Un viitor mai bun pentru Dorel
De cand si-a descoperit urechea muzicala, Dorel Grecu a muncit. Sa fie remarcat, sa-si imbunatateasca tehnica, sa isi poata depasi conditia. Gratie bursei oferite de Jurnalul de fapte bune, simte ca se apropie de indeplinirea telului sau numarul 1, admiterea la Conservator.
„Am inceput serios studiul viorii in clasa I si de atunci nu am mai avut pauza”, spune Dorel. Altfel, nu avea nici o sansa sa fie admis la Liceul Dinu Lipatti, la care aspira toti micii muzicieni. In tot acest timp, sprijin si mentor i-a fost profesorul Nicolae Antonescu, de la Scoala de Arte nr. 5, care l-a luat sub aripa de la inceput si despre care Dorel vorbeste ca de un al doilea tata. La randul sau, dascalul are numai cuvinte de lauda pentru elevul sau de suflet:
“Ascensiunea acestui copil modest a fost confirmata la toate concursurile la care a luat parte. Evenimente la care a participat nu numai in calitate de solist, ci si ca membru in formatiile scolii, dovedind calitati de lider, putere de munca si obtinand la toate premiul I”.
Astazi elev in clasa a XI-a, Dorel Grecu canta in orchestra si in ansamblul folcloric al liceului, dar si in cvartetul “Adolescentin”, fondat de profesorul Antonescu, formatie care spera ca va deveni rampa sa de lansare. Familia Grecu traieste doar din salariul modest al tatalui, ospatar intr-un restaurant bucurestean.
Citeste articolul in intregime AICI.