VIVA! de noiembrie – o ediție despre femei puternice
Anamaria Prodan, protagonista shootingului de copertă, se află într-o continuă mișcare, iar ziua ei nu are doar 24 de ore, ci 25, multe dintre acestea petrecându-le prin aeroporturi. Astăzi e la București, mâine în Las Vegas, iar cu familia se vede în Emirate. Călătoriile fac parte din viața sa, așa că ne-a vorbit despre răscrucile de drum din viața ei, despre avioane și bagaje pierdute, despre „trenurile” pe care le-a luat, în drumul ei spre succes.
În timpul liber, foarte limitat, dintre filmări, Iulia Albu e o persoană extrem de agreabilă, cu un zâmbet discret și relaxată în același timp.
În interviul din ediția de noiembrie vei descoperi ce fel de părinte este și ce sacrificii a făcut ca să ajungă acolo unde se află acum.
Le-am făcut o vizită acasă lui Jorge și Ramonei și am avut surpriza să descoperim o familie numeroasă: Ilinca, fata de 14 ani a Ramonei, Karina, fetița lui Jorge, aflată mai mult în vizită, David, cel mai tânăr membru al familiei, de șase luni de zile, și bona filipineză.
Simțul umorului care îi însoțește pe toți membrii familiei face din momentele petrecute împreună acasă un fel de petrecere continuă în pijamale.
Adelina Pestrițu știe: argintiul este una dintre tendințele pe care nu le vom putea ignora sezonul acesta. Pentru un party look, inspiră-te și tu din ținutele purtate de Adelina în shootingul de modă.
Rubrica de travel are de acum un nou ghid. Din postura sa de turist pasionat, bon viveur și fin cunoscător al tradiției gastronomice, Liviu Popescu ne propune în fiecare ediție o destinație de vacanță. Luna aceasta este despre bella Italia.
Cum petrecem din ce în ce mai mult timp pe Instagram, am dat un scroll prin conturile influencerilor, pentru a afla care sunt cele mai „instagramabile” localuri din București.
VIVA! de noiembrie este diponibilă, din 1 noiembrie, la chioșcurile de ziare din București și din țară.
Pentru numai 12,99 lei, poți alege revisa împreună cu un cadou perfect pentru sezonul rece: o cremă de mâini hidratantă.
Autor Psychologies.ro