ajung în spitalele din România cu Sindromul Italia, o patologie psihică care afectează persoanele care lucrează peste hotare, din cauza depărtării de casă și dezrădăcinării, surmenajului de la locul de muncă, necunoașterii limbii, insecurității serviciului.

Numai anul trecut, la Institutul Socola din Iași, au fost internate 150 de femei cu Sindromul Italia. Femei care nu și-au văzut copiii crescând, nu i-au dus de mână la școală, nu au putut să le pună o farfurie de mâncare în față. Și care și-au dozat iubirea și suferința în codurile de transfer de bani pe care i-au trimis periodic celor de acasă.

Numai anul trecut, banii veniți din diaspora au fost 4,64 de miliarde de dolari, adică cât ar fi costat o mie de kilometri de autostradă sau 40 de spitale nou-nouțe.

Sunt acei bani care au ținut în școală generații de copii care nu și-ar fi permis altfel o facultate. Dar care au trăit fără părinți. „Majoritatea care vin de acolo vin bolnavi. Nu mai vin cum au fost sau cum au plecat din România”, spune o pacientă internată la Socola cu Sindromul Italia. Dar zice și că s-ar întoarce la muncă în Italia dacă în loc de 600 de euro ar primi 800.

La Clinica ALIAT din Suceava, trei din cinci pacienți care ajung în terapie au avut un părinte plecat peste hotare, potrivit psihoterapeutului Alina Ciupercovici.

„De foarte multe ori copiii care sunt la noi în terapie spun că n-au nevoie de nimic din toate astea. Au nevoie doar ca părintele lor, mama sau tata, să fie lângă ei, acolo”, spune specialistul.

Sunt bani care nu pot repara un suflet și nu îți pot readuce înapoi viața netrăită. Începând de astăzi, de Ziua Copilului, Libertatea lansează campania „Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă”.

Vom lansa un scurt ghid pentru părinții plecați, cei rămași acasă și pentru copii, coordonat de psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc.

Autorități și societate civilă vor dezbate în fiecare zi, din platoul Libertatea, problematica migrației și cum ne afectează ea pe toți.

Și veți putea vedea și citi poveștile emoționante ale unor familii care au avut curajul să plece peste hotare, unii s-au întors, alții și-au luat familiile acolo, alții încă trăiesc despărțiți, ale unor copii care trăiesc cu bunici sau alte rude, ale unor oameni mari care povestesc cum a fost să trăiască fără părinți.

Citiți în Libertatea poveștile care să ne ajute să înțelegem și poate să reparăm împreună. Toți, fie că am trăit sau nu prin această experiență, să ne unim în an centenar de dragul României împrăștiate prin lume. Fiindcă Sindromul Italia este despre noi toți.