Vârsta la feminin

 „Old age is not for sissies” spunea Katharine Hepburn. Adică înaintarea în vârstă nu e ceva pentru cei slabi de înger. Atunci pentru cine e?

Și ce ne facem, căci, în final, toți ne trezim pe nesimțite la o… vârstă frumoasă? Cum trăiesc femeile avansarea în etate și schimbarea de prefix? Ce angoase le dă primul rid, al doilea?

E adevărat că, după o vreme, nici nu le mai remarci? Da, ridurile, despre ele e vorba. Ce impact are cuvântul acesta pompos „menopauză”? Cine s-a simțit discriminată la muncă pe motiv că este prea experimentată (a se citi „prea în vârstă”)?

Pe cine neliniștește trecerea anilor și de ce? Cum trăiesc femeile și cum trăiesc bărbații angoasa vârstelor care vin și trec? Dacă femeile sunt stresate că până la vârsta X nu au familie și copii, bărbații ce frustrări au? Ei ce lipsuri resimt? Au și ei crize de vârsta mijlocie? Ce neîmpliniri au ei? Toate acestea sunt întrebări simple cu răspunsuri grele.

Cum a fost la workshop-ul Psychologies

Mai precis, foarte particularizate, căci nicio femeie nu seamănă cu următoarea și nicio criză de vârstă mijlocie nu seamănă cu alta.

Dar să nu dramatizăm. La evenimentul de la București Mall ne-am simțit excelent, la șueta la care au participat, în calitate de invitate, Amalia Enache, prezentatoare TV, și Miruna Stănculescu, psihoterapeuta pe care o știți deja din paginile Psychologies și o apreciați pentru umorul incisiv.

Concluzia e următoarea: doamnelor și domnișoarelor, stilul de viață și percepția asupra propriei vârste influențează biologia. Dacă vă simțiți tinere, chiar sunteți. Și lăsați deoparte zacusca și telenovelele, mai bine călătoriți prin lume, căci viața începe atunci când pleacă de acasă copiii!

Ideea ar fi că înaintarea în vârstă poate fi un neajuns, dacă e să o credem pe Katharine Hepburn, dar și o binecuvântare, dacă e să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că „sindromul cuibului gol” este, cel mai adesea, temporar.

Că după plecarea copiilor se deschid perioade lungi de umplut cu activități doar pentru noi înșine, cu sport, cu dans, cu lectură, ieșit cu prietenele la șuete. Orice prag de vârstă are stresul său specific. Cine nu își amintește cum pe la 23-24 de ani căuta cu înfrigurare un loc de muncă, la începuturile vieții active?

Cum pe la 30 era stresat de creditul de casă și de mașină? Cum pe la 40 și ceva erau copiii adolescenți dificili și abia așteptai să plece la facultate? Și tot așa… Orice vârstă are stresul ei dar cel mai important este să îi descoperim posibilitățile pozitive.

Dacă la vârsta mijlocie parentalitatea e dificilă pentru că avem acasă niște adolescenți derutați de hormoni, ei bine, tot acum este etapa în care splendoarea maturizării lor este un spectacol, și ocazia unică pentru părinți de a deveni și prieteni ai copiilor, de a-și retrăi adolescența. Cine nu vrea asta?

Vârsta este ceea ce facem noi din ea, doamnelor și domnilor. Putem fi adolescenți până pe la 80 de ani. După care putem redeveni copii…