INOVALIMENT 2022, singurul târg dedicat cercetării în domeniul alimentar
Începe Târgul Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar INOVALIMENT, primul și singurul târg din România dedicat cercetării alimentare.
Evenimentul a ajuns la cea de-a III-a ediție și va avea loc online, în perioada 21-25 noiembrie. Ca și la edițiile anterioare, participarea este gratuită.
Tema ediției din acest an îi provoacă pe cercetătorii înscriși la INOVALIMENT să propună „Soluții inovatoare la provocarea mondială de transformare a sistemului alimentar”.
La această ediție au fost înscrise peste 40 de lucrări de cercetare din următoarele categorii: Biotehnologii, Alimente sustenabile, Alimente funcționale, Ingrediente inovatoare, Securitate alimentară, Aplicații tehnologice avansate.
„La fel ca și la edițiile trecute, cele mai valoroase lucrări înscrise vor fi distinse cu diplome de recunoaștere științifică, pentru cele 3 categorii, respective: Biotehnologii, Inovație și Alimentele Viitorului. De asemenea, va fi acordat, ca în fiecare an, Marele Premiu Inovaliment. Toate lucrările premiate vor fi promovate și evaluate, în vederea transferului tehnologic, deoarece unul dintre obiectivele târgului este acela de a conecta cercetarea științifică cu mediul de business”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect Senatul Științific al FDVDR.
Inovația și sustenabilitatea rescriu deja viitorul industriei alimentare, la nivel global. Începând din 2020, INOVALIMENT reunește sute de specialiști, la singurul târg dedicat cercetării și inovării din domeniul alimentar din România.
INOVALIMENT se adresează tuturor cercetătorilor și specialiștilor din industria alimentară, mediului universitar, cât și celor care lucrează în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România, dar și din alte țări.
„Alimentația se află în continuă schimbare. Tot mai multe persoane sunt preocupate de ceea ce consumă, iar potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, populația lumii va ajunge la 9,7 miliarde în 2050, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă vom avea sau nu suficientă hrană și în viitor. În acest scop, cercetarea științifică din domeniul alimentar devine un domeniu extrem de dinamic, iar cercetătorii sunt nevoiți să găsească soluții care să răspundă acestor provocări.
Pentru a susține acest demers, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și-a asumat, prin programul INOVALIMENT, identificarea unor soluții viabile privind alimentele viitorului. Ca parte a acestui program, Senatul Științific organizează în acest an a III-a ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar, INOVALIMENT, a mai declarat Lăcrămioara Frăsineanu.
Specialiști de top vin cu ultimele noutăți din domeniul alimentar, la Conferințele INOVALIMENT
Ca și la edițiile anterioare, în cadrul târgului INOVALIMENT, vor avea loc mai multe conferințe tematice. Acestea vor fi susținute de experți de top în domeniul alimentar din România și din afara țării, care vor aborda subiecte privind tendințele și inovațiile din acest domeniu, referitoare atât la alimentele viitorului, cât și la politicile publice privind securitatea și siguranța sistemului alimentar.
Suntem onorați să anunțăm, în cadrul Conferințelor Științifice Inovaliment, care vor avea loc pe 22 și 23 noiembrie, prezența unor speakeri și specialiști de top:
- Ministru Consilier Cătălina Constantin, Reprezentant Permanent Adjunct al României la organizațiile ONU de la Roma
- Prof. Dr. Dilistan Shipman, Director al Școlii de Știinte Aplicate, Bahcesehir University, Turcia
- Prof. Dr. Dan Vodnar, Prorector USAMV Cluj, inclus în top 2% oameni de știință din lume, Membru în Academia Europae
- Prof. Dr. Mircea Oroian, Decan al Facultății de Inginerie Alimentară, Suceava
- Prof. Dr. Nicoleta Stănciuc, Decan al Facultății de Știinta și Ingineria Alimentelor, Galați
Alături de specialiști și cercetători, vor fi prezenți și reprezentanți ai Guvernului României, László Borbély, Consilierul de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, numărându-se printre aceștia.
Târgul Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar INOVALIMENT este organizat în parteneriat cu Facultatea de Stiințele și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunarea de Jos, Galați, Facultatea de Stiința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Forumul Inventatorilor Români.